Newsflash
Cultură

Sonorităţi europene

de - mai 14 2021
Sonorităţi europene

Sosirea primăverii a însemnat și promovarea în mediul online a unor inedite proiecte muzicale, menite să marcheze aniversări și comemorări ale marilor compozitori.

Forumul cultural austriac din București a iniţiat încă din luna martie „Primăvara muzicală austriacă”, ceea ce a însemnat transmiterea online a unor concerte de muzică clasică, promovarea muzicienilor austrieci din diferite generaţii, dar și a excelentei colaborări cu colegii și instituţiile de profil din ţara noastră.

Unul dintre cele mai recente proiecte desfășurate în cadrul acestui generos program a reunit, în perioada 20 aprilie-4 mai, o serie de patru concerte difuzate exclusiv online, sub genericul „JazzT Vivaldi”.

Acest inedit ciclu muzical a fost organizat de soprana Rodica Vică – cea care, alături de Asociaţia Musica Ricercata lucrează de mai mulţi ani la studierea și reinterpretarea repertoriului clasic, cu accent pe epoca barocă –, împreună cu membrii ImpRoWien Ensemble (Cristian Spătaru – pian și orchestraţie, Cristian Ruscior – vioară 1, Graţiela Aranyosi – vioară 2, Hannah Berghofer – violă și Florian Christian Dragomir – contrabas).

Concert Rodica Vica 4 mai (1)

Alegerea titlului și a repertoriului a plecat, în primul rând, de la împlinirea a 280 de ani de la moartea lui Antonio Vivaldi. Pe de altă parte, concertul final, desfășurat la 4 mai în celebra Karlskirche din Viena, exact în ziua comemorării a 66 de ani de la moartea lui George Enescu, a vrut să reamintească și de aniversarea a 140 de ani de la nașterea aceluiași mare compozitor, dar și de la nașterea la fel de cunoscutului său contemporan, Béla Bartók.

În acest context, programul ales a inclus lucrări semnate de Antonio Vivaldi, precum și de George Enescu, Béla Bartók, Camille Saint-Saëns, Tomaso Albinoni, Giuseppe Verdi, Gustav Mahler, Astor Piazzolla și Igor Stravinsky, adaptate și reinterpretate în notă contemporană.

Concerte online de Ziua Europei

Tot prin intermediul internetului și al reţelelor de socializare, Forumul Cultural Austriac București, în colaborare cu Ministerul austriac al Afacerilor Europene și Internaţionale, a transmis la 9 mai concertul AUREUM Saxophon Quartett, o formaţie de muzicieni tineri, promovaţi în cadrul programului „New Austrian Sound of Music”.

Din dorinţa de a ilustra deviza Uniunii Europene, „Unitate în diversitate”, ni s-a oferit ocazia de a audia adaptări pentru saxofon ale unor lucrări clasice de Bach sau Beethoven, dar și prelucrări ale unor lucrări populare din zonele centrale sau sudice ale continentului.

Concert Aureum Saxophon Quartett

În aceeași zi, tot online, a fost organizat și concertul „ENESCU, MOZART, BEETHOVEN. Concert pentru Europa”. Evenimentul i-a avut ca protagoniști pe violonistul Vlad Maistorovici și pe pianista Diana Ionescu, care au ales lucrări de George Enescu, Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven, Mark Turnage și Pablo de Sarasate.

Sensibilitatea celor doi muzicieni români a adus la viaţă vibraţia deosebită pe care fiecare compozitor a așezat-o în lucrările sale, prilejuindu-ne momente de adevărată emoţie artistică, chiar și fără să ne fi aflat fizic în sala de concert.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe