În perioada 20–28 mai, Opera Naţională Română din Cluj a organizat primul festival al operelor naţionale. Spectacolele prezentate de instituţia gazdă, dar şi de cele invitate (din Bucureşti, Timişoara şi Iaşi), se regăsesc în cronica dnei Anca Florea, la rubrica Revelaţiile Euterpei.

 "> Primul festival al operelor naţionale - Viața Medicală
Cultură

Primul festival al operelor naţionale

de Anca FLOREA - iun. 7 2012
Primul festival al operelor naţionale

În perioada 20–28 mai, Opera Naţională Română din Cluj a organizat primul festival al operelor naţionale. Spectacolele prezentate de instituţia gazdă, dar şi de cele invitate (din Bucureşti, Timişoara şi Iaşi), se regăsesc în cronica dnei Anca Florea, la rubrica Revelaţiile Euterpei.

 

     În perioada 20–28 mai, Opera Română a organizat, la Cluj, prima ediţie a Festivalului Operelor Naţionale, manifestare de anvergură, deosebit de interesantă şi demnă de apreciat, mai ales în condiţiile în care finanţarea culturii se află în mare suferinţă. Pentru că a aduce producţii şi ansambluri din ţară devine acum o adevărată aventură, pe care managerul Rareş Trifan şi-a asumat-o şi a realizat-o într-o manieră cu totul remarcabilă, programul incluzând şapte reprezentaţii, cărora li s-au alăturat şi alte evenimente atractive.
     Şi pentru că Opera Română a fost inaugurată în 1920, cu Aida, lucrarea verdiană a inaugurat „serialul“, în regia semnată cândva de Anghel Ionescu-Arbore, cu o scenografie pe cât posibil reîmprospătată, la pupitru aflându-se maestrul Petre Sbârcea, iar în rolurile principale Sorina Munteanu (invitată de la Bucureşti), Andrada Roşu (colaboratoare a aceluiaşi teatru din Capitală), Marius Budoiu şi Oleg Ionese.
     Un moment aparte a fost proiecţia operei Tosca de Puccini în versiunea de la Covent Garden, cu Angela Gheorghiu în rolul titular, care mă aşteptam să atragă un public mult mai numeros, dar a doua zi pe scenă a urcat ansamblul Operei din Timişoara, oferind Adriana Lecouvreur de Cilea, în regia şi scenografia italianului Mario de Carlo, într-o viziune unanim apreciată încă de la premieră, eleganţa şi fastul decorurilor şi costumelor, dar şi atmosfera creată, tensiunea dramatică, încărcătura trăirilor emoţionale, firescul adesea impresionant, reuşind să entuziasmeze şi de această dată. Şi sub aspect muzical, calitatea şi frumuseţea, unitatea şi echilibrul, expresivitatea şi implicarea au fost aduse la cotele performanţei, într-un „întreg“ artistic cu un impact deosebit de puternic, soprana Carmen Gurban (de la Cluj) conturând o eroină de neuitat, cântând cu eleganţă, sensibilitate şi dramatism, aproape confundându-se cu Adriana, vocea şi talentul său scenic aparte răspunzând impecabil tuturor acestor cerinţe. Implicat, la rândul său, în drama personajului întrupat, Călin Brătescu s-a întrecut pe sine, punându-şi în valoare glasul generos, condus cu inteligenţă şi expresivitate, devenind un Maurizio credibil, rezolvând cu siguranţă şi muzicalitate o partitură extrem de dificilă şi solicitantă. Mirouslava Yordanova (din Bulgaria) a fost cuceritoare în Principesa de Bouillon, frumoasă, temperamentală, dar mai ales cu o voce amplă de mezzosoprană, cu o frazare perfect adecvată stilistic, iar Dan Patacă a investit personajul Michonet cu căldură şi o undă de tristeţe, având permanent o atitudine firească, profund umană şi tocmai de aceea sinceră şi convingătoare. Întreaga distribuţie, dar şi corul şi orchestra au făcut, şi de această dată, o demonstraţie de măiestrie, reuşind, sub bagheta experimentatului David Crescenzi, un spectacol care, astfel, s-a situat în topul preferinţelor celor mai exigenţi muzicieni şi melomani.
