Sfârşitul vieţii ei a fost începutul căutării lor.

Uneori, e mai bine să nu ştii totul.

   „Moartea nu înseamnă sfârşitul unei poveşti. Dacă vreţi să vă găsiţi fratele şi tatăl, va trebui să descoperiţi trecutul mamei“. Totul începe atunci când notarul Lebel îi invită pe gemenii Jeanne şi Simon Marwan pentru a le citi testamentul mamei lor. Vor primi două plicuri: unul pentru tatăl pe care-l credeau mort, altul pentru fratele de a cărui existenţă nici nu ştiau. Astfel, cei doi tineri vor începe o călătorie în trecutul agitat şi dramatic al mamei lor, Nawal Marwan.

   Regizorul Denis Villeneuve porneşte de la piesa de teatru a lui Wajdi Mouawad, regizor canadian de origine libaneză, piesă de succes jucată în Statele Unite, Austria, Germania şi Australia. Meritul lui Villeneuve este acela de a doza povestea lui Nawal, pendulând între prezent şi trecut, aşază informaţiile într-o incredibilă ţesătură care te emoţionează, oripilează, înspăimântă deopotrivă. Incendii începe precum un thriller care are toate datele necesare unei anchete, pentru a sfârşi precum o tragedie din literatura greacă. Iar muzica celor de la Radiohead, la care apelează Villeneuve pentru a accentua dramatismul, completează intensitatea poveştii, impresionanta dramă de familie. Lubna Azabal interpretează rolul principal, actriţa belgiano-marocană fiind absolut răvăşitoare în rolul său. Prezenţa sa în film, în mare parte în secvenţele de flash-back, o înfăţişează drept o tânără idealistă, o rebelă care luptă pentru dreptate, iar, mai apoi, drept o prizonieră care trebuie să îndure brutalitatea sistemului politic şi a călăilor din închisoare. Un trecut care surprinde zona tulburată a Orientului Mijlociu: copii soldaţi, secvenţe de război, terorism, violenţă cruntă.

   Filmul se deschide printr-o secvenţă al cărei sens se va contura de abia spre final: muzica deprimantă a celor de la Radiohead, imaginea în slow motion ce dă o tentă ireală, de vis straniu, camera parcă pluteşte într-o încăpere unde sunt o mulţime de copii ce urmează a fi tunşi. Aparatul se fixează asupra chipului unui puşti cu ochi mari şi trişti, iar următorul detaliu este al picioarelor acestuia şi al părului tuns proaspăt căzut. Villeneuve manifestă o atenţie specială pentru detalii şi reacţii puternice: dacă urmăreşte un personaj, o va face până în punctul în care acesta va ajunge să reacţioneze (să plângă, să ţipe), dar va tăia secvenţa în momentul culminant – înainte să surprindă lacrimi ori strigăte disperate. De fiecare dată, secvenţa ce va urma va fi una extrem de puternică, eliberatoare, metaforică.

   Analizând personajele lui Jeanne (Melissa Desormeaux-Poulin) şi Simon (Maxim Gaudette), filmul este o călătorie menită să liniştească sufletul femeii care le-a dat viaţă. Într-o manieră extraordinară, construit aproape matematic şi filosofic în acelaşi timp, Incendii survolează trecutul şi prezentul unor destine strâns legate, care aproape că nici nu realizează de la bun început dorinţa arzătoare a mamei de a înmâna cele două scrisori. În eventualitatea unui eşec, indicaţiile testamentare ale lui Nawal sunt extrem de tăioase: „Nu doresc să fiu înmormântată cu faţa în sus, nu doresc să-mi fie trecut numele pe piatra funerară“.

   Cumplitele serii de întâmplări chinuitoare ale căror martori ajung să fie Jeanne şi Simon îi vor edifica pe parcurs şi îi vor ajuta să înţeleagă tristeţea mută a mamei lor. Destinele lor se vor încrucişa precum cele shakespeariene, conducându-i printre străini şi duşmani, într-o lume în care au acces prin intermediul unor ajutoare, acolo unde nu doar limba este un impediment, ci însăşi mentalitatea. Reticent la început, Simon va fi convins de la sora lui să ducă până la capăt misiunea lăsată de mama sa, aceea de a-şi căuta fratele.

   Cu toate că este pură ficţiune, cronica acestei familii este punctată de detaliile vieţii politice şi sociale libaneze din anii ’70 şi ’80. În tinereţea sa, Nawal provocase un scandal violent în sânul familiei, atunci când s-a îndrăgostit de un musulman alături de care urma să părăsească satul natal spre Capitală. Mai târziu, studentă şi activistă convinsă, este închisă din raţiuni politice. Una dintre cele mai cutremurătoare secvenţe este aceea în care identitatea creştină, dintotdeauna respinsă, îi va salva viaţa, dar o va face martora neputincioasă a unui masacru.

   Probabil că povestea singuratică a lui Nawal ar fi riscat să devină siropoasă şi plictisitoare, dar în clipa în care cei doi tineri intervin, porniţi în descoperirea rădăcinilor, totul capătă mai mult sens, devine o meditaţie asupra identităţii şi memoriei.

   Destinul Libanului este marcat, aproape patologic, de autodistrugere şi violenţă, iar moştenirea lăsată lui Jeanne şi Simon are scopul de a aduce puţină linişte şi calm.

   Filmul lui Villeneuve este emoţionant, puternic, cu o structură şi musculatură narativă fermă. Un film trist care nu te va lăsa să cazi în melancolie, dar îţi va oferi puterea de a merge înainte. Incendii a fost nominalizat la Oscaruri 2011, la secţiunea cel mai bun film străin.