Dacă
stagiunea simfonică pare să se „încălzească” mai greu după pauza de Sărbători –
concertele fiind încă destul de cuminți, cel puțin la București –, la teatrele
lirice activitatea a început în forță încă din primele zile de ianuarie. Spre
exemplu, la Opera Națională s-a prezentat noua producție cu „Lucia din
Lammermoor” de Donizetti, în regia deja binecunoscută semnată de Andrei Șerban.
Dar se lucrează intens și la pregătirea unor premiere coregrafice sau de operă,
în timp ce se dorește readucerea pe afiș a unor titluri care dispăruseră din
repertoriu din varii motive. De asemenea, distribuțiile spectacolelor curente
cuprind, pe lângă debuturi interesante, și oaspeți de cotă în rolurile de prim
plan. Iar la 31 ianuarie, pe scenă se va derula Gala Uniunii Artei Coregrafice din
România, aducând secvențe diverse și atractive în interpretări pe măsură,
balerini ai ONB și din țară evoluând alături de invitați de peste hotare.
La
rândul său, Opera din Timișoara a oferit numeroase repere pe toate gusturile
încă din primele zile ale anului, pentru ca la 5 februarie să prezinte, fie și
în formulă de concert, o noutate absolută pentru acel teatru – opera „Simon
Boccanegra” de Verdi. O altă premieră coregrafică mult așteptată este
programată la 24 februarie – „Șeherazada” de Rimski-Korsakov –, în coregrafia
apreciatei balerine Carmen Cojocaru. La pupitru urmează să se afle Ciprian
Teodorașcu de la ONB, iar în rolurile principale: Manuela Ardelean, Bogdan
Rădăcină, Alin Radu, Mirabela Zonai sau Darius Agrima.
Coincidența
face ca aceeași creație verdiană să se cânte, tot în concert, la sala Radio, la
10 februarie. Orchestra Națională, Corul Radio și soliștii ce vor sosi din țară
și din străinătate vor evolua sub bagheta italianului David Crescenzi, venit de
la Timișoara, unde este dirijor permanent de peste un deceniu. Dar până atunci,
în aceeași sală s-a organizat duminică, 22 ianuarie, un concert de muzică
populară sub genericul „Când două inimi se unesc”, dedicat lui Valentin
Sanfira, care și-a lansat cu acest prilej un nou CD. Au participat o orchestră
condusă de Adrian Grigoraș și soliști îndrăgiți, precum Mioara Velicu, Petrică
Mâțu Stoian, Niculina Stoican și mulți alții.
Pe
de altă parte, celebra casă de discuri Deutsche Grammophon, dar și Decca și
Philips continuă să propună, într-o adevărată ofensivă, CD-uri ce includ
înregistrări cu artiști de ieri și de azi, așa cum este, spre exemplu,
violoncelistul Pierre Fournier. Pentru prima oară, acestuia i s-au gravat, pe
24 de CD-uri, interpretări memorabile cu Suitele de Bach, integrala
beethoveniană a opusurilor pentru pian și violoncel realizată alături de
legendarii Friedrich Gulda (în 1959) sau Wilhelm Kempff (1965), dar și triouri
de același compozitor, în care ilustrul instrumentist cântă împreună cu
violonistul Henryk Szeryng și același pianist – W. Kempff. Un aspect inedit
este includerea, în seria acestor înregistrări istorice, a două versiuni cu
poemul simfonic „Don Quixote” de Strauss, în care Fournier susține
intervențiile solistice, sub bagheta lui Herbert von Karajan sau a lui Clemens
Krauss. Este, cu adevărat, un dar special pentru melomani, asemeni secvențelor
cuprinse pe alte CD-uri editate de casa germană. „In memoriam Claudio Abbado”
constituie o reverență în fața unui îndrăgit dirijor care, din păcate, a
părăsit această lume în urmă cu trei ani, la 20 ianuarie 2014. Deloc
întâmplător, s-au alăturat pagini extrem de diverse de Mahler, Debussy, Verdi,
Mussorgsky sau Schubert, dar și de contemporanii Nono, Stockhausen sau Rihm, pe
care Abbado le-a oferit melomanilor, de-a lungul timpului, în compania
orchestrei de la Scala din Milano, filarmonicilor din Viena și Berlin sau
Orchestrei Simfonice din Londra. Cred că și albumul audio-video ce include
lucrări de Chopin în viziunea pianistului Jan Lisiecki trezește interesul, mai
ales că, pe lângă cele două concerte, prezintă și toate celelalte creații
pentru pian și orchestră compuse de romanticul polonez. Înregistrate în studio,
partiturile beneficiază de implicarea NDR Elbphilharmonie Orchester, cu
Krzysztof Urbanski la pupitru. Poate fi o experiență aparte ascultarea
cuceritoarelor creații de Chopin în viziunea conaționalilor săi de astăzi.
