
Romanul grafic interactiv „Momente din istorie. Vol. II. Revolta anticomunistă de la Braşov. 15 noiembrie 1987”, de Mihai I. Grăjdeanu, va fi lansat duminică, 13 noiembrie, la Muzeul Amintirilor din Comunism.
Evenimentul de lansare va avea loc la sediul muzeului, pe bd. Eroilor nr. 19, Braşov. Intrarea este liberă.
Muzeul Amintirilor din Comunism, alături de Fundaţia Culturală Memoria şi Muzeul Ororilor Comunismului în România, invită publicul duminică, 13 noiembrie 2022, ora 15:00, la lansarea cărţii „Momente din istorie. Vol. II. Revolta anticomunistă de la Braşov. 15 noiembrie 1987”, de Mihai I. Grăjdeanu, autor şi profesor de benzi desenate.
Proiecţii de film la Centrul Ceh
Volumul a apărut la Editura Fundaţiei Culturale Memoria şi prezintă publicului momentele importante ale revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din 1987, sub formă de bandă desenată, se arată într-un comunicat de presă de pe site-ul AGERPRES.
La eveniment vor fi prezenţi participanţi la revolta anticomunistă din 15 noiembrie 1987. Alături de aceştia vor lua cuvântul:
- Mihai I. Grăjdeanu - autorul volumului de bandă desenată,
- Alina Beteringhe şi Ioana Bejan - Muzeul Amintirilor din Comunism,
- Cosmin Budeancă - redactor-şef Memoria - revista gândirii arestate,
- Alexandru Groza - manager interimar Muzeul Ororilor Comunismului în România
- şi Camil Ionescu - prof. Colegiul Naţional „Dr. Ioan Meşotă”.
Proiect dedicat evenimentelor de la Braşov din 15 noiembrie1987
Romanul s-a conturat în 2017, când autorul lui, Mihai I. Grăjdeanu, a fost invitat de către Mihai Dragomir, manager al Festivalului de Film şi Istorii Râşnov, să facă parte dintr-un amplu proiect dedicat evenimentelor de la Braşov din 15 noiembrie1987 şi să realizeze o serie de ilustraţii pentru filmul documentar propus de regizorul Liviu Tofan.
Desenele care surprind momente importante din evenimentele care au avut loc în ziua revoltei de la Braşov au suplinit astfel lipsa fotografiilor, iar autorul a decis ulterior să realizeze o întreagă bandă desenată care să spună toată povestea evenimentelor.
„Acest tip de roman grafic interactiv este un concept nou în România şi cred că elevii sunt interesaţi să descopere istoria altfel decât prin intermediul orelor de la şcoală sau din cărţile clasice de istorie. Filmul, la fel că banda desenată, reprezintă un intermediar pentru a transmite idei, mesaje care să rămână în mintea privitorului sau cititorului. Prin acest mod de interactivitate, prin paginile cu întrebări şi fotografii inserate, îi încurajez pe elevi să contribuie la poveste, să-şi exprime propria opinie. În romanul grafic cititorul este invitat să caute răspunsuri din punctul lui de vedere. Astfel bariera de comunicare dintre elev - profesor cred că dispare şi se poate porni o discuţie constructivă la ora de istorie sau într-un muzeu. Şi totul pe baza unui roman grafic de acest gen”, a declarat Mihai I. Grăjdeanu.
Banda desenată, o comunicare bidimensională
„Cum construim o lume mai bună? Cum facem ca valorile democratice să devină punctul central al preocupării societăţii civile? Răspunsul la ambele întrebări este prin educaţie. Banda desenată construieşte o comunicare bidimensională în care istoria prinde viaţă şi atinge, prin discurs, tinerele generaţii. Frumuseţea benzii desenate este că permite dezvoltarea unei gândiri critice în spaţiul alb dintre scene, în pauza dintre dialoguri. Acolo este creuzetul ce dă naştere întrebărilor esenţiale care îi vor pregăti pe tineri pentru a deveni active social în combaterea fenomenului totalitar”, a declarat Alexandru Groza, manager interimar la Muzeul Ororilor Comunismului în România.
Cu ocazia lansării volumului va fi prezentat în avanpremieră şi nr. 121 (4/2022) din Memoria - revista gândirii arestate, în care cei interesaţi pot găsi un interviu realizat de 4 elevi de la Colegiul Naţional „Dr. Ioan Meşotă” cu cinci participanţi la revolta din 1987.
Vizitatorii Muzeul Amintirilor din Comunism vor putea vedea până la 30 noiembrie expoziţia temporară de benzi desenate semnate de Mihai I. Grăjdeanu şi BD Historia dedicată aniversării a 35 de ani de la evenimentele din 15 Noiembrie 1987.
Despre autor
Mihai Ionuţ Grăjdeanu este. A demarat, în ultimii 11 ani, trei proiecte editoriale: Legendele Dacilor, Comics Didactic, BD Historia, o metodă de predare în şcoli. A realizat primul manual BD din România şi a publicat numeroase romane grafice, reviste şi albume de bandă desenată.