Ecoul, fenomen acustic, devine pentru poeta Paula Romanescu o metaforă complexă, care exprimă în bună măsură modestia de mare clasă a celei care doar „aude“ ce-i şoptesc „umbrele“. Ecoul umbrelor este o carte plină de eleganţă şi fineţe. Traducerile în limba franceză, aparţinând autoarei, sunt un lux, un răsfăţ cultural, un „bonus“, cum se spune astăzi, pentru cititorul sensibil la gestul poetic.
O linişte antistres, o tăcere adâncă ţi se
aşterne îmbietor la picioare, înainte de a se lăsa străbătută de voci
limpezi care ţi se adresează personal. O tăcere cu tâlc. Rostul poeziei este să stăvilească vorbăria, arată autoarea. Vorbăria ucide înţelesurile. De aceea, poeta, plasticiana, romanciera, gânditoarea şi fiinţa Paula Romanescu se exprimă succint, în capitole intitulate: „Poeme într-un vers“, „Distihuri“... Şi drămuind versurile pe care ele le conţin. Exemple de poeme într-un vers, cu metafora regină: „Lan de floarea soarelui / Atâtea aureole şi, sfinţii nicăieri“. Sau: „Gratii / Sub un cer prea strâmt, nevăzute aripi se izbesc de vânt“. Sau: „Criză / Nu se mai poate! Şi viermii de mătase ţes sârme ghimpate“. (...)
Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.