Biblioteca din pod
Primul Război Mondial a fost parcurs de Georges Duhamel în postul de chirurg al
unei ambulanţe militare. Dezamăgirea şi recesiunea care i-a urmat l-a făcut să
se alăture grupului de la Abaţie, fondat de tineri poeţi avizi de libertate şi
independenţă. Retrăgându-se într-o clădire pe jumătate abandonată, într-un parc
aflat în mijlocul unei păduri virgine la Abaţie (L’Abbaye) în amintirea lui
Rabelais, au fondat un fel de falanster literar, descris în cartea: Le
désert de Bièvres (Deşertul
de la Bièvres). Titlul semnifică intenţia celor patru scriitori de a se retrage
din lume ca pustnicii în deşert. Iată cum descrie scriitorul decorul natural
ales de ei: „Drumul care, venind de la Jouy, merge de-a lungul malului stâng de
la Bièvres, este îngust şi nepăsător. El se insinuează pe lângă umăr de colină,
între ziduri şi grădini ale unor burghezi bogaţi. Câteodată, de-a lungul unei
ulicioare sau printr-un gard de fier, peste o livadă căscând în adierea
vântului, ochiul scapă peste colinele împădurite… Este un peisaj curtenitor, fără
măreţie, dar nu fără graţie, propice adăstărilor gânditoare, bucuriilor simple,
lucrărilor şi retragerii“.
Duhamel
era cel mai tânăr din gruparea care avea şi o tipografie proprie. În asceza
care era impusă acolo, el căuta un loc propice pentru scris. Moştenise bunuri
spirituale ca încrederea în om şi în progres, împreună cu ataşamentul pentru
medicină, ca fiu al tatălui său, care a trecut examenele de patologie la vârsta
de cincizeci de ani. Participa mai puţin la dezbaterile filosofice din parcul
Abaţiei, pentru a se îndrepta spre ceea ce îl atrăgea mai mult: ştiinţele
naturale. Echilibrul din acestea convenea de minune calităţii sale esenţiale:
un mare bun-simţ. Natura l-a învăţat, ca şi pe Goethe, legile prin care orice
existenţă este ordonată. Aşa se face că cercetările ştiinţifice au continuat să-l
preocupe, alături de literatură. Este puţin cunoscută lucrarea sa din acea
perioadă: Noi cercetări asupra activităţii
biologice a coloidelor. Idolii săi, Maeterlinck şi Claudel, au contribuit
mai puţin decât exerciţiile de medicină la punerea bazelor gândirii sale
literare. Cei patru ani de război au furnizat acestui medic fin observator
materialul care să-i folosească la prospectarea naturii umane. Defilarea
trupurilor pradă suferinţelor fizice după ce le-a operat îl fac să mediteze.
Rareori observaţia unui fizio-psiholog s-a găsit în faţa unui astfel de realism
teribil şi total în câmpul imens de umanitate sângerândă. Publică Vie des martirs (Viaţa martirilor) şi Civilisation. La sfârşitul primei exclamă
apelativ: „Unirea inimilor curate pentru mântuirea lunii nefericite!“, iar ca o
concluzie a celei de-a doua: „Dacă civilizaţia nu este în inima omului, ei
bine, atunci nu este nicăieri“. Nu îşi pune probleme limitative, privind
obiective determinate. Totul îl subordonează unui deziderat care le combină pe
toate: fondarea unei noi ordini morale şi filosofice a
lumii. A cunoaşte, a
iubi, a iubi totul şi a îmbrăţişa totul sunt etapele intrării într-o astfel de
lume. Religia profesată de scriitor se bazează pe un senzualism intelectual.
Astfel, chirurgul Duhamel şi-a dat seama, în ambulanţele sanitare, de drumul
ascuns făcut de la durerea fizică la psihodinamica sufletului. Dialogul între
biologie şi filosofie, între fiziologie şi chiar patologie se continuă
interogând conştiinţa unui personaj creat de geniul său: mizerabilul şi emoţionantul
Salavin.
În tranşee, francezii şi-au dat seama că
eroii sunt ficţiune, reali fiind doar oamenii obişnuiţi sau umanitatea medie,
amplu literaturizată în secvenţa de cinci romane sub genericul: Viaţa şi aventurile lui Salavin (Confesiuni de la miezul nopţii; Doi oameni;
Jurnalul lui Salavin; Clubul Lionezilor; Aşa ca în sine însuşi). Figura
centrală a acestei capodopere literare în cinci volume, descrisă cu ironie maliţioasă
şi o aptitudine neobişnuită de a decela comicul natural, este Salavin. Un fel
de anti-star „avant la lettre“, reprezintă plămada din care sunt făcute
caracterele mediocre, pierzătoare, neîndemânatice dar înduioşătoare, atât de răspândite
în umanitate. Duhamel îi dă viaţă lui Salavin după ce prin introspecţie decelează
ce se află în spatele selfului unor personalităţi, dacă acestea nu sunt dotate
cu moral şi inteligenţă. Salavin este un caz morbid imaginat de autor şi produs
prin însămânţarea cu bacili obţinuţi de biologist, care face o priză de sânge
în propriile sale vene. Salavin poate fi considerat un bolnav, dar numai prin
excesul unor anumite stări care sunt comune persoanelor deplin sănătoase.
Experienţele cărora reprezentantul umanităţii medii le face faţă sunt amiciţia
sau dragostea de aproape, dragostea pentru societate şi experienţa religioasă.
Păsându-i mai mult de tipul uman Salavin decât de capetele de elită care-l
domină, medicul ne învaţă îndemânarea pentru intuiţie şi mai puţin pentru erudiţie.
Poate că Duhamel a scris prea mult, adăugând
celor cinci volume din Viaţa şi
aventurile lui Salavin cele zece volume ale Cronicii Pasquier. Cititorii săi au priceput repede că opunea eşecului
speranţelor sale un umanism limitat şi rezonabil.
|
Argument. Întâmplarea a făcut ca, pe la sfârşitul
obsedantului deceniu, un student la medicină cu înclinaţie spre cultură să
primească de la profesoara sa de limbă franceză un legat de cărţi publicat în
Franţa anilor ’30. Rezultat al unui abonament permanent la librăria Hachette,
cele câteva mii de cărţi erau romane, eseuri literare, istorie romanţată şi
jurnale de călătorie. Cum spaţiul locativ reglementat de autorităţile comuniste
pentru o familie era de o singură cameră, cărţile au ajuns în pod, dar nu au rămas
singure, pentru că le-am citit în dorinţa de protecţie a minţii faţă de
propaganda materialist-dialectică şi de a avea bucuria necenzurată a unei
literaturi pentru literatură. Biblioteca profesoarei de franceză a fost o armă
a rezistenţei prin cultură.
A trecut o jumătate de secol şi, înainte de
a le duce la anticariat, am mai aruncat o privire asupra lor. M-au aşteptat,
resuscitând, cu scrisul lor special, coperţile odorante şi gravurile
ornamentale, sentimentele pe care mi le-au produs atunci când le-am citit.
Unele din acestea sunt redate în rubrica pe care o deschidem astăzi.
|
