Doi „oameni de radio“ din Australia au
crezut că pot, cu ajutorul unei „glume“, să discute prin telefon cu Kate, soţia
prinţului William al Marii Britanii, care se afla internată în spital din
pricina unei sarcini cu probleme. Cei doi mari „profesionişti“ au pus la cale o
„farsă“, dintre cele iubite şi de „marea gură vorbitoare“ de la noi (dacă cel
care vorbeşte la TV este „marea faţă vorbitoare“, la radio, gura trece în
prim-plan): au imitat la telefon vocile reginei Elisabeta a II-a şi a prinţului
William. Prima asistentă medicală de la spitalul în care se afla internată Kate
a dat crezare celor două voci. Mai departe, trucul n-a ţinut însă, iar
asistenta care a păcătuit prin credulitate s-a sinucis. „Pentru atâta lucru?!“,
se miră, probabil, cei amuzaţi de ideea năstruşnică a australienilor. Respectul
faţă de sine se menţine uneori cu destule sacrificii şi există oameni care
consideră pierderea respectului de sine un păcat de neiertat. Se gândesc,
poate, la unele consecinţe posibile, pentru ei şi pentru ceilalţi.
Vor dori, oare, domnul Daniel Buzdugan şi alţi
realizatori autohtoni de „farse“ să înveţe câte ceva dintr-o asemenea
întâmplare? A, desigur, la noi nu s-a sinucis nimeni până acum. Dar ce vor fi
simţit cei păcăliţi cu atâta cruzime de vocile mascate de la telefon? S-a
interesat cineva de ei? Nu intră în fişa postului nimănui o asemenea investigaţie?
Ignorarea consecinţelor faptelor noastre, nepăsarea faţă de semeni, fie ea şi
umoristică, o putem considera morală? Se pare că cei doi australieni suferă,
totuşi, oarecari repercusiuni.
Să revenim la ale noastre. La cele bune. La
Radio România Actualităţi se transmite în serial o rubrică inspirată, în care
Dan Creţa explică de ce iubeşte el România. O prezentare punctuală a unor
locuri şi localităţi din ţară. Fiecare loc cu personalitatea şi cu trecutul său.
Condeiul sensibil al lui Dan Creţa schiţează, succint dar consistent, valoarea
materială, sentimentală şi spirituală a fiecărui petec de pământ. Reconstrucţia
jurnalistică a hărţii României aminteşte întrucâtva de acel superb discurs de
la Academie a lui Emil Pop, intitulat „Elogiul Carpaţilor“. Savantul arăta că
un lanţ muntos ca al nostru de obicei desparte locuitorii unei ţări, dar Carpaţii
României constituie excepţia. Ei unesc. Printre dovezi: cărările străbătute la
pas dintr-o parte într-alta a Carpaţilor, laolaltă cu drumurile de căruţă, cu
locurile de întâlnire dintre fraţi – şi cu locurile rezistenţei româneşti din
munţi, avea să adauge istoria. Creţa se emoţionează şi el de drumurile străbătute
de înaintaşi în locurile pe care le descrie. Ca radioascultător, caut însă
prezentul, faptele mai puţin cunoscute, dar nu mai puţin valoroase, ale unor
oameni de azi, pe care Creţa nu pare să le cunoască prin contact direct.
Personal, îmi pun întrebări ca: mai înveleşte astăzi cineva cu cojoace arborii
exotici din extraordinarul parc dendrolgic, concomitent istoric şi literar,
creat de învăţătorul Pavel Covaci la Macea? Cine şi cum îngrijeşte astăzi
stâlpii atelierului lui Brâncuşi aduşi cu camionul de la Paris de V. G.
Paleolog şi depuşi în curtea Liceului nr. 9 din Craiova? Dar în spitalul din
Baia Mare, organizat şi manageriat exemplar de dr. Constantin Opriş, al cărui
nume îl poartă, cine şi cum îi duce acestuia mai departe opera? Condeiul lui
Dan Creţa ar putea aduce trecutul în prezent, prezentul l-ar putea proiecta în
viitor. Aşa procedează colega lui de la Radio România Cultural, Corina Negrea,
înzestrată cu un rar talent de a transmite prompt şi pe înţelesul tuturor noul
din ştiinţă. De ani de zile, Corina Negrea se ocupă direct şi amănunţit de
premianţii Nobel, culege primele impresii, la cald, ale savanţilor, la aflarea
noutăţii care îi priveşte, şi apoi discută, la festivităţile de decernare de la
Stockholm, cu fiecare în parte, despre om şi operă. Acum tocmai a transmis, de
la Oslo, decernarea Premiului Nobel pentru Pace. Cu portrete umane şi cu
perspectivă cu tot. Cineva ar putea spune că doar premianţii Nobel merită o
asemenea atenţie. Dar dacă noi am avut şi, mai ales, dacă avem genii
comparabile şi uităm să le promovăm? Oare numai Nicolae Paulescu a fost ignorat
de alţii pentru că n-a fost îndeajuns de promovat de ai săi? Călătoriile de
cunoaştere a acestora ar fi comparabile cu demersurile pentru premianţii Nobel.
Formulele pot fi variate. Redacţia Radio România Cultural foloseşte de curând o
modalitate dintre cele mai utile: ora de educaţie muzicală în şcoli, cu deplasări
la faţa locului.