Foarte
mediatizat, de decenii aflat în centrul atenției fie ca pianist, fie ca
dirijor, Daniel Barenboim a aniversat o jumătate de veac de la debutul său la
Carnegie Hall din New York, la 20 ianuarie 1957. Momentul a fost marcat prin
revenirea sa pe acel podium, dar alături de Staatskapelle Berlin, prezentând
cele nouă simfonii de Bruckner.
Vorbind
despre artiști îndrăgiți, trebuie menționat că legendarul tenor Placido Domingo
a împlinit la 21 ianuarie, 83 de ani. Acesta și-a sărbătorit ziua de naștere
dirijând, la Staatsoper Viena, opera „Romeo și Julieta” de Gounod, avându-i în
cuplul central pe soprana Aida Garifullina și pe tenorul Juan Diego Flórez,
următoarele reprezentații fiind la 28 ianuarie și 1 februarie. În același
teatru liric, la 5 februarie, se va prezenta o nouă montare cu „Trubadurul” de
Verdi, în regia lui Daniele Abbado, fiul dirijorului Claudio Abbado.
Spectacolul va beneficia de o distribuție superbă, cu soprana Anna Netrebko,
tenorul Roberto Alagna, mezzosoprana Luciana DʼIntino sau baritonul Ludovic
Tézier, sub bagheta lui Marco Armiliato. Iar cei care doresc să vadă „pe viu”
această producție, pot să-și programeze o „escală” la Viena fie pentru
premieră, fie pentru spectacolele din 9, 12, 15 sau 18 februarie. Sinceră să
fiu, m-ar tenta să (re)văd și „Don Giovanni” de Mozart, chiar dacă este o
montare ce datează de ani buni, pentru că seria de reprezentații începută la 23
ianuarie continuă și la 29 ianuarie. Iar în distribuție, pe lângă baritoni de
cotă precum Simon Keenlyside și Erwin Schrott, debutează soprana Irina Lungu
(născută la Chișinău), în timp ce soprana Ileana Tonca își reia succesul
constant în rolul Zerlinei, iar basul Sorin Coliban apare în Comandor. În fosă
va fi Adam Fischer, care tocmai a aniversat, la 26 ianuarie, 300 de spectacole
dirijate la faimosul teatru vienez.
Astfel,
melomanii noștri se pot răsfăța la București, la Timișoara, la Viena, sau în liniștea
căminului, cu partituri din cele mai diverse, pe care le pot aplauda pe scenele
de operă sau le pot asculta înregistrate pe disc. Interpretările le aduc în
atenție deopotrivă soliști de altădată, intrați în istoria universală, precum
și artiști din generațiile de astăzi, tineri sau ajunși la vârsta senectuții,
dar cu un potențial și o faimă prin care încearcă să-i echivaleze pe
predecesori. În același timp însă, interpreții noștri „de acasă” se străduiesc
– și în mare parte reușesc – să ne ofere momente minunate prin tălmăcirea
conferită unei muzici întotdeauna cuceritoare.