Newsflash
Cultură

Sprechen Sie Deutsch?

de - iun. 6 2013
Sprechen Sie Deutsch?
   Nu doar vorbitorii limbii germane sunt invitaţi la ediţia 2013 a prestigiosul salon internaţional de carte Bookfest, dar acestora li se pregăteşte un regal: invitatul de onoare este literatura germană – prin participarea Austriei, Elveţiei şi Germaniei, în cadrul proiectului internaţional „Trei ţări, aceeaşi limbă“. Standul literaturii germane se anunţă a fi unul cu totul special, în organizarea „fratelui mai mare“ – Târgul de Carte de la Frankfurt.
   Recomandarea de a vizita salonul de carte organizat şi de această dată la Romexpo, până duminică (2 iunie), nu îi vizează doar pe germanofili (deşi literatura germană este demult o parte importantă a culturii universale), întrucât vor fi numeroase lansări de carte şi revistă, dar şi simpozioane, dezbateri şi mese rotunde pe o varietate de subiecte, alături de un program tematic adresat copiilor, de 1 iunie. Din desfăşurător nu lipsesc, desigur, nici medicii. Pe lângă câteva monografii de specialitate, miercuri s-au lansat volumul „Recviem pentru nebuni şi bestii“ al lui Augustin Buzura şi, joi, în prezenţa unor membri ai Academiei Române, colecţia medicală a editurii Spandugino (adresată însă publicului larg).
   Mâine (sâmbătă, 1 iunie) puteţi participa la lansarea volumelor: „România fără anestezie“ de Octavian Buda (alături de titularul Disciplinei istoria medicinii, la Cafeneaua literară din pavilionul C5, de la 13,30, va fi şi acad. Dan Berindei, vicepreşedintele Academiei Române); „Opriţi dricul, mortu’ ăsta n-a dat plicul“ de Nicolae Bacalbaşa (Scena Arena, pavilionul C3, ora 12); „Mai români decât românii?“ de Sandra Pralong, invitatul autoarei fiind dr. Raed Arafat (ora 15, la standul editurii Polirom).

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe