O personalitate poliedrică – după prof. univ. Ovidiu Drimba. Un savant descins din palatele renascentiste, cu un aplomb spiritual care te încremeneşte prin deschidere şi te uluieşte prin diversitate – îl caracterizează Sorin Lavric.
Şi îmi permit să adaug… Un magistru al discursului estetizant, cu cerul gurii pregătit pentru voluptatea poeziei.
„Pe primul loc, eu situez trăirea spirituală, apoi vine esteticul“ – îmi mărturisea de curând şi apăsat – într-una din telefoniade – ca să preiau expresia dnei Georgeta Filitti.
„Mă încântă frumuseţea nimeririlor limbii… Arghezi le spunea potriviri… Dar niciodată, ca azi, măiestria artistică nu a fost mai ignorată din cauza ispitei frivolităţilor şi a deplasării interesului pe munca aducătoare de profit material“.
După care discuţia a alunecat, ca întotdeauna, spre literatură… Mi-a recitat o strofă dintr-un cântec popular – cu pauze de degustare –, a trecut apoi la „senzualitatea foşnitoare“ a unui vers de Eminescu, la Verlaine, la Baudelaire… Mângâia cuvintele, le răsfira, le reîmpletea în şirag, descoperea cu proaspătă uimire sonorităţi ascunse, analogii, trimiteri filosofice…
O analiză atât de fină, atât de nuanţată – similară mai curând unei prelegeri academice. Şi totul, într-un crescendo emoţional al mărturisirii unei iubiri grave – ca o predare în faţa Limbii române.
– Vă iluzionaţi că prin cele peste 40 de cărţi publicate – poezii originale, proză, eseuri, traduceri… – veţi schimba ceva din lumea actuală, cu mercantilismul ei feroce?
– Înseamnă totuşi o picătură de frumuseţe, care va aduce puţină linişte şi un pas – fie şi infinitezimal – spre BINE.
Acestui cărturar-artist, Academia Bârlădeană (căruia îi este preşedinte de onoare din 1990) i-a consacrat recent un volum omagial, ocazionat de împlinirea a 75 de ani de viaţă, apărut la Editura Sfera (Bârlad), într-o ediţie alcătuită de dna prof. Elena Monu.
O carte densă, fastuoasă – 750 de pagini, „se sparie gândul!“ –, care adună studii şi eseuri „cu dedicaţie“, începând din 2005.
O carte care multiplică lentilele de percepţie a unei lucrări de adâncime pentru cultura noastră, săvârşite de-a lungul deceniilor de o personalitate deja clasicizată. Şi sunt vizate – în perspectivă diacronică (2005–2010) – trei „intenţii“: autorul, opera lui, lectorii – deschizându-se astfel posibilitatea schimbării unghiului de receptare critică a cititorului de azi, prin alternarea planurilor. Inclusiv al celui stilistic.
Bogăţia informaţiilor şi diversitatea abordărilor sporesc plăcerea lecturii acestei cărţi rafinate şi complexe, dar o fac – implicit – şi mai greu de recenzat. Bunăoară, multe din numele celor care îşi susţin punctul de vedere asupra operei lui C. D. Z. – o avalanşă encomiastică! – aparţin elitei elitelor româneşti (începând cu Tudor Vianu, Perpessicius, Şt. Aug. Doinaş…) şi numai simpla lor amintire ar putea ocupa câteva pagini.
După secţiunile „Întâmpinare“ şi „Diacronie – 2005–2010“, al treilea capitol al volumului, intitulat „Miscelaneu“, cuprinde, printre altele: tălmăciri – „Rugăciunea“ lui Petru Cercel (din italiană), sonete de Shakespeare şi din lirica lui Edgar Alan Poe, 16 poezii de Jean Cocteau, din poeţii români de expresie franceză; poezii originale plus versiunea lor în italiană, iar altele – valorificate în limba franceză; comentarii pe marginea unor traduceri din Verlaine şi Baudelaire (pentru „Florile Răului“, omagiatul a primit două premii naţionale). De asemenea: 22 de scrisori ale savantului George Emil Palade, căruia C. D. Z. i-a închinat un amplu excurs biografic, numeroase fotografii – unele cu deosebit impact istoriografic; „Memoriul“ din 2003 al celor trei împuterniciţi testamentari ai premiatului Nobel în Medicină (printre care se numără şi prof. dr. C. Dimoftache, alias C. D. Zeletin), în vederea găsirii unui spaţiu-remember pentru expunerea permanentă a celei
mai valoroase zestre documentare a celebrului român, dirijată de el însuşi spre patrie. Un demers, din păcate, fără răspuns.
Această impresionantă crestomaţie – care se încheie cu o „Cronică a oralităţilor“ – confirmă statutul lui C. D. Zeletin de om al proiectelor înalte, duse strălucit la capăt. (Să existe, oare, şi un înger secret – care îi hrăneşte optimismul, pofta de viaţă, succesul?…)
La mulţi ani, Maestre!
