Newsflash
Cultură

Semn bun: s-au înmulțit festivalurile

de Anca FLOREA - nov. 17 2016
Semn bun: s-au înmulțit festivalurile
     S-au deschis stagiunile și deja au debutat noi ediții ale unor festivaluri tradiționale, așa cum sunt, de exemplu, cele de operă și balet de la Constanța sau Timișoara. În orașul de pe Bega, sub auspiciile Filarmonicii, în cadrul Festivalului baroc, a concertat un ansamblu cameral „desprins“ din Orchestra Română de Tineret. La Muzeul de Artă, dirijorul Gabriel Bebeșelea a propus o incursiune prin muzica de la curtea regelui Ludovic al XIV-lea al Franței, dar și din Anglia sau Italia acelei epoci: opusuri de Lully, Rameau, Händel, Purcell și mulți alții, colaborând cu soprana Rodica Vică. Proiectul ediției a cincea s-a derulat având ca „efigie“ figura istorică a prințului de Savoya, a cărui implicare în viața urbei a determinat, la acea vreme, schimbări fundamentale, privite acum poate și prin prisma pregătirilor pentru anul 2021, când Timișoara va fi Capitală culturală europeană.
     Manifestările muzicale au inclus și seri cu „Incanto Quartetto“ și un program vocal-simfonic sub conducerea lui Walter Kindl, în care au evoluat și Capella Academica Timisiensis și Corul de cameră al Filarmonicii, cu Silvia Cîrdu la orgă, în ambianța Domului romano-catolic. A urmat ansamblul de muzică veche „LʼArpeggiata“, în programul „LʼAmore innamorato“, aducând sonurile unor arii compuse de Cavalli în Veneția veacului XVII, invitată specială fiind soprana Hana Blazikova.
     Pe cu totul alte coordonate, la Universitatea „Ovidius“ din Constanța, la 2 noiembrie, a avut loc o conferință-concert susținută de George P. Borisov în cadrul simpozionului Facultății de Arte – „Muzicieni în diaspora“ –, cu accent pe creația compozitorilor ruși în exil, pornind de la exodul început în 1917. O prelegere ilustrată la pian prin pagini cântate de oaspetele din SUA și de lect. univ. dr. Andreea Bratu.
     La Sibiu a început, la 29 octombrie, ediția a treia a Festivalului internațional dedicat pianistei Clara Haskil, sala „Thalia“ găzduind, până la 5 noiembrie, diverse recitaluri în interpretarea unor formații și soliști români (violonistul Alexandru Tomescu și cvartetul Ad Libitum) și străini (William Youn, Trio Clara Haskil și Mauro Lo Conte). A fost și o „instalație documentară“ reliefând momente din viața artistei – documente și fotografii din arhiva Bibliotecii cantonale universitare din Lausanne, Elveția și a fundației ce-i poartă numele. Organizatorii doresc să prezinte „instalația“ și în Capitală și la Iași, Cluj, Timișoara, Brașov. De asemenea, a fost proiectat filmul „Grădina lui Celibidache“, la două decenii de la dispariția renumitului dirijor.
     Între 1 și 4 noiembrie, flautistul Ion-Bogdan Ștefănescu și pianistul Horia Mihail au efectuat un nou turneu în țară, cântând chiar la 2 noiembrie în sala Radio din București (Carl Philipp Emanuel Bach, Beethoven, Haydn, Devienne, Mozart), program prezentat și la Caracal, Pucioasa, Brașov. Apoi, alături de harpista Mariana Bâldea (sosită din Grecia), flautistul va aborda, în concert, o partitură mozartiană, deopotrivă în aceeași sală Radio (9 noiembrie) și la Centrul multifuncțional din Pitești (10 noiembrie).
     Ziua de 1 noiembrie marchează, în fiecare an, aniversarea Radiodifuziunii Române (anul acesta a împlinit 88 de ani), printr-un concert festiv, de data aceasta derulându-se cu anticipație, la 28 octombrie. Orchestra Națională, cu Radu Popa la pupitru, a optat pentru lucrări de Enescu, Elgar și Liszt (solistă, pianista Dana Borșan). Chiar a doua zi însă, pe același podium, a fost aplaudat grupul spaniol Antonio Serrano Quintet Flame&Co (chitară spaniolă, harmonică, bandolero – percuție, contrabas), instrumentiștii colaborând cu Ana Gimenez-Gonzalez (voce și dans flamenco). Tot la București a început, în aceeași primă zi de noiembrie, ediția a unsprezecea a Festivalului de muzică veche, urmând să se desfășoare în diferite locații, pornind de la Palatul Bragadiru, unde a oferit concerte ansamblul belgian „Il Gardellino“, împreună cu pasionați ai instrumentelor vechi, precum flaut drept sau traversier. Vor urma seri dedicate clavecinului (7–14 noiembrie), cu interpretări de referință și, desigur, prin concerte „live“, de această dată la Auditorium. Conform comunicatului oficial, proiectul „Movie Gala Clavecinissimo“ are ca scop principal „strângerea de fonduri pentru restaurarea clavecinului istoric Ruckers-Taskin aflat în patrimoniul Muzeului Național Peleș“. Seria baroc va cuprinde șase evenimente muzicale, programate la TNB, sala Radio, dar și în sufrageria regală de la Muzeul de Artă sau în salonul Cerchez de la Muzeul Cotroceni. Printre oaspeți se vor regăsi Orchestra baroc a Uniunii Europene și ansamblurile de dansuri istorice „Passeggio“ de la Cluj și „Codex“ de la Sf. Gheorghe sau formația de muzică veche românească „Trei parale“.
     Iată deci că atracțiile muzicale continuă, iar festivalurile sunt parcă mai numeroase decât oricând. E semn bun.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe