Sculptoriţa Ana Rus este o creatoare tenace şi împătimită de ideea tălmăcirii
în lut, piatră, metal a marilor taine în care viaţa pre pământ se înveşmântă.
Ea nu face decât să dea viaţă materiei, reinventând vechi teme ca – Izvorul, Geneza, Fructul iubirii, Tentaţia
cunoaşterii, Puterea dragostei (aceea despre care s-a tot spus că mişcă-n
ceruri aştri).
Despre creaţia şi evoluţia contemporanei
noastre (ce bine ar fi să învăţăm să-i recunoaştem pe cei de lângă noi care,
prin creaţia lor, aduc numelui de român încărcătură de nobleţe dintre acelea
care nu se pierde în timp) sculptoriţa Ana Rus, „Viaţa medicală“ a mai publicat
cronici, 
evidenţiindu-i prezenţa în mari expoziţii internaţionale şi naţionale,
unde nu de puţine ori a fost recompensată cu
prestigioase premii. Anul 2012 i-a
adus, pentru a doua oară, Diploma şi Placheta de Aur la Cannes, Franţa, în
cadrul expoziţiei Le Monde de la Culture
et des Arts.
În ţară, activitatea sa s-a concretizat prin
realizarea a două lucrări destinate spaţiului public – bustul acad. Gheorghe
Ionescu-Siseşti, dezvelit în parcul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice,
la comemorarea de 45 de ani a celebrului om de ştiinţă român, şi bustul compozitorului
Nicolae Bretan, creatorul primei opere române – „Luceafărul“ (2 febr. 1921) şi
al operei „Horea“ (1937); evenimentul a avut loc la Alba Iulia, în preziua sărbătorii
naţionale a românilor de pretutindeni, în deja celebrul parc „Lucian Blaga“
pe ale cărui alei străjuiesc statuile marilor bărbaţi ai artei şi culturii
româneşti.
Între simbolistica ingenios elaborată a
sculpturilor sale şi realismul clasicizant al lucrărilor de for public, se desfăşoară
întreaga căutare a artistei, setea ei de a (ne) descifra mesajele unei lumi de
taine, cu tot cerul şi pământul, păstrătoare de chipuri ale visului omenesc şi-ale
dorului etern de întrupare.
Formată la şcoala de artă clujeană,
sculptoriţa Ana Rus este o artistă împlinită, recunoscută pe plan naţional şi
internaţional, o creatoare care ne mai pregăteşte cu siguranţă surprize (dintre
cele care să ne facă mereu mândri că suntem ceea ce suntem cu adevărat, când cu
adevărat suntem!). Aflată la apogeul creaţiei, nu ne rămâne decât să-i urăm să
nu cunoască alunecarea spre tihna necreatoare, fiindcă se ştie cum că ars longa doar se cuvine să fie şi alta.
