Cândva, demult, într-o ţară de la capătul continentului, dar care devenise
deja inima unui mare imperiu, un scriitor visător, greu încercat de viaţă, îşi
plăsmuia personajul şi îi aşternea cu trudă pe hârtie isprăvile, frământările
şi temerile, fără să-şi poată imagina că împreună, creator şi creatură, vor
face înconjurul lumii şi vor intra în istorie. Astăzi, chiar şi cine nu a citit
în întregime aventurile „Cavalerului tristei figuri“ ştie de luptele lui Don
Quijote cu morile de vânt de pe meleagurile Castiliei şi de neţărmurita sa
dragoste pentru Dulcinea şi rezonează la numele lui Miguel de Cervantes. Tocmai
de aceea, la aniversarea a patru veacuri de la publicarea, în 1615, a celei
de-a doua părţi a romanului „Iscusitul hidalgo Don Quijote de la Mancha“,
lucrare care a marcat un punct de cotitură în istoria literaturii, Institutul
Cervantes din Bucureşti a organizat o serie de evenimente reunite sub genericul
„Săptămâna Cervantes“, care să ne readucă în atenţie această mare personalitate
a culturii universale şi deopotrivă ceva din atmosfera epocii în care a trăit.
Perioada nu a fost aleasă la întâmplare, ci special pentru a coincide cu data
la care Cervantes a trecut la cele veşnice, la 23 aprilie, în 1616.
Săptămâna a debutat cu vernisajul unei expoziţii de carte, găzduită de
Corpul Boema al Bibliotecii Centrale Universitare Carol I, pentru ca astfel
toţi tinerii cititori să poată admira ediţii vechi sau foarte noi, în spaniolă
sau în diferite versiuni de traducere, ale romanului „Don Quijote“, dar şi
ediţii critice şi studii publicate de-a lungul timpului despre această
extraordinară creaţie. Şi cum cărţile nu sunt făcute pentru a fi doar
observate, privite, contemplate, ci mai ales pentru a fi deschise şi citite,
lectura unor fragmente din „Don Quijote“ a avut loc la sediul Institutului
Cervantes chiar pe 23 aprilie. Această dată, ţinându-se cont de o serie de
coincidenţe din lumea literaturii (trecerea în nefiinţă a lui Shakespeare,
precum şi a altor scriitori celebri), a fost desemnată de UNESCO în urmă cu
două decenii ca Ziua mondială a cărţii şi a drepturilor de autor. Personalităţi
ale lumii culturale, diplomaţi, traducători, profesori de spaniolă alături de
elevii şi studenţii lor, fiecare a citit, în original sau în traducere, o
părticică din aventurile iscusitului hidalgo.
Pentru a intra şi mai bine în atmosfera specifică secolului de aur spaniol,
ne-au fost oferite şi două seri muzicale. Prima, desfăşurată pe scena Ateneului
Român, a adus în faţa publicului bucureştean cvartetul Zarabanda, care a
prezentat, sub titlul „Cervantes şi muzica“, un program de muzică veche
aparţinând unor autori anonimi, precum şi unor compozitori cunoscuţi,
contemporani cu scriitorul. Cei patru artişti, Álvaro Marías, Alejandro Marías,
Gerardo Arriaga şi Jordan Fumadó, au readus la viaţă vechile partituri, spre
delectarea melomanilor prezenţi în sală, folosind instrumentele specifice
epocii: flaut dulce, viola da gamba, vihuela şi clavecin, toate menite să
întărească afirmaţia lui Sancho Panza din partea a doua a romanului „Don
Quijote“, potrivit căreia „Unde este muzică nu poate fi nimic rău“.
Săptămâna s-a încheiat cu spectacolul „Palabras de guitarra. Quijotesca“,
susţinut, printr-o frumoasă simetrie, tot la Biblioteca Centrală Universitară,
de data aceasta în Aulă. Protagonişti au fost chitaristul Maxim Belciug, care a
însoţit-o muzical pe actriţa Clara Flores în lectura câtorva fragmente ale
întâmplărilor povestite de Cervantes în Don Quijote.
Şi Institutul Camões, prin Ambasada Portugaliei şi Ambasada Braziliei la
Bucureşti, a organizat, la început de mai, un eveniment omagial, pentru a marca
Ziua internaţională a limbii portugheze şi a culturii ţărilor vorbitoare de
limbă portugheză. În sala mare a Institutului Cultural Român au fost prezentate
două mari personalităţi ale acestui spaţiu cultural special. Părintele António
Vieira, călugăr iezuit şi filozof din secolul al XVII-lea, care şi-a împărţit
viaţa între Portugalia şi Brazilia, a lăsat posterităţii o redutabilă colecţie
de predici şi scrisori care sunt încă studiate la cursurile de specialitate,
fiind reprezentative pentru exprimarea în limba portugheză din perioada
barocului. Viaţa şi opera sa au fost amintite printr-o serie de afişe ilustrate
cu reproduceri după documente, desene şi gravuri din epocă.
Al doilea omagiat ne-a fost până nu demult contemporan, cineastul portughez
Manoel de Oliveira (1908–2015), longeviv nu doar din perspectiva anilor trăiţi,
ci şi din cea a carierei, ultimul său film datând din 2012. Pentru ilustrarea
creaţiei sale, care a primit numeroase premii naţionale şi internaţionale, a
fost aleasă spre vizionare în cadrul evenimentului pelicula „Palavra e Utopia“
(„Cuvânt şi Utopie“, Portugalia/Brazilia, 2000), care aduce în lumina
reflectoarelor tocmai povestea părintelui António Vieira, făcând astfel o punte
peste timp între cei doi.