Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  LIFESTYLE  »  Cultură

Teatrul independent şi festivalul său

Viața Medicală
Candid STOICA joi, 19 septembrie 2013

Spectator la Festivalul de teatru independent UnderCloud, Candid Stoica ne împărtăşeşte impresiile sale.

În clădirea unde până nu demult sute de funcţionari lucrau asiduu la falsificarea istoriei naţionale, s-a desfăşurat anul acesta, începând din 20 august, ediţia a VI-a a Festivalului de teatru independent UnderCloud. Organizatorii au ţinut să adauge „de orice“. Ca unul care a înfiinţat, în 1995, împreună cu un grup de colegi (Iurie Darie, Anca Pandrea, Victor Yila) şi dramaturgul Radu Iftimovici, unul din primele teatre independente, intitulat „Incomod“, care a produs, din fonduri particulare, spectacolul politic cu piesa „Curve de lux“, a lui Radu Iftimovici, normal că producţiile unui asemenea festival m-au interesat intens, vizionând, cu concursul amabil al echipei de organizatori, seară de seară, cu mici excepţii, toate spectacolele.
Timp de douăsprezece seri, a anunţat judiciosul program, se vor juca 29 de spectacole, câte două şi chiar trei pe zi. Au fost prezentate spectacole ale unor mici grupuri de artişti, sau înjghebări făcute în pripă, cu nume dacă nu ciudate, în orice caz greu de reţinut, ca „Inorog Art“, „Teatru pentru puţini“, „D’aya“, „Teatrul de luni de la Green Hours“, „Godot Café Teatru“, „Undercloud project“, „Teatrul nu-i o clădire“, „Chatarsis Under Cloud“, „Doctor’s Studio“, „Trupa de acrobaţi Xtreme“ etc. care până acum au avut reprezentaţii în localuri improvizate, în poduri de case, barăci, restaurante sau cafenele, apartamente şi sufragerii particulare, prezentând texte scrise de Lia Bugnar, Andreas Petrescu, Saviana Stănescu, Valentin Nicolau, Catinca Drăgănescu, Leonid Zorin, Christopher Durang, Oliver Emanuel, Donald Marguiles, Anthony Machineau, S. Baştovoi, Wiliam Luce şi multe altele după: „Scufiţa roşie“ de Fraţii Grimm, după Pascal Bruckner, Neil LaBute, Peter Schaffer, E. E. Schmitt, după autori americani contemporani şi în sfârşit, chiar după A. P. Cehov. De menţionat că patru spectacole sunt producţii ale UNTC, trei al trupei D’aya, iar trei sunt de fapt proiecte în faza de lecturi la masă.
Artişti deja consacraţi ca Horaţiu Mălăele, Maia Morgenstern, Marian Râlea, Adriana Trandafir, Medeea Marinescu, Marius Manole, Magda Catone, Claudiu Bleonţ, Cerasela Iosifescu au ţinut neapărat să ocupe şi spaţiul teatrului independent.
Un public numeros a luat cu asalt, în aceste zile, cele două săli ale Muzeului Ţăranului Român, care s-au dovedit neîncăpătoare. În unele seri am putut vedea câte o coadă de peste cincizeci de persoane formată din tineri, motociclişti, cupluri mature, o tânără în cârje, mame cu copiii în braţe, persoane cu sex incert, elevi şi eleve, studenţi şi studente, bunici, bunicuţe cu nepoate, adolescenţi, unii raşi în cap, alţii bărboşi, toţi aşteptând răbdători să intre.
Despre multele producţii prezentate se pot trage, bineînţeles, câteva concluzii. Prima ar fi că noile generaţii de actori şi de regizori, refuzaţi în majoritate de teatrele cu bugete de la stat, găsind drumul spre teatrele profesioniste barat de birocraţie, interese de grup, nepăsare şi indiferenţă, chiar de corupţie (cazul fostului teatru Mundi) şi-au descoperit drumul spre notorietate prin spectacolele cu puţini interpreţi, cu un unic decor, deci cu bugete mici sau inexistente, dar excelent interpretate, dovedind, încă o dată, că oricâte piedici s-ar pune, talentul reuşeşte să iasă la suprafaţă, teatrul independent fiind una din soluţii, dacă nu chiar unica.
