Newsflash
Cultură

Surprizele "nunţilor cu surprize"

de Dr. Eugenia GROSU-POPESCU - sept. 2 2011
Surprizele

  Kanal D. Emisiunea „Nunta cu surprize“ prezintă două nunţi, cu două rânduri de surprize. O nuntă are loc la Târgu Secuiesc – prezintă Cove (prescurtare de la Coveşteanu); cealaltă e la Măgura Ilvei, cu Andreea (Mantea). De ce două şi nu una (şi bună)? Ca să vedem, probabil, deosebirea dintre etnii. Ei bine, nu. Pentru că deosebiri esenţiale nici nu există. La ambele evenimente, miresele stau oarecum ascunse până în momentul întâlnirii festive cu aleşii lor (aici ar fi o deosebire: Hunor nu se întâlneşte imediat cu Tunde, ci – după modelul lui Adam căruia i s-a dat voie s-o aleagă pe Eva – i se dă şi lui voie să-şi aleagă mireasa dintr-un şir format de o vârstnică mascată, o păpuşă, o pruncă neştiutoare şi o şcolăriţă cu umbrelă şi ochelari, care e de fapt mireasa). La ambele nunţi cineva cere iertare, în numele mirilor, de la rude şi apropiaţi (Iertăciunea) şi mulţumeşte celor de faţă că au venit, doar că „vornicul“ de la nunta lui Simion cu Cristina cea cârnă vorbeşte în limba română, pe când dincolo Cove are unele (mici) dificultăţi. Imediat după iertăciuni, la ambele nunţi vin pupăturile. Când să iasă din curtea alesei sale, Hunor găseşte poarta închisă şi plăteşte ca să poată ieşi mireasa. La ambele nunţi se fură şi mirele şi mireasa ca să se recâştige apoi reciproc prin diferite prestaţii (Tunde trebuie să danseze în pantofii lui Hunor cu o mătură în mână, Hunor trebuie să cânte; Cristina trebuie să danseze pe masă împreună cu frumoasele care l-au furat pe Simion, iar acesta trebuie să-i facă o declaraţie de dragoste Cristinei în două limbi). Dansul miresei, la Târgu Secuiesc, se plăteşte. Celelalte dansuri le execută, cu nerv, bărbaţi tineri. La Măgura Ilvei se cântă, se joacă hora cu strigături. Deosebiri neesenţiale mai sunt: O maşină a celor de la Târgu Secuiesc se accidentează pe şosea din pricina unei opriri bruşte, dar nu e grav. Ciudat, dar despre miri şi despre nuntaşi nu aflăm nimic-nimic, în afară de prenumele celor doi. În centrul atenţiei nu sunt ei, ci prezentatorii. Ca şi când ar fi prim-planul lor. Îmbrăcată în alb-negru, fără mâneci, dar cu volane multiple şi scurtime accentuată, Andreea nu ştie ce să mai facă să ne fie pe plac. Vizitează locuri şi case, vrea o pernă (gratis) şi i se dă. Mulţumeşte frumos, cu acelaşi tupeu dezinvolt cu care schimbă banalităţi cu toată lumea. Apoi se relaxează pe dealuri cu sandalele în mână, mulge (puţin) o vacă, se culcă pe iarbă, declară că n-o mai interesează nimic. Surprizele (cadourile adică) pentru miri, în afară de Andreea şi Cove înşişi, cu transmisiile lor lunguieţe, au fost, la Măgura Ilvei: o cutie cu fluturi „Ochi de păun“, un cântăreţ cu pene de păun înfoiat la clop şi un televizor. Dincolo, la Târgu Secuiesc, unde Cove râde şi se scălâmbăie, fericit că el „poate dansa în orice limbă“, surprizele au fost: o limuzină (oferită numai pentru transport, nu ca proprietate, dar, în afara prezentatorului, n-am văzut prea mulţi transportaţi), un coş cu flori, petale de flori presărate în calea mirilor şi, ultima surpriză, dar nu cea mai puţin scandaloasă, ci dimpotrivă: un spectacol cu dansatoare de cabaret care, în numărul final, un fel de french can-can cu fuste generos ridicate de pe pitoreştile lor coapse, optaseră… pentru ce culori credeţi, ale fustelor şi sub-fustelor? Roşu-galben-albastru.   …A fost aceasta cea mai cruntă „surpriză“, trăită, probabil, numai de cei pentru care imnul, stema şi steagul ţării lor, dimpreună cu ţărâna – sunt sacre.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe