Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  LIFESTYLE  »  Cultură

Solidaritate cu Leonida

Viața Medicală
Candid STOICA joi, 21 noiembrie 2013
Deşi Festivalul Naţional de Teatru s-a încheiat, ecourile sale încă mai persistă în memoria multor spectatori, dar mai ales a cronicarului de teatru. Unul din cele mai interesante spectacole, de care din varii motive n-am pomenit în articolul precedent, a fost cel al Teatrului Naţional „Radu Stanca“ Sibiu, Solidaritate, realizat de tânăra regizoare Gianina Cărbunariu (nume pe care niciun program al festivalului nu-l pomeneşte şi de care am luat cunoştinţă citind întâmplător blogul distinsei doamne Ileana Lucaciu, care la rândul ei nu se ştie prin ce mijloace l-a aflat).
De fapt, am asistat la o coproducţie a Teatrului Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu cu Thêatre National de Communauté Française de Belgique în colaborare cu Festivalul de la Avignon 2014, realizată în cadrul proiectului „Oraşe pe scenă“, cu sprijinul Comisiei Europene, prin programul Cultura.
Într-una din noile săli ale Teatrului Naţional, recuperate cu osârdie de dl Ion Caramitru, am putut vedea un spectacol viu, incitant, îndrăzneţ, interpretat cu entuziasm şi cu o poftă de joc cu totul şi cu totul ieşită din comun, care a propus o formulă inedită de a aborda cu curaj realitatea sau teme dureroase şi dificile din realitatea timpului în care trăim. Nu din vremuri apuse de demult, nu din lumea largă, nu din Franţa, Anglia şi SUA, ci din scumpa noastră ţărişoară, unde se petrec zilnic atâtea fapte interesante, comice, dramatice, unele chiar cumplite, fapte de corupţie inimaginabile şi unde personajele implicate în mari escrocherii apar de bunăvoie în întâmpinarea dramaturgilor prin nenumăratele canale TV, iar aceştia (dramaturgii) fac minimul efort de a întinde mâna şi de a le culege…
După un început abrupt, care s-a vrut în forţă, cam tezist, amintind de brigăzile de agitaţie studenţeşti de altădată, cu un text destul de plictisitor, deşi s-a dorit incitant, spectacolul Solidaritate se aşterne lent, dar precis pe adevăratele sale coordonate, dovedind inteligenţă scenică, fină ironie şi câteodată sarcasm de bună calitatate. Secvenţele, care de fapt fac corpul spectacolului, sunt prezentate succint, fără lungimi excesive, concis, fiecare având un înţeles profund, şi mai toate propunând finaluri explozive.
Într-un episod secund, doi soţi povestesc spectatorilor, pe rând sau întretăindu-se, problema lor: au un copil de câţiva ani, dar fiind amândoi foarte ocupaţi cu îndeletnicirile lor, nu au timp să se ocupe de el şi au angajat o bonă pe care şi-au propus să o supravegheze cu o cameră video. Soluţie nefastă. Ce află cei doi soţi despre bonă, despre relaţia ei cu copilul, dar mai ales unele amănunte despre ei înşişi, le bulversează pur şi simplu relaţia într-un scandal neaşteptat, scenic, antologic, interpretat cu mare artă de cei doi interpreţi: Adrian Matioc şi Cristina Ragos.
Alt episod foarte interesant ne prezintă spectacolul funebru al înmormântării unei personalităţi marcante a teatrului, iar prin luările de cuvânt de la capul decedatei, aflăm că a fost o actriţă excepţională, fermecătoare, creatoarea unor roluri mari, minunate, un exemplu de corectitudine, dar mai ales de modestie, care şi-a dedicat întreaga viaţă, cu abnegaţie, slujirii teatrului şi nobilei misiuni de educare a publicului, a poporului, care n-a precupeţit niciun efort pentru propăşirea instituţiei căreia i-a pus la dispoziţie întreaga sa viaţă.
Dar mai aflăm un lucru stupefiant: fiul care se ocupă de înmormântare, având nevoie presantă de bani pentru a cumpăra un loc de parcare în faţa unui bloc construit pentru VIP-uri, unde şi-a adjudecat un apartament, a vândut locul de veci al mamei sale şi cu toată revolta moartei din coşciug, înviată instantaneu şi pasager (o scenă ilariantă), nu poate efectua înmormântarea în cimitirul respectiv, pe aleea destinată marilor dispăruţi din teatru. Agitaţie, acuzaţii şi disperare ale tuturor celor care o cunoscuseră pe celebra actriţă, iar când situaţia devine dramatică, se rezolvă prin apariţia lângă coşciug a tovarăşului Marian, care pe lângă laudele de circumstanţă aduse decedatei, lasă să-i scape un mic adevăr, cum că ea a fost într-adevăr o bună, distinsă, devotată ciripitoare, care producea extrem de interesante, pline de talent informări, despre unii din colegii ei cam răi de gură… şi în urma unui telefon către un fost membru al defunctei securităţi, actualmente mare om de afacei, fiul obţine suma respectivă pentru ca marea artistă ciripitoare să fie îngropată cu cinste pe aleea marilor dispăruţi! Bam-bam! Fără comentarii! Argumentul pe care l-a folosit tov. Marian (de mare haz absurd) a fost că moarta poate aduce informări din lumea în care s-a dus!
Ar trebui să povestesc tot spectacolul în care actorii joacă, mai exact interpretează cu talent remarcabil, cu însufleţire diverse şi variate personaje, reuşind prin câteva caracterizări succinte, prin câteva ticuri verbale să le individualizeze. Felicitări tuturor! Ofelia Popii: şase tipologii variate – personaj 3, consilier 3, bona filipineză, critic de teatru, Corina şi sora taximetristului; Marius Turdeanu: personaj 1, primarul, tehnicianul, Matei, soţul Corinei; Ciprian Scurtea: personaj 4, preotul, Cristi, agent recuperator; Florin Coşuleţ: personaj 5, reprezentantul comunităţii rrome, fiul, Cosmin, fratele soţiei taximetristului;Diana Fufezan: personaj 7, consilier 2, a doua actriţă, Andreea, soţia fratelui; Mariana Mihu: personaj 3, consilier 1, Eugenia Ionescu, mama taximetristului şi a Corinei; Adrian Matioc: personaj 6 (formidabil în acest personaj), El, tovarăşul Marian; Cristina Ragos: personaj 8, Ea, prima actriţă; Ali Deac: personaj 9, tânărul, taximetristul Adi. De mult n-am văzut atâta entuziasm la o echipă de teatru. Încă o dată felicitări!
Dacă numele regizorului am reuşit să-l desecretizez, totuşi asupra numelui autorului acestor excelente texte pluteşte încă un mister.
Leonida Gem Session, un alt spectacol din festival, de cu totul altă factură, mai ermetic, mai misterios, câteodată mai încifrat, căutând în permanenţă să producă un frison de spaimă şi nedumerire printre spectatori, este realizat de Tompa Gábor pentru Teatrul Maghiar din Cluj, al cărui director sau manager este.
Folosindu-se de o traducere în limba maghiară semnată de Attila Kiss Seprödi, de un decor neutru al scenografei Carmencita Brojboiu (ce nume fabulos!), mânuit cu dexteritate de o echipă de cinci actori, îmbrăcaţi în cinci mantale lungi de piele şi utilaţi cu cinci perechi de ochelari cu lentile de culoare închisă pe lângă cele cinci instrumente muzicale (saxofon, violoncel, tobă, vioară şi sintetizator), regizorul Tompa Gábor, urmând exemplul celebrului coleg Silviu Purcărete, cu spectacolul de la Teatrul Naţional Bucureşti cu aceeaşi piesă, încearcă să dinamizeze, să dinamiteze şi el această mică bijuterie – „Conu Leonida faţă cu reacţiunea“ şi de multe ori reuşeste să găsească câte un firicel autentic din ce este încă valabil în capodopera lui Caragiale. Găseşte diverse prilejuri de a interfera cu ea abordând subiectul spinos, dar acum la ordinea zilei, al interceptării, al spionărilor individului. Dar, la prima vedere, ce se-ntâmplă pe scenă este de neînţeles, chiar şi celor care cunosc piesa şi au văzut-o în zeci de montări şi mulţi spectatori au părăsit sala. Cei rămaşi, care au avut răbdare să decripteze unele imagini al spectacolului, au descoperit cu stupoare o minunată parabolă la care a fost supusă, scrâşnind din toate încheieturile, mica piesă a lui Caragiale. E posibil şi aşa. Nu vreau să împroşc cu sarcasme o muncă interesantă şi poate inovatoare a unui regizor destoinic, plin de succese internaţionale şi cu care am avut o colaborare fructuoasă. Povestesc doar ultima scenă a spectacolului, când apare Safta. Toţi ştim cine e Safta, toţi o cunoaştem. Ea vine în finalul piesei lui Caragiale şi potoleşte spaima excesivă a celor doi soţi că nu a avut loc o revoluţie, nici că „reacţiunea ca un strigoi în întuneric, ascuţindu-şi ghearele aşteaptă momentul propice pentru poftele ei antinaţionale“, ci că a avut loc doar o petrecere de sărbătoarea lăsatei secului* la nişte vecini. Safta vine şi la sfârşitul spectacolului lui Tompa Gábor, dar cu un instrument de şters podele, pe care-l foloseşte realist, adică şterge cu el podelele; cei cinci instrumentişti, care între timp au citit rapoarte ale securităţii, care i-au interpretat scolăreşte şi pe Leonida şi pe Efimiţa, realizând că Safta reprezintă poporul şi ca „dobitoaca să nu ţipe şi mai tare“, o reduc la tăcere înfăşurând-o într-o folie imensă de plastic… Terifiantă imagine. Cu multe reverberaţii. Antologică.
*Lăsatul (sau lăsata) secului = (în practica religioasă creştină) ultima zi înainte de începerea unui post (îndeosebi a postului Paştelui); petrecere care are loc cu acest prilej (DEX)

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.