Priviţi-i pe oameni în ochi! Veţi vedea că, acolo, în adânc, izvodesc
lumini sau, dimpotrivă, întunericul îşi încordează avan struna, că la
aceste „ferestre ale sufletului“ cineva este înlăuntru sau că, bezmetic,
pustiul se întinde. Priviţi-i pe oameni în ochi şi veţi afla noian de
înţelesuri, toate semănând cu tot atâtea chipuri cu mereu alt înveliş,
în necontenita trecere dinspre mai ieri spre mai departe. Priviţi-i apoi
fixaţi de penelul pictorului (alegerea vă aparţine) pe un suport de
pânză, lemn, hârtie, sticlă, metal, zid etc. şi veţi vedea cum timpul
uită să mai treacă, închis în răzvrătirea unei clipe care s-a nimerit să
fie dintre toate cea aleasă pentru a sta mărturie de netrecere în marea
trecere. Fiţi cu băgare de seamă şi, dacă Lumina vine din interior, cu
siguranţă o veţi recunoaşte, începând de miercuri, 9 februarie a.c., în
lucrările prezentate de pictorul Mihai Coţovanu la Galeriile de artă
Orizont din Capitală, expoziţie care va rămâne deschisă până la 21
februarie a.c. Deschisă, da, dar nu este la fel de sigur că lucrările
expuse vor mai şi afla drumul spre Iaşii în care artistul le-a fost
ivit, pentru că sigur îşi vor reclama loc privilegiat în colecţiile
publice sau private, asemenea înaintaşelor lor găzduite prin muzee de
artă (la Vaslui, Braşov, Gura Humorului) sau în invidiabilele colecţii
„Dr. Constantin Teodorescu“, „Carmen Saenciuc“, „Dorin Mihalache“,
„Valentin Ciucă“, „Ilie Sârbu“, „Dr. Hortensiu Aldea“ şi lista ar putea
continua poate chiar cu dumneavoastră, neştiuţi iubitori de frumos!
Membru al UAP (2007), pictorul Mihai Coţovanu s-a format întru artă sub
îndrumarea profesorului ieşean Ghiţă Leonard şi, mai apoi, la Facultatea
de Arte Plastice şi Design, Iaşi, clasa prof. Virgil Parghel.
Expoziţiile sale – de ordinul zecilor – au depăşit deja patruzeci
(personale) şi, până în 2010, pictorul a fost prezent în alte treizeci
şi cinci „de grup“ la Iaşi, Bucureşti, Bârlad, Târgovişte, cu lucrări
pentru care a fost în mai multe rânduri premiat la concursuri de gen.
Despre creaţia sa au scris/vorbit elogios critici de artă, adevărate
autorităţi ale vieţii cultural-artistice de la noi, evidenţiind „focul
misterios numit talent care ne dă certitudinea valorilor şi a
perspectivelor (artistului) de a deveni un reprezentant fidel al
picturii ieşene“ (Mircea Deac), „capacitatea de a remarca inobservabilul
bine tăinuit sub pojghiţa aparenţei “ (Valentin Ciucă), „calităţile de
mare artist şi mare umanist“, tălmăcite printr-o „filosofie a
simplităţii şi a bunului-simţ, cu o credinţă de fier în Adevărul
majusculat, cu certitudinea că lucrurile sunt cum sunt pentru că aşa
trebuie să fie“ (Călin Ciobotari). În săptămânalul „Viaţa medicală“,
notam, în urmă cu cinci ani (martie 2006), că „Ion Andreescu, cel prea
devreme plecat printre umbre, l-ar fi trimis pe Mihai Coţovanu să
«spună» mai departe lumii darul de frumuseţe pe care natura ni-l oferă,
cu minimă condiţie de a învăţa să privim“. Şi, se pare că am cam
învăţat. Pentru că, iată, din fiecare tablou care compune actuala
expoziţie de la Galeriile Orizont, este purtător de o stranie lumină
interioară: Fagii par a şti că sunt foste lăstărişuri din „Pădurea de
argint“ cu trunchiuri veşnice purtând „suflete sub coajă“, florile – Crizanteme – aprind candele „iubirii pe pământ“, ochii din portretele de
toate vârstele tot de lumină sunt purtători: a candorii, a înfloririi
sub soarele din suflet, a înţelepciunii cu liniştea atotcuprinzătoare
din „a cunoaşte, a iubi“.
Ce-ar mai fi de spus? Că pictorul ieşean n-a
ajuns la vârsta marii lumini din străfunduri, că s-a ivit în lumină abia
în 1967 şi că este chiar în plin suiş de cumpănă-n lumină, că este un
om între oameni şi că veghează prin tot ceea ce este la ridicarea în
largul cu lumini a celor şapte vlăstare de viaţă care îi sunt copiii ca
tot atâtea luminiţe care vin spre el, ca tot atâtea raze care conduc
spre lume, cu frumuseţe înnobilând-o.
