Universul literaturii japoneze este cu totul şi
cu totul special. Cu o mentalitate şi o filosofie de viaţă aparte,
percepute de europeni altfel sau pentru care ai nevoie de o anume stare
de spirit. Familia are un statut special, grupul primează în faţa individului, iar sacrificiul este privit firesc, normal. Poate de aceea filmul despre care vă voi povesti mai departe nu putea porni decât de la o carte scrisă de un japonez. Să nu mă părăseşti este ecranizarea romanului scriitorului Kazuo Ishiguro, un film poetic despre sacrificiu, dragoste, prietenie, moarte, un film care ar fi avut poate un cu totul alt potenţial dacă ar fi fost semnat de un japonez. Dar, uneori, merită văzută chiar şi o interpretare europeană, cu actori oscarizaţi, cu toate că, spre final, va fi mai degrabă dezamăgitoare, decât edificatoare. Carey Mulligan, Keira Knightley, Andrew Garfield şi Charlotte Rampling sunt doar câţiva dintre actorii care joacă în filmul lui Mark Romanek.
Anul 1978, internatul Hailsham, undeva într-un
loc ferit. Mulţi copii adunaţi la un loc, cărora li se repetă obsesiv
faptul că sunt speciali, foarte speciali şi că trebuie să aibă grijă de
ei, să nu fumeze ori să consume alcool. Sunt supuşi în permanenţă controalelor medicale şi poartă la încheietură o brăţară. Internatul în care locuiesc are ceva din aerul bizar şi aproape sinistru al unei închisori: garduri tip plasă dincolo de care nu au voie să treacă, o comunicare minimă. Iar comentariul din off al Kathy (interpretată de Carey Mulligan), chiar la începutul filmului, conturează straniul context în care vom păşi: „Numele meu este Kathy H. Am 28 de ani şi de nouă ani sunt îngrijitor. (...) Încerc să nu mă laud, dar cred că sunt foarte bună în ceea ce fac. Îngrijitorii şi donatorii au realizat atât de multe lucruri. Se spune că nu suntem roboţi. Dar în final, te copleşeşte“. (...)
Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.