Privim
de obicei inima doar ca pe o simplă pompă mecanică. O pompă însă extrem de
performantă, care bate cu o perseverență demnă de apreciat, de 70 de ori pe
minut și trimite peste 7.000 de litri de sânge pe zi de-a lungul celor câteva
mii de kilometri de capilare, care realizează o suprafață de schimb de peste
6.000 de metri pătrați, în jurul a peste 1013 celule din care este
format organismul uman. Recunoaștem chiar și faptul că inima participă cu
fidelitate la trăirile noastre subiective, dar o privim totuși ca pe o simplă
pompă mecanică.
Faptul
că inima este mai mult decât o pompă mecanică și merită o abordare psihologică
mai susținută, au reușit să îl sublinieze cu mult succes, prof. dr.
Ioan-Bradu Iamandescu și prof. dr. Crina Julieta Sinescu în
cartea lor de Psihocardiologie (Editura ALL, 2015). Ei au reușit
să scoată în evidență faptul că în cazul bolilor cardiovasculare, pe lângă aspectele
mecanice, avem de-a face cu o realitate mult mai profundă, mai subtilă și mai
delicată, aceea a legăturilor dintre minte și inimă. De aceea, R. Descartes a
recomandat oamenilor de știință, încă de acum 400 de ani, să nu abordeze
această problemă și să o lase pe seama filosofiei și a religiei.
Știința,
care a progresat foarte mult, nu a mai putut ignora însă legăturile dintre
minte și creier, corp și creier, psihic și somatic și minte și inimă. Ar fi
suficient să dăm exemplul hipertensiunii arteriale, care este foarte ușor de
diagnosticat și de tratat, dar nu o putem controla în proporție mai mare de 25%
din cazuri. Deși la o analiză mai atentă s-a constatat că anxietatea,
ostilitatea și agresiunea reprimată, precum și hiperreactivitatea vasculară la
stresurile psihosociale au un rol foarte important în etiopatogenia
hipertensiunii arteriale, noi ignorăm de obicei aspectele psihice ale bolii.
În
contextul reducționismului contemporan, psihosomatica a fost ignorată și ea în
ultima vreme. A fost chiar scoasă din ghidurile medicale, ultratehnicizate și
înlocuită cu tulburările somatoforme, care sărăcesc viața psihică extrem de
bogată a omului real. La bolnavii coronarieni, intervenția factorilor psihici
este și mai evidentă. De aceea, M. Friedman și R. A. Rosenman au descris, încă
din 1959, tipul A de personalitate, care este mai ambițios, mai competitiv, mai
neliniștit, mai ostil, mai cinic, mai iritabil, nu se poate relaxa prea ușor și
de aceea este mult mai predispus la infarct miocardic.
Probabil,
de aceea, autorii au simțit nevoia să scrie această carte de psihocardiologie,
într-o perioadă în care punem un accent mai mare pe instrumentele și aparatele
extrem de performante și de utile, în defavoarea trăirilor subiective extrem de
importante ale bolnavului cardiovascular. Ei se ocupă, pe bună dreptate, de
relațiile dintre medic și bolnavul cardiovascular. Colectivul de autori este
format din medici și psihologi.
În
prima parte a cărții, prof. dr. Gheorghe Manole prezintă situația bolilor
cardiovasculare, care reprezintă nu numai prima cauză de morbiditate, ci și
prima cauză de mortalitate în lumea de azi. Epidemia de boli cardiovasculare a
luat locul epidemiilor de ciumă și de holeră, care au decimat nu cu foarte mult
timp în urmă populația Europei. Acum, ea este decimată de bolile
cardiovasculare. Și nu este nicio exagerare dacă avem în vedere faptul că
hipertensiunea arterială afectează aproape jumătate din populația adultă, fiind
în creștere și la copii și, prin complicațiile ei cardiace și cerebrale,
reprezintă cea mai importantă cauză de deces.
Date fiind posibilitățile limitate de
vindecare a bolilor cronice, prevenția ar fi cea mai bună atitudine. Dar
prevenția aduce și ea în discuție rolul factorilor psihici, care intervin în
etiologia bolii, factori psihici de care depinde în cele din urmă stilul nostru
de viață, care este probabil cel mai frecvent factor patogen în societatea
contemporană. De aceea, prof. dr. Bradu Iamandescu prezintă în continuare rolul
factorilor psihosociali în etiopatogenia bolilor cardiovasculare. Evident că
printre acești factori un rol deosebit îl are stresul psihic.
Prof.
dr. Crina Julieta Sinescu, Liliana Veronica Diaconescu, Anisia Popa Ioana Cioca
și prof. dr. Bradu Iamandescu abordează problema, aș zice eu cea mai importantă
din punct de vedere practic, a relațiilor, am putea spune speciale, dintre
medic și pacientul cardiovascular. În acest sens, ei subliniază
particularitățile psihocomportamentale ale pacientului cardiac, impactul boli
cardiace asupra psihicului bolnavului cardiac, calitățile pe care trebuie să le
aibă medicul cardiolog, abordarea psihologică a bolnavului cardiac și
principiile de abordare psihosomatică a bolnavului cardiac. De aceea, așa cum
se învață ecocardiografia, ar trebui să se învețe și psihocardiologia.
Evident
că nu puteau lipsi problemele de psihoterapie aplicate bolnavului
cardiovascular. În acest sens, remarcăm modalitățile de coping, de prevenire și
de combatere a stresului psihosocial (B. Iamandescu și Alina Tănase ),
psihoterapia suportivă (Andreea C. Ropoteanu și Anisia Popa), tehnicile de
relaxare (A. C. Ropoteanu și Daniela A. Juncu), psihodrama (Diana Iamandescu și
Crinela Turcu), combaterea anxietății, a depresiei, psihoterapia
cognitiv-comportamentală (Liliana Neagu), hipnoterapia (Irina Holdevici) și
altele. Citind acest capitol, înțelegem că omul contemporan ar trebui să acorde
o importanță mult mai mare stilului său de viață, alimentației, exercițiilor
fizice, în mijlocul naturii, cu ecou nu numai asupra mușchilor, ci și a inimii
și a creierului. S-a demonstrat că exercițiul fizic determină nu numai
reducerea obezității și a catecolaminelor, ci și dezvoltarea circulației
colaterale a arterelor coronariene.
Am
reținut importanța cumpătării, a evitării lăcomiei de orice fel și a
dependențelor dăunătoare. Am reținut, de asemenea, importanța odihnei, muzicii,
meditației, contemplației, credinței și rugăciunii în prevenirea și tratamentul
bolilor cardiovasculare.
Capitolul
de psihoterapie aplicată ar putea fi considerat o lecție de prevenire și
combatere a bolilor cardiovasculare, prin mijloace simple și naturale, dar nu
foarte ușor de aplicat în societatea contemporană bazată pe concurență, pe
lăcomie și o acumulare fără scrupule de titluri și bunuri materiale, care până
la urmă ne îngreunează viața și ne îmbolnăvesc. Desigur, în cazurile
comorbidității psihiatrice redutabile, devine necesară aplicarea medicației
psihotrope, iar Alexandra Mihăilescu și Valentin P. Matei prezintă o foarte
documentată analiză a efectelor secundare a acestor medicamente asupra
funcțiilor cardiovasculare.
În
continuare, cartea abordează în mod detailat principalele sindroame
psihosomatice cardiovasculare (B. Iamandescu, Crina Sinescu, Liliana Neagu,
Andreea Ropoteanu, Anca Frunză, Alexandru Chițu).
Obișnuiți
numai cu aspectele somatice, unii se vor mira probabil să afle că
hipertensiunea arterială, unele tulburări de ritm cardiac, cardiopatia
ischemică și alte boli cardiovasculare sunt de fapt niște boli psihosomatice,
în care factorii psihici joacă un rol foarte important, dacă nu chiar rolul cel
mai important, în apariția și evoluția bolilor respective.
Cartea
se încheie cu un capitol privind problemele de ordin psihologic în chirurgia
cardiovasculară. Dr. R. M. Dumitrescu arată cât de importantă este abordarea
psihologică a bolnavului cardiac în secțiile de chirurgie cardiovasculară.
Psihocardiologia
este binevenită în această perioadă de luptă intensă cu bolile cardiovasculare,
care domină, alături de cancer și bolile metabolice, scena patologiei umane,
deoarece numai prin adoptarea unui stil de viață cât mai adecvat, a unui alt
mod de a trăi, vom putea preveni și combate cu adevărat aceste boli, a căror
cauze primare și posibilități de vindecare rămân încă în așteptare. Dar
încercarea aceasta de a ne însuși un stil de viață sanogenetic va trebui să o
facem fiecare pe cont propriu. De aceea, probabil că pe lângă rolul nostru
terapeutic, va trebui să îl învățăm cât mai bine, pe fiecare pacient, cum ar
putea adopta un stil de viață sanogenetic în lumea în care trăim.
