Newsflash
Cultură

Rostul căutărilor genealogice

de Dr. Al. TRIFAN - apr. 3 2015
Rostul căutărilor genealogice
   Cu puţină imaginaţie, genealogia poate fi privită ca o anatomie a corpului istoric al familiilor, iar cel care o studiază, un prosector care disecă trupul ce a dat naştere şirului de generaţii succesive.
   În încheierea unuia din capitolele ultimei sale apariţii, cartea Genealogii greco-române, istoricul Mihai Sorin Rădulescu ne adresează o întrebare: „De ce să scoatem toate aceste nume din uitare?“. Răspunsul îl dă Nicolae Carandino, autorul volumului De la o zi la alta. Memorii, apărut acum treizeci şi cinci de ani, care scria – arată istoricul – cu o nostalgie nedisimulată, întemeiată pe calităţile oamenilor din trecut: „Acest fel de a-şi căuta rădăcinile, când era excesiv, caracteriza pe «conservatori». Tot uitându-se mereu înapoi nu aveau timp să privească şi cu atât mai puţin să înţeleagă tot ce înainte li se deschidea ca îndrăzneţe promisiuni. Acest risc a dispărut. Ne scuturăm din ce în ce mai repede de amintirea acelora care au plecat şi, grăbiţi să trăim clipa, uităm că facem parte dintr-o serie în care, cuminţi, într-o bună zi ne vom aşeza…“. La sfârşitul capitolului, autorul ne convinge că: „Dacă prezentul şi viitorul sunt atât de controversabile, putem găsi certitudinile în această societate a trecutului, în care membrii săi ştiau să preţuiască atât ştiinţa, cât şi truda în folosul obştei“.
   Apropierea de istoricul Mihai Sorin Rădulescu o datorez ultimului deceniu al secolului trecut, când i-am publicat în „Viaţa medicală“ câteva genealogii ale unor medici iluştri. Colaborarea s-a transformat în amiciţie, unită de o atracţie comună către viaţa nobiliară românească de origine grecească sau levantină, pe care au trăit-o strămoşii familiei mele pe linie maternă, înrudiţi cu Heliade Rădulescu şi ascendenţii săi (familia Danielopolu), veniţi din Heptanez, insule din Marea Adriatică sub dominaţie veneţiană, apoi engleză, înainte de a fi unite, în 1864, cu regatul grec. Aşa se face că am recenzat cu plăcere precedenta sa lucrare: „În căutarea unor istorii uitate – familii româneşti şi peripluri apusene“ şi am studiat cu atentă emulaţie sumarul ultimei sale apariţii. Acesta cuprinde: Spătarul Dimitrie Ramadan şi familia sa: contribuţii privind un boier cărturar trecut cu vederea; Banul Mihai Cantacuzino (1723–c.1790); Familia Schina din Principatele Dunărene; Ventura: din Insula Paros pe malurile Dunării; Despre genealogia Anei Aman (familia Politimos); Despre genealogia familiei Malaxa; Philippide – o familie greco-română; În căutarea unui muzeu dispărut: Colecţia Al. G. Cantacuzino; Familia Hepites între Brăila şi Bucureşti – reconstituire genealogică; Un european: Anastase Simu la un secol şi jumătate de la naştere; Un cărturar uitat: Vasile Panopol; Georges de Bellio în actualitatea pariziană; Date noi de arhivă despre familia Iorga; Nicolae Iorga şi Ciprul; Genealogia lui Ioan Petre Culianu.
   Fiind un consumator de istorie şi cultură şi nu un specialist în domeniu, am abordat capitolele cărţii reţinând amănunte selectate de o orientare antropo-profesională. Din articolul despre familia Hepites am aflat de lungul şir de medici, deschis de dr. Constantin C. Hepites, directorul Carantinei din Brăila şi alcătuitorul primei Farmacopei româneşti. Dar nu prin medici s-a făcut cunoscută familia, ci prin fiul acestuia, savantul Ştefan Hepites, întemeietorul, în 1884, al Institutului de Meteorologie şi iniţiatorul primelor măsurători seismologice. Medici se întâlnesc şi în genealogia familiei Schina. Astfel, Elena Schina l-a avut ca prim soţ pe dr. Petre Herescu, o somitate medicală a timpului său, al cărui nume îl poartă o stradă bucureşteană. Dintr-o ramură craioveană a familiei Schina s-a desprins dr. C. Gh. Schina, care a publicat, în 1891, lucrarea „Despre tratamentul sifilisului prin injecţiuni intra-musculare cu salicilat de mercur“.
   În primul capitol, despre spătarul Dumitru Ramadan, gusturile literare ale cititorului sunt satisfăcute de lectura unei admirabile scrisori foarte reverenţioase adresată de Dumitru Ramadan patriarhului Ierusalimului, Hrisant Nottara. Meandrele topice ale stilului, sintaxa învăluitoare şi lexicul atât de savuros al limbii române vechi constituie o variantă de reaşezare a discursului meşteşugit.
   O altă genealogie care stârneşte interesul este cea a lui Nicolae Malaxa, ginerele doctorului George Emil Palade, cel care a făcut ca medicina românească să fie recunoscută în lume prin decernarea premiului Nobel pentru lucrările sale ştiinţifice. Personalitate controversată pentru că a făcut parte din camarila regelui-dictator Carol al II-lea, industriaşul Nicolae Malaxa a desfăşurat o vastă activitate filantropică, finanţând asistenţa medicală a muncitorilor săi, ctitorind o biserică pentru aceştia, dând burse şi mari sume de bani în scopuri umanitare, ba chiar şi PCR-ului, când acesta abia îşi ducea zilele. Itinerarul membrilor familiei Malaxa a urmat traseul Corfu–Galaţi–Tecuci, apoi posteritatea se bifurcă într-o ramură care a mers la Galaţi, urmaşii stabilindu-se apoi la Bucureşti şi o alta, cea a lui Nicolae Malaxa, care a rămas legată de Tecuci, venind şi ea la Bucureşti. Viitorul industriaş s-a născut în 1884 la Huşi, a urmat liceul la Bârlad. Urmărind arborele său genealogic aflăm că pe vremea domnitorului Mihai Suţu s-au stabilit în Moldova, aduşi de domn, de care erau apropiaţi primii membri ai clanului. Ramura viitorului industriaş se trage din spătarul Iancu, fiul cel mare al primului venit din insula Corfu. O fiică a acestuia a fost căsătorită cu belgianul Cezar Librecht, cel care a înfiinţat primul serviciu secret din istoria modernă română. Ca şef al oficiului telegrafic de la Galaţi, belgianul a făcut o avere impresionantă, a cărei mărturie o constituie astăzi Casa Universitarilor din Bucureşti, cunoscută sub numele de Casa Filipescu, după cel de-al doilea proprietar. Memoria inginerului Nicolae Malaxa este prezentă în Bucureştii de azi. Astfel, în impunătoarea sa casă de pe Aleea Alexandru este sediul Institutului Cultural Român şi alături, unde îşi are sediul Ambasada Republicii Moldova, este casa construită de Nicolae Malaxa pentru fiica sa Irina şi soţul său, doctorul George Emil Palade. Pe bd. N. Bălcescu poate fi admirat blocul Malaxa-Burileanu. De asemenea, poartă numele lui Nicolae Malaxa spitalul aflat nu departe de uzinele sale. Binefăcător al multor intelectuali din epocă, industriaşul a fost privit cu afecţiune de Cella Delavrancea şi soţii Horia Hulubei.
   O contribuţie la arborele genealogic al istoricei familii Cantacuzino găsim în capitolul intitulat „În căutarea unui muzeu dispărut: Colecţia Al. G. Cantacuzino“. În acest numeros clan care a dat medicinii româneşti reprezentanţi iluştri, Mihai Sorin Rădulescu menţionează şi numele doctorului Constantin (Costache) Cantacuzino. Mai puţin cunoscut decât ruda sa, profesorul de microbiologie Ioan Cantacuzino, ginecologul, el însuşi profesor universitar, se trage din subramura genealogică „Râfoveanu“, după conacul lor de la Râfovi, diferită de cea numită „Corneanu“, care-şi trage obârşia din conacul lor de la Corbi. Soţia sa, Sabina Brătianu, şi-a publicat memoriile din timpul ocupaţiei germane a Bucureştiului din Primul Război Mondial. Din acestea aflăm că dr. Costache Cantacuzino, efor al Spitalelor Civile, a fost arestat şi persecutat de ocupanţii germani din cauza apartenenţei sale prin căsătorie la familia Brătianu.
   Cultura noastră a beneficiat de opera a doi membri ai unei familii greceşti originare de la poalele muntelui Pelion din Tessalia – Philippide. Filologul Alexandru I. Philippide a fost fiul lui Iancu, subprefect de plasă pe vremea lui Al. I. Cuza. La 1/14 aprilie 1898 este ales membru corespondent al Academiei Române pentru secţiunea literară; nu mult după aceea a urmat şi alegerea ca membru plin al secţiei literare, ca răsplată a strădaniilor depuse de acesta la dicţionarul limbii române. Un semn de preţuire a fost numirea filologului în comitetul de lectură al Teatrului Naţional din Iaşi. El a fost urmat, peste două decenii, de fiul său, poetul şi eseistul Alexandru A. Philippide, născut la 1 aprilie 1900, la Iaşi. Primirea sa în exclusivistul for academic a avut loc chiar în „obsedantul deceniu“ (anii ’50). Între anii 1965 şi 1974 a condus secţia de literatură şi arte a Academiei Române.
   Pasionantă în lectura cărţii lui Mihai Sorin Rădulescu este retrezirea la viaţă a unor edificii şi locuri pe lângă care bucureştenii trec mai mult sau mai puţin neştiutori sau a unor construcţii emblematice cu care provincia se mândreşte fără a le cunoaşte adesea povestea.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe