De câțiva ani, a devenit o tradiție ca ansamblul Operei Naționale București să participe la Festivalul de la Miskolc, Ungaria, unde din 2001 se întâlnesc trupe din diverse colțuri ale Europei, pentru a prezenta spectacole, alături de numeroasele manifestări muzicale concertante sau camerale incluse în program.
În actuala ediție, opera „Carmen“ de Bizet a fost oferită într-o manieră aparte, primele două acte derulându-se, la 13 iunie, la Hotel Avas, actul al treilea având loc la 18 iunie în Turnul Avas, pentru ca apoi să se desfășoare ultimul act. Demn de remarcat este faptul că, alături de Mester Viktória, cea care a susținut rolul Carmencitei, au apărut doi soliști binecunoscuți nouă: tenorul Hector Mendoza Lopez, de la Opera Română din Cluj (în Don José) și baritonul Levente Molnar, orădean aplaudat deopotrivă la Opera din München și la Covent Garden (acum în Escamillo).
Un alt reper interesant a fost producția cu opera „Cazul Makropoulos“ de Janáček, în versiunea ansamblului Operei „Helikon“ din Moscova, pe scena Teatrului Mare, acolo unde oaspeți din Cracovia (Polonia) au propus „Ariadna la Naxos“ de Strauss, lucrare deosebit de pretențioasă și specială.
Tot în acel spațiu, la 14 iunie, orchestra, corul și soliștii Operei Naționale București au prezentat, în formulă de concert, „Oedip“ de Enescu, operă inclusă pentru prima oară în festival, sub bagheta lui Tiberiu Soare evoluând, în rolurile de prim-plan, Ștefan Ignat (Oedip), Sidonia Nica (Iocasta), Sorana Negrea (Sfinxul), Dan Indricău (Creon) sau Liviu Indricău (Păstorul). Aceasta este distribuția notată pe site-ul oficial al ONB, din păcate incompletă. Important este însă faptul că lucrarea s-a bucurat de un succes aparte, ansamblul fiind felicitat, la final, de directorul festivalului, care a mulțumit în mod special pentru maniera în care s-a cântat capodopera enesciană.
Întâmplător sau nu, chiar a doua zi, balerinii Teatrului de Operă și Balet „Oleg Danovski“ din Constanța au fost aplaudați în „Romeo și Julieta“ de Prokofiev, superba montare semnată, în stagiunea trecută, de Horațiu Cherecheș. În rolurile celebrilor îndrăgostiți s-au regăsit Irina Ganea-Mihaiu și Adrian Mihaiu, dansând în compania colegilor care au dat viață altor personaje, precum și a ansamblului excelent pus la punct.
Fiecare ediție a festivalului a adus, în fața publicului, o creație originală, de această dată optându-se pentru noua operă maghiară „Conexiuni creative“ de Tamás Beischer-Matyó, realizată de Teatrul de Operetă din Budapesta în coproducție cu Festivalul „Bartók Plus Opera“.
Printre concertele speciale s-au remarcat Gala din 10 iunie, în cadrul căreia Orchestra Simfonică din Miskolc a colaborat cu soprana bulgară Sonya Yoncheva, precum și concertul final susținut de Filarmonica națională ungară, cu vestitul Zoltán Kocsis la pupitru, alăturând opusuri de Bartók și o partitură de Sándor Veress – „In memoriam Béla Bartók“. Un punct de atracție a fost, desigur, și Gala celor nouă tenori, dedicată reputatului József Simándy, tineri soliști cântând în compania aceleiași orchestre și a ilustrului dirijor.
Formații camerale sau corale și instrumentiști de cotă au abordat un repertoriu mozaicat, iar un grup de dansatori au conferit culoare unui jam session dedicat adaptărilor din muzica lui Bartók. Dar, la Teatrul de vară, cei care au dorit o alternativă la muzica clasică, au ascultat, târziu în noapte, interpreți de jazz, un loc deosebit fiind rezervat programelor pentru cei mici, dar și serilor în aer liber.
Un festival deja de tradiție, în care, anul acesta, au fost incluse, pentru prima oară, două ansambluri românești, cu partituri într-adevăr reprezentative, artiștii constănțeni oferind celebrul balet de Prokofiev în decorurile și costumele minunate ce împlinesc excelenta coregrafie, în timp ce ONB a considerat că este prea dificil să deplaseze decorurile, preferând să se rezume la prezentarea muzicală și atât. Este adevărat că montarea ce datează de anul trecut rămâne departe de ceea ce ar trebui pentru a pune în valoare capodopera enesciană, revoltând sau, în cel mai bun caz, dezamăgind încă de la prima deschidere de cortină, dar mă îndoiesc să fi fost acesta argumentul celor care, în urmă cu multe luni, au optat pentru o abordare simplificată a operei în turneu. Mai ales că tocmai aceia care se aflau atunci la conducerea ONB au avizat cu entuziasm versiunea regizorală de o stupiditate absolută.