     Continuând „parada“ ansamblurilor invitate, Opera din Bucureşti a propus Evgheni Oneghin de Ceaikovski, în versiunea semnată de Ion Caramitru, deosebit de apreciată, ca spectacol în sine, atât pentru imaginea inspirată (decoruri Maria Miu, costume Viorica Petrovici), cât şi pentru atmosfera specific rusească pe care o sugerează. În ce priveşte abordarea personajelor, s-a dovedit destul de „variabilă“. Ionuţ Pascu are alura, atitudinea distantă, rece şi uşor ironică, ideale pentru Oneghin, pe care l-a realizat destul de expresiv, vocea sa amplă sunând parcă mai bine ca altădată, chiar dacă deficienţele persistă şi deranjează. Cu un glas calitativ, condus cu îngrijire (uşor strident în acut), Crina Zancu a abordat rolul Tatiana cu aplombul binecunoscut, dar jocul şi întreaga sa evoluţie au rămas departe de timida, retrasa şi introvertita tânără pe care a gândit-o Puşkin şi a împlinit-o în muzică Ceaikovski, până şi în celebra arie „a scrisorii“ agitându-se mult, cu o exuberanţă mai apropiată de… Rosina. Foarte bun Lenski a fost clujeanul Cristian Mogoşan, găsind modalitatea de a alterna secvenţele de anvergură vocală cu cele în mezza-voce, întrupând un tânăr când timid şi stângaci, când exploziv şi vehement. Basul Pompei Hărăşteanu ştie, în Gemin, cum să-şi cânte aria, subliniind sensurile cuprinse în text, frazarea şi sensibila redare atrăgând aplauze frenetice. Maria Jinga a întrupat o sprinţară şi agreabilă Olga, Ana-Maria Comşa a convins în Larina, ca şi Florin Diaconescu în Triquet, ceea ce nu aş spune despre Andreea Iftimescu (de la Cluj), care este prea tânără şi prea stângace pentru… bătrâna doică Filipievna, în ciuda glasului cu timbru plăcut. Corul a sunat frumos şi s-a integrat cu dezinvoltură mişcării scenice, intervenţia pasageră a baletului a fost susţinută adecvat, dar orchestra nu s-a ridicat la nivelul cerinţelor, pentru că a sunat fără relief, anost şi plat, apărând şi decalaje şi chixuri şi solouri discutabile ca sonoritate, dirijor fiind Iurie Florea. Şi totuşi, entuziasmul sălii a dovedit că spectatorii au apreciat producţia în întregul ei.
     Dar pe scena Operei Maghiare am asistat la un excelent Elixirul dragostei de Donizetti, realizat recent de teatrul-gazdă în inspirata regie semnată de Kurthy Andras, într-un decor parcă decupat din cartea de poveşti (conceput de Szekely Laszlo) şi costume multicolore (Piliny Marta). Voioşia este molipsitoare şi pentru că interpreţii sunt şi foarte buni actori, pentru că şi corul se implică efectiv în conturarea unor personaje convingătoare şi diverse, cântând cu acurateţe, pentru că balerinii au graţie. Cât despre solişti, au fost cuceritori şi permanent „în rol“, construind relaţii credibile şi pregnant definite, totul într-o evoluţie alertă, cursivă, fără nimic convenţional, demonstrând un talent scenic aparte, dublat de sinceritate şi profesionalism, expresivitatea fiind „cuvântul de ordine“. Şi sub aspect vocal au realizat un demers echilibrat şi foarte reuşit, pentru că Yolanda Covacinschi beneficiază de un glas luminos şi maleabil, condus cu siguranţă şi strălucire, chiar dacă emisia uşor „deschisă“ determină unele stridenţe în special în acut, iar tenorul Tony Bardon „intră“ în personajul Nemorino cu o voce lirică şi suplă, frazare frumoasă şi lejerităţi performante, punctul său forte fiind interpretarea de o naturaleţe dezarmantă. Baritonul Sandor Balla îşi pune în valoare glasul generos şi amplu, dar şi umorul şi inteligenţa, construind un Belcore ţanţoş dar simpatic, în timp ce bas-baritonul Sandor Arpad etalează un material vocal generos, bine reliefat, în deplină concordanţă cu ceea ce este, în fond, Dulcamara. În Gianetta a apărut Barabas Zsuzsa, iar balerina Viorica Bogoi – într-un excelent travesti gen Commedia del’Arte, totul cu sprijinul orchestrei care a sunat cuceritor, reconfirmându-şi calitatea sub conducerea lui Horvath Jozsef, dirijor de certă perspectivă, spectacolul stârnind pe bună dreptate ovaţii şi o stare „de bine“ publicului care a invadat sala.
     Opera din Iaşi a fost singura care a prezentat două producţii, dorind să aducă pe scenă şi o seară de dans mai specială – Bal –, conceput în urmă cu câţiva ani de coregrafa Yvette Bozsik din Ungaria, interpreta principală, balerina Beatrice Rancea, devenită, anul trecut, managerul Operei moldave, propunându-şi să revigoreze ansamblul de balet şi să aducă pe acea scenă conceptul de teatru-dans. „Poveste“, pornind cumva de la celebrul film omonim semnat de Ettore Scola, se opreşte asupra unor personaje care îşi trăiesc dragostea, visele, speranţele şi neîmplinirile fie în atmosfera unui posibil bar, fie pe o (posibilă) plajă, pe un colaj muzical amalgamat, cuplurile se nasc şi se destramă, partenerii se provoacă, se înfruntă, se resping sau se atrag, mişcarea speculând şi posibilităţile oferite de scaunele multicolore care devin adevărate personaje, există şi trepte şi o suprafaţă înverzită pe care jocul se reînnoadă, în timp ce eroina principală îşi caută zadarnic dragostea sau partenerul dorit, iar cel care o iubeşte constant şi mereu respins o urmează fără speranţă, finalul aducându-i în prin plan, „împărţind“ acelaşi scaun, ambii plângând amarnic – ea pentru că s-a resemnat cu disperarea neîmplinirii, el (Gheorghe Iftinca) pentru că, chiar şi aşa, a fost acceptat de iubită. O clipă de viaţă transpusă în dans, interpretată cu profesionalism şi multă investire, cu rigoare şi relaţionare precisă, apreciată şi de cei (nu prea mulţi) aflaţi în sală.
     În seara următoare, Beatrice Rancea a apărut în ipostază de regizor al operei mozartiene Don Giovanni, păstrând acum, cu câteva excepţii, distribuţia de la premieră, omogenă, echilibrată, cu solişti bine aleşi pentru rolurile respective (excepţie făcând tenorul Ricardo Nori, un Don Ottavio fără voce, de care încerc să nu-mi mai amintesc…). În scenografia Vioricăi Perju, decoruri funcţionale, precum şi costume în general elegante, caracterizând sugestiv eroii, compun o imagine reuşită, plasată într-o epocă incertă dar oricum demult apusă. Iar soliştii au intrat în rol cu aplomb, cu talent şi dezinvoltură, „simţind“ datele definitorii ale personajului întrupat. Ciprian Marele, având şi avantajul unei apariţii suple, elegante şi cuceritoare, expresiv şi mereu vivace, a fost un Don Giovanni cu glas baritonal incisiv şi convingător, în Leporello, bas-baritonul Octavian Dumitru l-a secondat cu gestică şi atitudini plastice, dar şi cu o calitate vocală deosebită, cu umor şi spontaneitate, Donna Anna a găsit, în Cristina Simionescu, o soprană cu experienţă, silueta sa foarte feminină fiind dublată de parcurgerea sigură a partiturii adaptate timbrului mai liric, Simona Titieanu s-a dovedit o opţiune inspirată în Donna Elvira, în primul rând în plan vocal, cu o sonoritate dramatică şi cu o coloratură bine rezolvată, în timp ce Florentina Onică a fost, şi de această dată, o irezistibilă Zerlina, plină de viaţă, isteaţă, cochetă şi exuberantă, punându-şi în valoare glasul frumos, interpretarea, frazarea fină şi suplă, partener fiindu-i Iulian Ioan Sandu, foarte potrivit în Masetto, susţinându-şi partitura cu o voce bună şi amplă, iar în Comandor l-am ascultat pe Horia Sandu (de la ONB). Sub bagheta lui Adrian Morar (de la Opera clujeană), orchestra a sunat chiar foarte bine, micile decalaje trecând aproape neobservate, reuşind o permanentă relaţie cu corul pus la punct, cu baletul şi evident cu soliştii, mulţi dintre spectatori regretând însă renunţarea la ansamblul final, aplaudând însă entuziast întreaga realizare.
     După concertul derulat în aer liber în cadrul Zilelor oraşului, am revenit la Opera română pentru ultima reprezentaţie din festival – Nabucco 12 – „un spectacol de Alexander Hausvater“ pornind de la opera de Verdi, eroul titular fiind însă… Nabucodonosor. Dar această montare care, încă de la premiera din iarnă, a stârnit numeroase păreri pro şi contra, merită comentată într-un articol ulterior.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe