Newsflash
Cultură

Sensul sublim al existenţei

de Rodica AMEL - apr. 9 2015
Sensul sublim al existenţei
   Într-o epocă în derivă valorică, ameninţată de conflicte şi înăbuşită de vanităţi mediocre, să reflectăm puţin la sensul sublim al existenţei omului şi al umanităţii. Este invitaţia pe care ne-o adreseazăprof. dr. Harry Marcovici în volumul publicat la Timişoara Omul – Arta – Artişti (Editura ArtPress, 2014). Dintr-o succintă notă pe ultima filă a volumului, aflăm că Harry Marcovici (1926–2000) a fost o somitate în domeniul semiologiei neurologice, care a parcurs toate treptele ierarhiei medicale, în final profesor şi şeful Clinicii de neurologie din Timişoara, cercetător cu importante studii privind patologia neuromusculară, hemoragia cerebrală, epilepsia etc.
   Volumul cuprinde, într-un tot unitar, şapte conferinţe pe care profesorul le-a ţinut în amfiteatrul Universităţii de Medicină – întotdeauna arhiplin: Galaxia omului; Cele şapte minuni ale lumii; Da Vinci olimpianul; Confluenţe psihologice în personalitatea lui Michelangelo; Beethoven – confruntarea omului cu destinul; Chopin – poetul muzicii şi Simbioza dintre muzică şi psihism. Manuscrisele conferinţelor au fost păstrate şi puse la dispoziţia publicului, în variantă tipărită, de soţia profesorului, Olimpia Bizera-Marcovici, ea însăşi o distinsă personalitate a culturii timişorene, soprană la Teatrul de Operă din Timişoara. Vorbind despre „artă“, tema centrală, comună celor şapte conferinţe, ne conduce spre orizontul de genialitate pe care anumiţi creatori îl deschid în existenţa realităţii cotidiene. Deşi este vorba despre un volumaş de 140 de pagini, provocarea intelectuală este dificilă: ce reprezintă „orizontul de genialitate“? O ruptură ontologică sau o restructurare valorică?
   Este cunoscut faptul că mulţi reprezentanţi ai medicinii – o profesie confruntată cu limita existenţială – au vocaţia culturii. În cazul lui Harry Marcovici, vocaţia culturii nu se manifestă doar extensiv (modestia sa ne lasă doar să o deducem), ci în special intensiv, prin repoziţionarea „extraordinarului“ pe axa ce uneşte ordinea realului cu ordinea valorică. Analogiile pe care le dezvăluie analiza cazurilor particulare permit operaţii de sinteză.
   Multă lume este pasionată de artă, dar puţină lume e capabilă să problematizeze actul creator. Unitatea acestor conferinţe este anunţată în prima conferinţă: Galaxia omului. Autorul este un gânditor evoluţionist, dar nu în sensul banal, consumat demult. El propune o percepţie originală a ceea ce Constantin Dumitru-Dulcan – prieten şi o perioadă colaborator al profesorului Marcovici – numeşte „inteligenţa materiei“. De ce „galaxia omului“? Răspunsul îl găsim căutând semnificaţia raportului anunţat, reinterpretat ca raport între cantitate şi calitate. Iată ce spune autorul: „Omul reprezintă, de fapt, unul din rezultatele (este drept că un rezultat de vârf) a miliarde de miliarde de încercări şi erori ale naturii în strădaniile ei de a se autodepăşi“ (sublinierea noastră). Teza profesorului – pentru că el este un om de ştiinţă – pune accentul pe voinţa de autodepăşire a naturii: „Suntem o particulă a materiei gânditoare din univers care evoluează – sperăm – spre o formă superioară“. „Prin această «galaxie a omului», materia a depăşit varianta biologică de mişcare, pentru a genera o nouă formă, cea socială, istorică şi culturală“, pe care o numeşte homo spiritualis. Nu avem de a face cu o „ruptură ontologică“ decât în măsura în care cultura şi, în special, arta introduc în existenţa umană o „realitate secundă“, un „duh divin“. Homo spiritualis nu uzurpă ideea de homo sapiens, ci, cum spune autorul, o ridică la o formă superioară. Pentru H. Marcovici, principiul evoluţionist nu are deviaţii ezoterice, ci este dominat de principiul raţionalităţii: „Omul viiorului (homo spiritualis) trebuie să aibă ca ideal lumina raţiunii“.
   În logica internă a voinţei de supravieţuire se află voinţa de autodepăşire. Autorul se concentrează asupra ideii de genialitate mai degrabă decât asupra celei de geniu. „Genialitatea“ este – în ordinea ontologică – mecanismul care transsubstanţiază materia în spirit. „Geniile“ sunt eroii umani ai acestei misterioase prefaceri. Ne-am aştepta ca profesorul neuropatolog să facă o incursiune în mecanismele creierului pentru a descifra acest complex mister. Dar nu. Preocuparea pentru motorul „inteligenţei geniale“ a umanităţii se combină cu o altă pasiune, cea pentru artă. Conferinţele adunate în volum sunt „confesiuni“ publice ale unor motive de meditaţie continuă, dezvoltate cu cea mai firească şi totodată emoţionantă stăruinţă. Avem de a face cu un excurs subtil în psihologia omului de geniu, în complexa sa „umanitate“. Vocaţia culturii, în cazul prof. dr. Harry Marcovici, se manifestă interogativ. Asistăm la un dialog interior între medic şi om, care vrea să stabilească legătura dintre natura umană şi condiţia umană, dintre obiectiv şi subiectiv.
   Fiecare epocă îşi are percepţia proprie a ideii de geniu. Este celebru portretul lui Socrate posedat de daimon, vocea divină care îi „şopteşte“ gândului său cum să dezlege problemele. În Evul Mediu geniul e dominat de forţe magice, în Renaştere triumfă spiritul faustian, în romantism trăsăturile geniului se diversifică în raport contradictoriu, pe de o parte ipostaza selenară a melancolicului torturat de Weltschmerz, pe de altă parte ipostaza saturniană a damnatului. O ipostază a contradicţiei însăşi este întruchipată în zbaterile orgolioase ale supraomului, omul-demiurg în versiune nietzscheniană, urmat de epigonii postmoderni.
   Ipostazele geniale la care se referă majoritatea conferinţelor lui Harry Marcovici – cele şapte minuni ale Antichităţii, Da Vinci, Michelangelo, Beethoven, Chopin – susţin demonstraţia autorului: sublimul inspiraţiei şi jertfa de sine. Da Vinci, Michelangelo, Beethoven, Chopin (şi lista ar putea fi continuată) sunt personalităţi profund umane, conduse fiecare de un destin supus unor forţe contrare. Dacă natura omului de geniu tinde spre absolut, condiţia lui de om suferă consecinţele luptei cu imposibilul. Da Vinci este un „titan ca gândire, pasiune şi caracter, ca multilateralitate şi erudiţie“. Surâsul enigmatic al Giocondei reprezintă „biografia spirituală“ a creatorului care îşi priveşte modelul ca şi cum şi-ar fi privit propriu-i chip într-o oglindă. „Cine nu crede în geniu, cine nu ştie ce este geniul, să-şi îndrepte privirile către Michelangelo. O exaltare frenetică, o viaţă formidabilă se aflau într-un trup prea slab pentru a le sluji de sălaş. Geniul şi boala au o latură comună: puterea de invazie în trup.“ „Beethoven este printre marii creatori de valori la care boala şi geniul au luptat frăţeşte. (…) Poate că surzenia lui nici n-a fost o nenorocire, ci o apărare pentru rezolvarea unor probleme puse de ursită.“ „În unduirile muzicii chopiniene, un ţipăt de albatros săgetat se aude din când în când. Nu se poate să fie altfel, căci şi geniul este totuşi un om!…“ Fiecare dintre personalităţile de excepţie spre a căror viaţă torturată se îndreaptă obiectivul autorului contribuie la configurarea unei imagini dialectice, adesea paradoxale, a ideii de geniu. Autorul dezvăluie cutezanţa, tăria sufletească, înţelegerea grandioasă şi vizionară, supraplenitudinea afectivă, în convieţuire cu îndoiala eroică, negaţia şi adversitatea de toate felurile, solitudinea roditoare, boala. Cele 7 minuni ale lumii şi Simbioza dintre muzică şi psihism se încadrează la extremitatea acestei dualităţi: hybrisul cutezanţei umane, pe de o parte, iar, pe de altă parte, natura imperfectă compensată prin puterea terapeutică a artei.
   Natura duală a geniului are origini oculte, spune autorul, încercând să definească rădăcinile ontologice ale genialităţii: „Dacă geniul se înalţă mai sus decât celelalte spirite, această extindere se întemeiază pe aceleaşi baze în care supravieţuieşte încă instinctualitatea primitivă (…) Forţa geniului nu constă doar în a depăşi graniţele, ci constă la fel de mult în a şti să coboare în tenebrele omului, pentru a extrage de acolo substanţa primitivă“.
   Micul volumaş are o calitate în plus: măiestria narativă. Lectura e captivantă, emoţionantă chiar, prin forţa detaliului evocator. Sunt surprinse nuanţe afective, înălţate la idee. Cuvântul are concentrarea unei stări de spirit. Iată, de exemplu, portretele paralele ale lui Chopin şi George Sand: „Chopin iubea graţia, lipsa de forţă, fragilitatea şi farmecul evanescent, eleganţa, era aristocrat prin trăsăturile sufleteşti, cu un psihic alcătuit numai din nuanţe pale şi fugitive, netolerant faţă de vulgar şi banal. George Sand, foarte energică şi senzuală, dominatoare, posesivă, devoratoare, cu totul nonconformistă, l-a aspirat ca pe un fulg pe Chopin şi a pus stăpânire pe el cu dubla tiranie a pasiunii de amantă şi a tandreţei materne“.
   O carte concisă şi sobră, în care un lung exerciţiu al reflexiei ridică sensul vieţii la un registru înalt de percepţie.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe