„Omul
nu are un cuvânt mai nobil pentru a arăta cine este decât numele său“, spunea
J. Herder în ale sale „Idei despre filosofia istoriei umanității“, iar acest
adevăr privește atât pe creatorii, cât și pe continuatorii învățământului
românesc clujean de semiologie medicală. Primul volum (din cele trei) al
„Tratatului elementar de semiologie și patologie medicală“, sub redacția Hațieganu-Goia,
distins cu marele premiu „Oroveanu“ al Academiei Române, a constituit
sursa bibliografică de referință a
studenților și a tinerilor medici români. La vremea respectivă, profesorul
Iuliu Hațieganu era recunoscut drept ctitor al Facultății de Medicină din
Cluj-Napoca și fondator al Școlii clujene de medicină internă, iar profesorul
Ioan Goia ca întemeietor al învățământului de semiologie românesc. Începând cu
anul 1939, activitatea didactică și spitalicească a prof. Ioan Goia s-a desfășurat
în cadrul Clinicii Medicale II, componentă a unui complex multidisciplinar
intitulat „Palatul clinicilor“. Esența întregii sale activități didactice de
semiologie se regăsește în volumul de „Propedeutică medicală“, publicat în 1964
și 1970 (ediția a doua). De-a lungul timpului, profesorii care s-au aflat la
conducerea acestei clinici medicale au elaborat – în baza experiențelor
personale – noi manuale sau fascicule didactice de semiologie, adaptate cunoștințelor
vremii.
Odată
cu preluarea conducerii Clinicii Medicale II de profesorul Dan Dumitrașcu, învățământul
de semiologie medicală cunoaște o nouă orientare, caracterizată prin dinamism,
actualizarea elementelor clinice și introducerea principalelor metode de
explorare morfofuncțională a aparatelor și sistemelor. Pornind de la ideea
omogenizării învățământului de semiologie, a cultivat relații de colaborare
profesională cu colegii semiologi de la Clinica Medicală IV a Universității
noastre, iar rezultatele nu au întârziat să apară – un exemplu demn de laudă
fiind cele două volume de Semiologie medicală, apărute sub redacția Dan L. Dumitrașcu, Daniela Fodor și Adriana Albu, la Editura
Medicală Universitară „Iuliu Hațieganu“, în 2013 (vol. I – Semiologie generală)
și 2015 (vol. II – Semiologie aplicată).
Cel
de-al doilea volum reprezintă o încununare a proiectului pe care și l-au asumat
distinșii mei colegi. Un prim merit al acestora este de a fi vegheat la
elaborarea unui material didactic cu caracter unitar sub aspect conceptual, în
condițiile antrenării în redactarea acestuia a unui număr de 13 cadre didactice
de la Clinica Medicală II și trei de la Clinica Medicală IV. Extrem de
inspirată a fost și ideea includerii unui cadru didactic de la disciplina de
Anatomie patologică a Universității noastre, pentru explicitarea unor noțiuni
fundamentale de morfopatologie.
Din
rațiuni didactice, materialul a fost structurat în șapte secțiuni distincte:
semiologia aparatului respirator, glandei mamare, aparatului renourinar,
aparatului cardiocirculator, aparatului digestiv, bolilor metabolice și
endocrine, precum și a sistemului hematopoetic. Autorii au redactat capitolele
în funcție de specialitățile clinice ale acestora – interniști, cardiologi,
gastroenterologi, diabetologi, reumatologi etc. Alături de noțiunile clinice de
semiologie au fost incluse și date de explorare paraclinică, redactate în baza
competențelor autorilor. De menționat sunt elementele de semiologie ecografică
(pe diverse sisteme și aparate), a imagisticii nucleare, examinărilor
endoscopice, alături de explorările tradiționale precum examenul radiologic sau
electrocardiografic, ultimul actualizat prin datele oferite de examinarea
Holter, testarea de efort, studii de electrofiziologie, studii asupra potențialelor
tardive.
Prin
concept, structurare și desfășurare a materialului, aceste două volume sunt
utile atât studenților și medicilor rezidenți din diverse specialități, dar și
medicilor dornici de a-și reîmprospăta cunoștințele de specialitate.
