Newsflash
Cultură

Tentații muzicale la început de stagiune

de Anca FLOREA - oct. 16 2015
Tentații muzicale la început de stagiune
După maratonul (nu doar muzical) generat de festivalul „George Enescu“, stagiunea începe să își intre în drepturi. Este anticipată, uneori, de evenimente de real interes, așa cum a fost, spre exemplu, concertul omagial „Enescu 60“, desfășurat sub cupola Ateneului. Concertul a marcat Ziua internațională a muzicii printr-un program cameral ce a avut în prim plan două glorii ale liricii românești – mezzosoprana Viorica Cortez și soprana Leontina Văduva, în compania baritonului Florin Estefan, a violonistului Vlad Maistorovici și a pianistei Alina Pavalache. O seară „de suflet“, dedicată creației enesciene, aplaudată de un public numeros, încântat să reîntâlnească artiste care ani la rând au stârnit entuziasmul pe marile scene.
În cadrul programului, ilustra Viorica Cortez a abordat și cele „Șapte cântece pe versuri de Clement Marot“. Întâmplător, acestea au fost incluse și în concertul cvartetului „Arcadia“ derulat pe același podium. Solistă a fost de această dată soprana Mihaela Maxim, care a ales și liedurile de Mahler pe versuri de Ruckert (lucrări adaptate pentru acea formație de A. Pop), alături de un opus de Bartók.
Primele „simfonice“ au propus, sub bagheta lui Horia Andreescu, lucrări beethoveniene, în colaborare cu pianista Elena Bașkirova. Duminică a urmat un concert aparte, în care Filarmonica a avut oaspeți din Japonia. Dirijorul Koichi Inoue a optat pentru o seară Mozart-Beethoven-Brahms, alături de sopranele Akiko Kamata și Akiko Hayakawa și de pianista Atsuko Ikuta.
Coincidența a făcut ca dirijorul Camil Marinescu să propună, la 8–9 octombrie, partituri mozartiene cu un pianist oaspete – Christian Ihle Hadland, pentru ca în 15 octombrie să revină la pupitru pentru Simfonia nr. 7 de Mahler, un compozitor deosebit de apropiat structurii apreciatului șef de orchestră.
Surprinzător și atipic, pentru sâmbătă, 10 octombrie se anunță, de asemenea, la Ateneu, o „Seară de jazz cu Ramona Horvath Trio – Tribute to Jancy Korossy“. Se pare să tendința este de diversificare a genurilor, orientare observată încă din anii trecuți și la sala Radio. Încă o dovadă este invitația de a asculta formația a cappella „Blue Noise“, cunoscută din finala națională Eurovision 2015 și care cântă acum în compania violoncelistului Răzvan Suma. De altfel, și Orchestra de cameră Radio a lansat, în primul său program din această toamnă, o provocare la seara de „tango simfonic“: Analia Selis va evolua (și) alături de pianistul argentinian Mariano Castro, cu Radu Popa la pupitru, în pagini de Piazzolla sau Gardel.
Vineri, 9 octombrie, Orchestra națională Radio, condusă de francezul Julien Salemkour, abordează creații de Ceaikovski. Solist este un alt violoncelist, Valentin Răduțiu, din Germania, și Mahler. În zilele acestea va avea loc și o adevărată paradă a instrumentelor „de colecție”. Tânărul nostru interpret evoluează cu un violoncel Rugeri 1686 construit la Cremona, acolo unde s-au realizat și viorile Stradivarius și Guarneri cu care, la 3 octombrie, binecunoscuții Gabriel Croitoru și Liviu Prunaru au continuat „Duelul viorilor“, la finalul periplului prin țară (Pitești, Galați, Roman, Bistrița, Iași, Deva, Timișoara, Cluj, Brașov) și la Chișinău.  Alături de pianistul Horia Mihail, aceștia au oferit miniaturi de Paganini, Bazzini, Wieniawski, Ceaikovski, Kreisler, Haciaturian, Sarasate, Rodriguez sau Gardel.
Parcă pentru a „închide cercul“, lucrările cuprinse în ultima parte a programului au fost gravate pe CD-ul intitulat „Duelul viorilor – Tango“, apărut la editura Casa Radio și lansat în foyer cu prilejul recitalului care, din nou, a fost cuceritor.
În paralel, la Teatrul Mic a avut loc o nouă reprezentație cu producția „Un minut de dans sau Uf!!!“, creată cu o lună în urmă și oferită cumva în cadrul Festivalului „Enescu“, de Gigi Căciuleanu și trupa sa. Aceștia au adus de fiecare dată formule și combinații inedite, adesea improvizatorice, cu mare impact la public.
Și în țară teatrele lirice și-au deschis porțile. Opera din Iași a găzduit în septembrie noua montare cu Carmen de Bizet, într-o viziune tradițională, îmbogățită prin dansurile flamenco pregătite de ansamblu sub îndrumarea coregrafului spaniol Carlos Vilan. La 26 septembrie funcționa deja obișnuitul program în aer liber, alternând secvențele dansante imaginate de Ileana Iliescu și momente din opere celebre, în aplauzele miilor de spectatori mereu dornici să se bucure la astfel de manifestări ce răspund din plin gusturilor diverse.
Chiar a doua zi, la Iași a concertat corul „Madrigal“, dirijat de Anna Ungureanu, în cadrul festivalului „Celebrarea multiculturalității – aici și acum“. Au fost alese, tocmai în acel context special, piese scrise în zece limbi străine și, desigur, în română.
La Cluj, Opera Maghiară a pus în scenă, în premieră pe țară, „Dragoste interzisă“ de Wagner, creație de tinerețe a compozitorului, inspirată de piesa „Măsură pentru măsură“ de Shakespeare, în regia lui Szabo Mate. Spectacolul a beneficiat de o distribuție echilibrată, în care s-au regăsit soliști de prim plan, precum baritonul Sándor Balla sau tenorul Pataki Adroján. La 4 octombrie, Opera Română a adus la rampă, după decenii, „Werther“ de Massenet, în viziunea regizorală semnată de Nadine Duffaut din Franța. În rolurile principale au fost tenorul Călin Brătescu, mezzosoprana Iulia Merca, soprana Diana Țugui sau baritonul Cristian Hodrea, iar în fosă – József Horváth.
La Opera din Timișoara, după un excelent spectacol cu „Faust“ de Gounod în debutul stagiunii, s-au derulat titluri de succes din repertoriul curent. A avut loc și premiera Disney „Frumoasa și bestia“, o coproducție cu Teatrul Național din orașul de pe Bega. Apoi, la 4 octombrie, superba montare cu „Turandot“ de Puccini a fost prezentată și la Sibiu, în cadrul ediției a XIV-a a Festivalului liric, pregătindu-se totodată a patruzecea ediție XL a Festivalului „Timișoara muzicală“. Aceasta se va desfășura în perioada 18 octombrie – 29 noiembrie, cuprinzând repere de neratat, printre care și acea ultimă creație pucciniană, dar și „Aida“, „Nabucco“, „Bărbierul din Sevilla“, o gală a muzicii ruse și o alta de balet sau premiera operei „Norma“ de Bellini. Melomanii timișoreni urmează să descopere frumusețea operei „Werther“ chiar în interpretarea clujenilor invitați la festival și se vor bucura și de prezența operei din Belgrad, cu „Rigoletto“.
Și cum toamna se numără bobocii, se apropie și festivalurile de la operele din Brașov sau Constanța, desigur cu multe noutăți și atracții. La Opera bucureșteană, site-ul oficial nu anunță, cel puțin în acest moment, absolut nimic pentru lunile octombrie și noiembrie.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe