Newsflash
Cultură

Sub semnul muzicii de inspiraţie religioasă

de Anca FLOREA - dec. 4 2013
Sub semnul muzicii de inspiraţie religioasă
Întâmplarea a făcut ca, la Ateneu, serile de concert să se afle, în ultimele zile de toamnă, sub semnul muzicii de factură religioasă, abordată în varii forme şi modalităţi de expresie. Astfel, Studioul de muzică veche a oferit o seară aparte, „In memoriam Robert Dumitrescu“ – cel care a fost membru al ansamblului încă de la înfiinţare, compunând şi realizând, de-a lungul timpului, numeroase adaptări ale unor opusuri „de epocă“ pentru acea structură. Ani la rând membru al Orchestrei Radio, violoncelistul Robert Dumitrescu a fost atras şi de instrumentele „vechi“, cântând la viola da gamba sau la lăută, alături de colegii din Studio. Trecerea sa în lumea de dincolo a determinat readaptarea lucrărilor abordate de ansamblul în care au continuat să evolueze Georgeta Stoleriu, Verona Maier, Anca Iarosevici – formulă în care s-a derulat şi seara omagială, propunând însă şi elemente de noutate, deosebit de interesante.
De exemplu, chiar în prima lucrare – Anagrama Mânăstirii Putna de Robert Dumitrescu –, celor trei muziciene li s-a alăturat violoncelistul Eugen-Bogdan Popa, integrându-se şi ca sunet şi mai ales ca manieră de cânt specificului unei asemenea creaţii în care muzica de strană sau cea de sorginte orientală se îmbină inspirat, vocea limpede a sopranei înălţându-se şi completându-se (şi) cu percuţia discretă, cu linia violei da gamba sau cu intervenţiile clavecinului. Dar Verona Maier a anunţat că Studioul a creat un Premiu „Robert Dumitrescu“, acordat pentru „preocupări în muzica veche“, conferit chitaristului Costin Soare, cel care apoi a interpretat superb, în propria sa adaptare, Sarabanda şi Giga din Suita nr. 1 pentru lăută de Bach, compozitor din creaţia căruia aceeaşi Verona Maier a ales un Coral pentru orgă, aducând calmul şi sobrietatea reculegerii şi împăcării; iar în Suita medievală din sec. IX–XII adaptată de Robert Dumitrescu, atmosfera de altădată, elegantă, delicată şi adesea plină de voioşie a fost reliefată prin percuţia diversă, volutele violei da gamba tenor şi ale glasului sopranei Georgeta Stoleriu care apoi, într-o altă lucrare de Robert Dumitrescu – Ecouri moldo-valahe –, a susţinut la rândul său percuţia transparentă şi plină de farmec, în timp ce Anca Iarosevici şi Eugen Popa au brodat un dialog de mare fineţe, punctat de pizzicato şi glissando-uri, precum şi de melopeea cu tentă bizantină de o frumuseţe filigranată.
Ruga şi sonurile „de catedrală“ s-au regăsit în Domine Deus de Vivaldi, soprana conferind un plus de rafinament liniei melodice care, împlinită de orgă şi viola da gamba, s-a înălţat cu simplitate şi credinţă, atmosferă prelungită prin Coralul BWV 659 de Bach, interpretat de Verona Maier şi Anca Iarosevici cu gravitate şi, din nou, cu o sobră reculegere. Iar după suita medievală de sec. XII–XIII Cantigas de Santa Maria de Alfonso X El Sabio (adaptare Robert Dumitrescu), plină de graţie şi lumină (soprana cântând şi la lăută, apelând şi la percuţie, asemenea Veronei Maier, alături de viola da gamba tenor a Ancăi Iarosevici), glasul vibrant şi încărcat al Georgetei Stoleriu a impresionat, ca de fiecare dată, în terifiantul Tatăl Nostru de Felicia Donceanu, împlinind cu o trăire ardentă şi profund umană acea ambianţă aparte, pusă în valoare de muzicienele din Studioul de muzică veche şi de colaboratorii lor, în memoria celui care a fost Robert Dumitrescu.
Apoi, după cele câteva săptămâni în care concertele curente ale Filarmonicii bucureştene au fost dirijate doar de Cristian Badea, într-un demers, cred, unic pe la noi, destul de „forţat“ de altfel, la pupitru a urcat Mark Mast, propunând monumentalul Recviem de Dvorak, extrem de ofertant şi solicitant în special pentru orchestră şi cor, soliştii având doar scurte intervenţii şi multe secvenţe în cvartet. În general, orchestra a sunat bine, dens şi omogen, cu alămuri nu totdeauna impecabile, dar cu o paletă coloristică şi expresivă nuanţată, asemeni corului (pregătit de Iosif-Ion Prunner) care, într-o partitură complexă şi dificilă, a realizat pagini frumoase, susţinute cu precizie, deranjând însă excesiv zgomotul produs la fiecare ridicare sau aşezare pe scaune a coriştilor, acoperind uneori până şi cântul soliştilor, rupând oricum brutal starea de spirit ce se dorea creată prin muzică. În cvartet, glasuri de calitate, binecunoscute, dar fără posibilitatea omogenizării, pentru că soprana Iulia Artamanov are o voce frumoasă, dar cu probleme de intonaţie, uşor stridentă în acut şi cu registrele mediu-grav estompate, mezzosoprana Antonela Bârnat ştie să îşi pună în valoare timbrul cald şi eleganţa frazării, cu un calm care subliniază şi siguranţa tehnic-stilistică, tenorul Marius Vlad Budoiu susţine cu aplomb orice partitură, cu muzicalitate şi inteligenţă, chiar dacă exploziile în acut au „ieşit“ din ansamblu, iar basul George-Emil Crăsnaru trezeşte nostalgia, poate chiar tristeţea amintirii unui glas amplu, acum lipsit de consistenţă şi forţă, deci greu de auzit, deşi efortul era vizibil. În asemenea condiţii, fiecare a evoluat pe coordonatele proprii, departe de ceea ce a imaginat compozitorul în îmbinarea vocilor.
Dezinvolt, cu o gestică precisă şi o mişcare a corpului uneori surprinzătoare prin neadecvarea la sensurile lucrării, Mark Mast a condus Recviem-ul reuşind să relaţioneze corul, orchestra şi soliştii într-un edificiu sonor logic în construcţie, dar lipsit de încărcătura profund religioasă cerută nu doar de textul latin tradiţional, ci şi de faptul că, după cum se precizează în prezentare, a fost scris cu „tristeţea amintirilor tragice din propria viaţă“ a creatorului, „de moartea copiilor, de pildă“. Am ascultat o desfăşurare plină de momente în forţă, de tensiune sau poate revoltă, dar prea puţin de rugă, rămânând astfel o redare de efect pentru cei care preferă intensităţile mult subliniate, dezamăgindu-i pe cei ce sperau să regăsească datele specifice unui asemenea opus de largă respiraţie, dovadă clară fiind şi locurile rămase goale în sala Ateneului la pauză – un alt aspect nefiresc şi surprinzător, mulţi dintre melomani revoltându-se în clipa în care „curgerea“ Recviem-ului s-a întrerupt pentru un „respiro“, aşa cum nu s-a mai întâmplat în stagiunile noastre, cel puţin în ultima vreme.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe