Newsflash
Cultură

Sala Radio își redeschide porțile pentru noua stagiune de concerte

de Florentina Ionescu - sept. 29 2022
Sala Radio își redeschide porțile pentru noua stagiune de concerte

Începând de astăzi puteți cumpăra abonamente și bilete pentru primele trei luni de concerte din stagiunea din această toamnă, de la Sala Radio.

Cea mai mare sală de concerte simfonice din România, Sala Radio își redeschide în curând porțile pentru noua stagiune de concerte (2022-2023).

Biletele și abonamentele pentru evenimentele muzicale ale toamnei (octombrie-decembrie 2022) vor fi disponibile începând de astăzi, 29 septembrie 2022, se arată într-un comunicat de presă transmis redacției. 

Sala Radio_foto Luciana Gingarasu (1)
Credit foto: Luciana Gingarasu

 

Dirijorul britanic Duncan Ward, care va debuta în curând la Metropolitan Opera (New York), dirijând celebra operă mozartiană „Flautul fermecat”, se va afla la pupitrul Orchestrei Naționale Radio vineri, 14 octombrie 2022, în concertul ce inaugurează noua stagiune de la Sala Radio.

Tânărul dirijor Adam Hickox, sub bagheta căruia vor evolua în perioada următoare BBC Scottish Symphony Orchestra sau Royal Philharmonic Orchestra – Londra va dirija la început de noiembrie Orchestra de Cameră Radio într-un frumos concert Haydn/Dvořák/Mozart.

Laureat al Concursului Internațional de Dirijat Gustav Mahler, Germania - 2020, Finnegan Downie Dear, care va debuta în noua stagiune la Staatsoper Berlin, este invitat la Sala Radio să dirijeze un concert Beethoven/Schubert.

Câștigător al prestigiosului premiu Deutscher Dirigentenpreis (Premiul Dirijorilor Germani) în 2015, dirijor șef al Orchestrei Simfonice din Vorarlberg – Austria, Leo Mcfall este de asemenea invitat să asigure conducerea muzicală a Orchestrei de Cameră Radio în noua stagiune.

Pe lângă aceștia, dirijori aplaudați pe scenele internaționale, ca muzicianul vienez Sascha Goetzel, violonistul și dirijorul francez David Grimal sau artistul de origine britanică Rumon Gamba vor reveni pe scena bucureșteană în noua stagiune.

Ce artiști români vor fi prezenți pe scenă

Sala Radio se va bucura și de prezența unor mari artiști români, ca dirijorii Christian Badea, Cristian Mandeal, Nicolae Moldoveanu, Gabriel Bebeşelea, alături de soliști precum:

- violonistul Valentin Șerban - câștigător al Concursului Internațional George Enescu 2020-2021,

- violoncelistul Ștefan Cazacu – finalist al aceleiași competiții

- sau violoncelistul Cornelius Zirbo – care s-a perfecționat la Paris, unde a studiat în cadrul Clasei de Excelență de Violoncel a lui Gautier Capuçon, desfășurată la Fundația Louis Vuitton.

Trei pianiști cu rădăcini românești, dar care scriu istorie pe marile scene europene – Alexandra Silocea, Teo Gheorghiu și Raluca Ştirbăţ – sunt invitați să evolueze în noua stagiune.

De asemenea, îi veți aplauda în lunile următoare la Sala Radio pe cunoscuții soliști ai Orchestrelor și Corurilor Radio România: violonistul Alexandru Tomescu, violoncelistul Răzvan Suma și pianistul Horia Mihail.

Va fi o lucrare în primă audiție în România

Printre „hit-urile” simfonice pe care publicul le va asculta în perioada octombrie-decembrie 2022 la Sala Radio se numără celebra compoziție semnată de Stravinski Sacre du Printemps (Ritualul primăverii), Concertul în Re major pentru vioară și orchestră de Beethoven, Tablouri dintr-o expoziție - Musorgski/Ravel, Gloria - Vivaldi, Simfonia nr. 9 - Din lumea nouă - Dvořák sau celebra Rhapsody in Blue creată de Gershwin, alături de o lucrare în primă audiție în România – Swing Symphony – compusă de celebra personalitate a jazz-ului mondial Winton Marsalis.

Pe lângă evenimentele speciale prezentate de Orchestra Națională Radio și Orchestra de Cameră Radio, stagiunea de concerte oferită de Radio România readuce în fața publicului seri de folclor propuse de Orchestra de Muzică Populară Radio și invitații săi și evenimente dedicate jazz-ului, susținute de Big Band-ul Radio, dirijat în această stagiune de Simona Strungaru. 

Sala Radio_foto Luciana Gingarasu (2)
Credit foto: Luciana Gingarasu

 

Abonamente puse în vânzare

În perioada 29 septembrie – 4 octombrie 2022 vor fi disponibile la vânzare abonamentele pentru primele trei luni ale noii stagiuni de concerte (octombrie-decembrie).

Cele două formule de abonament vor cuprinde concertele Orchestrei Naționale Radio, respectiv pe cele ale Orchestrei de Cameră Radio.

Pentru a vedea care sunt evenimentele din stagiune la care sunt valabile abonamentele, puteți să consultați secțiunea de program de pe site-ul www.orchestreradio.ro.

Tot începând de astăzi, 29 septembrie 2022, vor putea fi achiziționate biletele individuale pentru concertele susținute de Orchestra de Muzică Populară Radio, Big Band-ul Radio și Corul de Copii Radio.

Biletele pentru evenimentele prezentate de Orchestra Națională Radio și Orchestra de Cameră Radio vor deveni disponibile după vânzarea abonamentelor, începând cu data de 5 octombrie 2022.

Preţuri abonament pentru concertele Orchestrei Naţionale Radio:

Abonamente de acces:

- categoria I – 714 lei

- categoria a II-a – 571 lei

- categoria a III-a – 428 lei

Abonamente cu valoare redusă (pensionari, elevi, studenţi)

- categoria I redus – 428 lei

- categoria a II-a redus – 345 lei

Preţuri abonament pentru concertele Orchestrei de Cameră Radio:

Abonamente de acces:

- categoria I – 378 lei

- categoria a II-a – 302 lei

- categoria a III-a – 227 lei

Abonamente cu valoare redusă (pensionari, elevi, studenţi)

- categoria I redus – 227 lei

- categoria a II-a redus – 181 lei

Pentru detalii puteţi contacta casa de bilete telefonic: 021. 314.68.00.

Pentru programul casei de bilete, puteți consulta site-ul oficial www.orchestreradio.ro - secțiunea Bilete.

Biletele sunt disponibile și în sistem online și în anumite magazine, benzinării etc.

Abonamentele cu preţ redus se pot achiziţiona numai de la casa de bilete a Sălii Radio, pe baza unei copii a talonului de pensie şi a cărţii de identitate.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe