Dacă Hans Selye ne asigura că „stresul este
viaţa“, Money Channel vine cu completări utile în emisiunea „Economia este viaţă“,
păstorită de Eveline Păuna. În prezenta ediţie, teritoriile sunt ale relativităţii
şi ale dialecticii hegeliene, cu contrarii şi contradicţii existente nu doar în
fizică sau în filozofie, ci şi în viaţă.
Cunoscut politician în afara casei, Silviu
Prigoană se manifestă apolitic în interior, în mediatizatul şi dezmierdător-luxosul
mediu familial, unde arborează, totuşi, cunoscuta ţinută neagră, înghiţitoare
de culori, semn că albul îmbrăcămintei pe care promitea că-l va arbora după câştigarea
primăriei capitalei ar fi fost, de fapt, doliul plecării din propria familie,
ca la miresele din Extremul Orient. Acum e bucuros, e din nou acasă. Gazdă este
deci invitatul emisiunii iar musafirul din casa soţilor Prigoană, Eveline Păuna,
este, de fapt, gazda emisiunii. Ea a fost comparată deja de cronicari cu „un măr
înflorit“ şi a fost apreciat, pe drept, „zâmbetul ei de gheişă castă, inteligentă,
cultă, convivială şi permisivă la destăinuiri, pe care le şi vânează expres
pentru a ilustra cu ele titlul emisiunii“, cum scria cineva, dar ca să nu-şi
demaşte ţelul, tot dânsa reuşeşte să învăluie secvenţele „într-un abur de miere
exotică“. Silviu Prigoană e, în schimb, destul de redundant, îşi evocă viaţa,
care, fireşte, nu s-a prea schimbat, nici norocul, succesul, cariera şi
filosofia, spune lucruri pe care le-a mai spus, rosteşte înţelepciuni pe care şi
le atribuie apăsat sieşi, familiei şi, desigur, actualului său suflet-pereche.
După atâta altruism, nu se prea ştie de ce apare pe fundal, insinuant, melodia
„Învingătorul ia totul“, pentru că invitatul care e şi gazdă nu ia, ci oferă. În
cântec e Ea, marea investitoare de precauţii, de aşteptări şi de speranţe, la
fel de mare perdantă în relaţia cu El, după cum singură se căinează. O relaţie,
despre care un matematician ar spune că, potrivit teoriei jocurilor, este un
joc cu sumă nulă, unde, dintre cei doi jucători, unul câştigă tot ce pierde celălalt,
ceea ce ar semăna cu un jaf tâlhăresc,
de însuşire a unui bun complet străin, dar parcă, totuşi, relaţia din cântec ar
semăna mai degrabă cu jocul de poker, unde cel care câştigă ia tot ce s-a
investit, cinstit sau la cacialma, atât de către el, cât şi de partener(i).
Dar în economia vieţii invitatului-gazdă,
pierderile şi câştigurile sunt relative. Aflăm despre actuala sa parteneră de
viaţă, că, fireşte, nu-i este rudă, ci este o „pasageră“. Cine şi ce câştigă în
economia asta? Nu se poate spune. Întâi pentru că partida celor doi, numită viaţă,
nu s-a terminat, ci se joacă în prelungiri, iar câştigurile de până acum,
distribuite ambilor, se afişează nonstop pe tabela de marcaj. Fără a mai pune
la socoteală faptul că, în meciurile cu viaţa, nu rareori, câştigul se confundă
cu pierderea şi pierderea se dovedeşte, până la urmă, a fi un câştig.
Dar, pentru că am pornit de la Einstein, un
scurt comentariu în apărarea vitezei-limită în univers. Ştirea despre viteza
superluminică a unor particule neutrino, înregistrată recent la CERN, în cadrul
unui experiment, a fost ulterior invalidată de un alt comunicat CERN, în urma
unui test verificator, în care se arată că pretinsa depăşire de viteză iniţial
anunţată n-a fost decât un delir al senzorilor din cauza unui contact
imperfect. Din verificări, a rezultat că, la noi, numai un post de televiziune
a difuzat şi a doua ştire. Pentru că se caută senzaţionalul, dar senzaţionalul
dezumflat nu mai interesează pe nimeni. Cei de la ştiri au optat pentru
nedifuzarea informaţiei care ar fi coborât în banalitate miracolul anunţat. Ar
fi fost mult mai atrăgător „scandalul“ dus până la capăt decât adevărul şi încă
se mai aşteaptă, probabil, fapte, observaţii şi „date reale“ care „să-l
contrazică pe Einstein“.
