În clădirea unde până
nu demult sute de funcţionari lucrau asiduu la falsificarea istoriei naţionale,
s-a desfăşurat anul acesta, începând din 20 august, ediţia a VI-a a
Festivalului de teatru independent UnderCloud. Organizatorii au ţinut să adauge
„de orice“. Ca unul care a înfiinţat, în 1995, împreună cu un grup de colegi
(Iurie Darie, Anca Pandrea, Victor Yila) şi dramaturgul Radu Iftimovici, unul
din primele teatre independente, intitulat „Incomod“, care a produs, din
fonduri particulare, spectacolul politic cu piesa „Curve de lux“, a lui Radu
Iftimovici, normal că producţiile unui asemenea festival m-au interesat intens,
vizionând, cu concursul amabil al echipei de organizatori, seară de seară, cu
mici excepţii, toate spectacolele.
Timp de douăsprezece
seri, a anunţat judiciosul program, se vor juca 29 de spectacole, câte două şi
chiar trei pe zi. Au fost prezentate spectacole ale unor mici grupuri de artişti,
sau înjghebări făcute în pripă, cu nume dacă nu ciudate, în orice caz greu de
reţinut, ca „Inorog Art“, „Teatru pentru puţini“, „D’aya“, „Teatrul de luni de la Green Hours“, „Godot Café
Teatru“, „Undercloud project“, „Teatrul nu-i o clădire“, „Chatarsis Under
Cloud“, „Doctor’s Studio“, „Trupa de acrobaţi Xtreme“ etc. care până acum au
avut reprezentaţii în localuri improvizate, în poduri de case, barăci,
restaurante sau cafenele, apartamente şi sufragerii particulare, prezentând
texte scrise de Lia Bugnar, Andreas Petrescu, Saviana Stănescu, Valentin
Nicolau, Catinca Drăgănescu, Leonid Zorin, Christopher Durang, Oliver Emanuel,
Donald Marguiles, Anthony Machineau, S. Baştovoi, Wiliam Luce şi multe altele
după: „Scufiţa roşie“ de Fraţii Grimm, după Pascal Bruckner, Neil LaBute, Peter
Schaffer, E. E. Schmitt, după autori americani contemporani şi în sfârşit,
chiar după A. P. Cehov. De menţionat că patru spectacole sunt producţii ale
UNTC, trei al trupei D’aya, iar
trei sunt de fapt proiecte în faza de lecturi la masă.
Artişti deja consacraţi
ca Horaţiu Mălăele, Maia Morgenstern, Marian Râlea, Adriana Trandafir, Medeea
Marinescu, Marius Manole, Magda Catone, Claudiu Bleonţ, Cerasela Iosifescu au ţinut
neapărat să ocupe şi spaţiul teatrului independent.
Un public numeros a
luat cu asalt, în aceste zile, cele două săli ale Muzeului Ţăranului Român,
care s-au dovedit neîncăpătoare. În unele seri am putut vedea câte o coadă de
peste cincizeci de persoane formată din tineri, motociclişti, cupluri mature, o
tânără în cârje, mame cu copiii în braţe, persoane cu sex incert, elevi şi
eleve, studenţi şi studente, bunici, bunicuţe cu nepoate, adolescenţi, unii raşi
în cap, alţii bărboşi, toţi aşteptând răbdători să intre.
Despre multele producţii
prezentate se pot trage, bineînţeles, câteva concluzii. Prima ar fi că noile generaţii de actori şi de regizori,
refuzaţi în majoritate de teatrele cu bugete de la stat, găsind drumul spre
teatrele profesioniste barat de birocraţie, interese de grup, nepăsare şi
indiferenţă, chiar de corupţie (cazul fostului teatru Mundi) şi-au descoperit
drumul spre notorietate prin spectacolele cu puţini interpreţi, cu un unic
decor, deci cu bugete mici sau inexistente, dar excelent interpretate,
dovedind, încă o dată, că oricâte piedici s-ar pune, talentul reuşeşte să iasă
la suprafaţă, teatrul independent fiind una din soluţii, dacă nu chiar unica.
A doua concluzie ar
fi că mai toate producţiile, cu foarte mici excepţii („Dontcrybaby“ şi
„Aggressive Mediocrity“ de Catinca Drăgănescu de la „Teatrul de luni de la
Green Hours“ şi „Aleluia“ de Valentin Nicolau de la Teatrul Independent), parcă
s-ar produce în altă ţară. Mă refer la spectacolele scrise de autori
contemporani. Orice aluzie la realitatea României acestor zile a fost nu
estompată, dar purgată la maximum. Nici pe vremea regimului comunist nu a
existat o asemenea situaţie. Atunci erau texte îndrăzneţe în care se atacau
racilele regimului şi chiar existenţa marelui conducător, ca „Gluga pe ochi“ la
Teatrul Bulandra, în 1970 (text Iosif Naghiu, regizor Valeriu Moisescu), „Fata
Morgana“ în 1971 (text D. Solomon, regizor L. Giurchescu) şi „Concurs de
frumuseţe“ în 1980 la Teatrul de Comedie (text Tudor Popescu, regizor Alex.
Tocilescu), „Nu ucideţi cai verzi“ la Teatrul Naţional din Cluj (text Radu
Iftimovici, regizor Raluca Iorga-Mândrilă) ş.a.
Altă concluzie: majoritatea
spectacolelor au titluri în limba engleză: „Dontcrybaby“, „Shot“, „Vive le funy
jazz“, „Zic Zac“, „Aggressive Mediocrity“, „Led theatre show“, sau şocante:
„Omul pescăruş“, „Omul pernă“, „Pisica verde“, ceea ce dovedeşte apetenţa
pentru o anumită literatură, dar mai ales dorinţa de a ieşi în evidenţă cu
orice chip. Dar una peste alta, spectacolele fie cu un singur interpret, fie cu
mai mulţi, fie producţii UNATC, au avut un aer de prospeţime, de inventivitate
pe care, în majoritatea cazurilor, numai tinereţea îl poate da. Am asistat în
premieră la lecturi ale unor texte destul de dificile urmărite cu atenţie de o
sală cu aproximativ cinci sute de locuri, care s-a dovedit neîncăpătoare pentru
câte cereri erau. Una din ele – aceea a dramatizării romanului lui Erich
Emmanuel Schmit, „Ibrahim şi florile Coranului“, de neobosita Chris Simon,
spectacol-lectură cu interpreţi mai interesanţi, cred eu, ca cei din filmul, cu
acelaşi subiect, „Momo“, unde evolua chiar Omar Sharif. La Bucureşti, la Muzeul
Ţăranului Român, rolul bătrânului Ibrahim a fost interpretat (citit) de
cunoscutul în lumea muzicii A. G. Weinberger, cu o inteligenţă şi o savoare
greu de egalat, iar rolul adolescentului Moise a fost jucat (citit) cu un umor
nebun de tânărul actor Vlad Logigan, care se prezintă ca o mare speranţă.
Desigur, ar trebui să
amintesc şi spectacolul „Fă-mi loc“ (text Anthony Michineau), regizat cu mare
fineţe şi acurateţe de maestrul Radu Beligan, care în ciuda faptului că e o
comedioară de salon (aici de cuşetă de vagon de dormit), este interpretată de
actori deja consacraţi, Medeea Marinescu şi Marius Manole, cu o poftă de joc
rar întâlnită, creând, prin jocul lor sincer şi fără artificii, o veselie şi o
bună dispoziţie greu de descris.
Rar mi s-a întâmplat
să văd o aglomerare de atâtea talente autentice şi de atâtea performanţe excepţionale
ca la acest festival, de care am să mă ocup mai pe larg, în numerele următoare.
Ca orice concurs care se respectă, actuala ediţie a
Festivalului independent de teatru a avut şi un juriu – regizoarea şi
profesoara Sanda Manu, actriţa Anca Sigartău, actorul şi directorul de teatru
George Ivaşcu şi jurnalista Cristina Bazavan.