A doua concluzie ar fi că mai toate producţiile, cu foarte mici excepţii („Dontcrybaby“ şi „Aggressive Mediocrity“ de Catinca Drăgănescu de la „Teatrul de luni de la Green Hours“ şi „Aleluia“ de Valentin Nicolau de la Teatrul Independent), parcă s-ar produce în altă ţară. Mă refer la spectacolele scrise de autori contemporani. Orice aluzie la realitatea României acestor zile a fost nu estompată, dar purgată la maximum. Nici pe vremea regimului comunist nu a existat o asemenea situaţie. Atunci erau texte îndrăzneţe în care se atacau racilele regimului şi chiar existenţa marelui conducător, ca „Gluga pe ochi“ la Teatrul Bulandra, în 1970 (text Iosif Naghiu, regizor Valeriu Moisescu), „Fata Morgana“ în 1971 (text D. Solomon, regizor L. Giurchescu) şi „Concurs de frumuseţe“ în 1980 la Teatrul de Comedie (text Tudor Popescu, regizor Alex. Tocilescu), „Nu ucideţi cai verzi“ la Teatrul Naţional din Cluj (text Radu Iftimovici, regizor Raluca Iorga-Mândrilă) ş.a.
Altă concluzie: majoritatea spectacolelor au titluri în limba engleză: „Dontcrybaby“, „Shot“, „Vive le funy jazz“, „Zic Zac“, „Aggressive Mediocrity“, „Led theatre show“, sau şocante: „Omul pescăruş“, „Omul pernă“, „Pisica verde“, ceea ce dovedeşte apetenţa pentru o anumită literatură, dar mai ales dorinţa de a ieşi în evidenţă cu orice chip. Dar una peste alta, spectacolele fie cu un singur interpret, fie cu mai mulţi, fie producţii UNATC, au avut un aer de prospeţime, de inventivitate pe care, în majoritatea cazurilor, numai tinereţea îl poate da. Am asistat în premieră la lecturi ale unor texte destul de dificile urmărite cu atenţie de o sală cu aproximativ cinci sute de locuri, care s-a dovedit neîncăpătoare pentru câte cereri erau. Una din ele – aceea a dramatizării romanului lui Erich Emmanuel Schmit, „Ibrahim şi florile Coranului“, de neobosita Chris Simon, spectacol-lectură cu interpreţi mai interesanţi, cred eu, ca cei din filmul, cu acelaşi subiect, „Momo“, unde evolua chiar Omar Sharif. La Bucureşti, la Muzeul Ţăranului Român, rolul bătrânului Ibrahim a fost interpretat (citit) de cunoscutul în lumea muzicii A. G. Weinberger, cu o inteligenţă şi o savoare greu de egalat, iar rolul adolescentului Moise a fost jucat (citit) cu un umor nebun de tânărul actor Vlad Logigan, care se prezintă ca o mare speranţă.
Desigur, ar trebui să amintesc şi spectacolul „Fă-mi loc“ (text Anthony Michineau), regizat cu mare fineţe şi acurateţe de maestrul Radu Beligan, care în ciuda faptului că e o comedioară de salon (aici de cuşetă de vagon de dormit), este interpretată de actori deja consacraţi, Medeea Marinescu şi Marius Manole, cu o poftă de joc rar întâlnită, creând, prin jocul lor sincer şi fără artificii, o veselie şi o bună dispoziţie greu de descris.
Rar mi s-a întâmplat să văd o aglomerare de atâtea talente autentice şi de atâtea performanţe excepţionale ca la acest festival, de care am să mă ocup mai pe larg, în numerele următoare.
   Ca orice concurs care se respectă, actuala ediţie a Festivalului independent de teatru a avut şi un juriu – regizoarea şi profesoara Sanda Manu, actriţa Anca Sigartău, actorul şi directorul de teatru George Ivaşcu şi jurnalista Cristina Bazavan.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.