În domeniul cărților de știință, 2017 a
fost un an bogat. Acum, la sfârșit de decembrie, este momentul să privim în
urmă și să evidențiem câteva dintre aparițiile editoriale importante din lumea
științei popularizate. De la compoziția gazelor atmosferice, viața pe o stație
spațială, studiile clinice și manipularea datelor în favoarea anumitor
producători de medicamente, până la utilizarea abuzivă a antibioticelor în
agricultură, subiectele celor mai citite cărți de știință din anul care se
apropie de sfârșit acoperă o paletă foarte variată de subiecte, care mai de
care mai interesant.
Leonardo,
într-o nouă perspectivă
The
New York Times a făcut un top al celor mai vândute cărți de știință. Pe
primul loc se situează cartea lui Walter Isaacson, Leonardo Da Vinci.
Tema principală, biografia ilustrului Da Vinci, deși a mai fost abordată, este
prezentată într-un stil aparte. Autorul încearcă să refacă istoria, urmărind
toate indiciile găsite printr-o documentare istorică riguroasă. Scopul este de
a-l prezenta pe Leonardo așa cum poate puțini au făcut-o: uman și profund.
Acesta își petrecea mare parte a timpului într-o cameră obscură de disecție;
era vegetarian, cumpăra păsări doar pentru a le reda libertatea. Isaacson
(profesor de istorie la Universitatea Tulane) disecă fiecare informație
cunoscută, dezvăluind cititorilor detalii necunoscute și surprinzătoare despre viața
acestuia.
„Mona
Lisa” sau „Ultima cină” sunt picturi complexe, care dezvăluie o perspectivă cu
totul aparte asupra lumii. Studiul umbrelor, geometria de perspectivă,
manipularea anumitor elemente vizuale care compensează distorsiunile vizuale în
momentul în care o persoană schimbă unghiul din care privește un tablou sunt
doar câteva din tehnicile utilizate de artist.
O
bază importantă a structurii narațiunii este reprezentată de studierea în
detaliu a manuscriselor lui Da Vinci. Există unele neconcordanțe între
scrierile acestuia și ce cunoaștem astăzi – subiect de dezbatere pentru marii
istorici. Noua sa operă descoperită, „Salvator Mundi” (recent vândută la o
licitație pentru suma de 450 de milioane de dolari), este contestată de anumiți
experți, care consideră că aceasta nu ar aparține marelui pictor. În povestea
creionată de Isaacson este expus întregul proces tehnic al analizei operei de
artă. Este un subiect îndrăzneț, prezentat într-o manieră didactică și extrem
de lucidă. Acest stil riguros conferă cărții acel caracter de „mozaic”,
dezvăluind treptat, procesul.
Pentru
cei grăbiți
Pe
locul al doilea între cele mai vândute cărții din domeniul științei, cotidianul
american plasează Astrophysics for people in a hurry. Cartea este
semnată de Neil deGrasse Tyson și a fost câștigătoarea premiului Goodreads
Choice Awards 2017. Cartea este bine structurată, fiecare capitol abordând un
subiect fundamental, precum originea Universului, formarea și distribuția
elementelor, spectrul electromagnetic, materia întunecată, spațiul și energia
interplanetară.
În
stilul său conversațional caracteristic, autorul explică pe înțelesul tuturor
concepte complexe. Unul din capitole este dedicat planetelor care nu orbitează
în jurul Soarelui, sunt menționate informațiile cunoscute la momentul actual.
Autorul menționează elementele Pământului care sunt vizibile din spațiu. Pentru
a fi o lectură pe înțelesul tuturor, acesta face comparații ale elementelor de
astronomie cu obiecte casnice. Ultimul capitol, „Perspectiva cosmică”, se
referă la conștientizarea locului pe care îl ocupăm în Univers.
Viața
de astronaut
Endurance
– A year in space. A lifetime discovery completează podiumul NYT. Scott
Kelly, fost astronaut american, scrie despre motivațiile sale în alegerea acestei
cariere. Viața pe o stație spațială internațională nu este ușoară, autorul
fiind nevoit să conviețuiască cu alți astronauți. Momentele grele, când au avut
de a face cu defecțiuni tehnice, sau așteptarea aprovizionării navei au fost
decisive pentru evoluția sa.
Sinceritatea
și umorul său captivează cititorul. Dincolo de detaliile tehnice și
administrative descrise, această carte este o biografie, ce poate fi luată
drept exemplu de viață pentru cei care o lecturează.
Homo
sapiens și rețele de cooperare
Yuval
Noah Harari, istoric israelian, profesor la Universitatea ebraică din
Ierusalim, autorul unor bestselleruri internaționale, a publicat anul acesta Sapiens.
Scurtă istorie a omenirii (Sapiens. A brief history of humankind).
O variantă inițială a fost publicată în 2011, în Israel. Cartea a devenit un
titlu de referință pe plan internațional, fiind tradusă în peste 40 de limbi.
Sunt descrise începuturile speciei noastre și evoluția de-a lungul anilor.
Subiectul este abordat atât din punct de vedere științific, cât și istoric.
Astfel, se scrie despre marile probleme ale lumii moderne, istoria
civilizației, iar faptele prezentate contrazic mituri. Autorul evidențiază trei
etape istorice importante în evoluția umanității: revoluția cognitivă,
revoluția agricolă, unificarea umanității și în prezent revoluția științifică
(în plină desfășurare). Revoluția cognitivă a schimbat gândirea strămoșilor
noștri și modul lor de relaționare. Este menționată și o anumită mutație la
nivel neuronal, care a făcut posibilă comunicarea. Astfel, oamenii au început
să formeze grupuri. S-au dezvoltat relațiile interpersonale, au apărut
uneltele, armele de vânătoare. Societățile agrare au fost întemeiate în jurul
anului 9.000 î.H. în Levant, America de Sud, China și probabil sudul Indiei.
Oamenii, obișnuiți să vâneze, de-acum au început să se organizeze în jurul
fermelor. Autorul consideră această etapă un adevărat succes în procesul de
evoluție al umanității.
Revoluția
agricolă este un moment important pentru evoluția Homo sapiens. Agricultura
a permis dezvoltarea rapidă a populațiilor. În jurul anului 1.000 î.H., înainte
de această revoluție, existau aproximativ cinci-opt milioane de vânători
nomazi. Apoi, până în secolul I î.H., numărul acestora a scăzut la două
milioane. În schimb, numărul de agricultori a crescut semnificativ, la
aproximativ 250 de milioane. Totuși, discrepanța dintre succesul individual și
suferința personală este o lecție importantă învățată după revoluția agricolă.
Între
vânătorii-culegătorii nomazi și agricultori existau diferențe evidente. În timp
ce primii ignorau ce va să vină, trăind de la o zi la alta, agricultorii își
imaginau viitorul. Această capacitate de a călători în timp este demonstrată
prin prezența unor picturi descoperite în peșterile Chauvet, Lascaux și
Altamira.
Un
alt subiect abordat în această carte este evoluția religiilor, apariția banilor
și a economiei de piață. Harari argumentează că doar Homo sapiens poate
domina lumea, pentru că este singurul capabil să interrelaționeze, să formeze
grupuri numeroase. Acum 100.000 de ani, existau pe Pământ cel puțin șase specii
de oameni; în prezent, a rămas doar Homo sapiens. Datorită capacităților
uimitoare ale acestei specii, celelalte au dispărut. Sistemele de cooperare –
religiile, structurile politice, instituțiile legale – existente în prezent își
au baza în capacitatea cognitivă particulară a lui Homo sapiens. De
asemenea, autorul consideră că banii sunt un adevărat sistem „de încredere
mutuală” și că sistemele politice și economice sunt asemănătoare religiilor.
Existau
adevărate „rețele de cooperare în masă”, precum cele din Egipt sau din Imperiul
Roman. Deseori, cooperarea nu era una voluntară: țăranii erau nevoiți să
plătească biruri, iar sclavii erau nevoiți să trudească pentru construirea
impresionantelor clădiri romane. Ordinea socială este descrisă de Hammurabi
(rege babilonian – în 1776 î.H., Babilonul era cel mai mare oraș din lume).
Acesta afirma că ordinea socială babiloniană își avea originea în principii
universale și eterne ale justiției, dictate de zei.
Apreciată
la nivel internațional, cartea a fost apreciată și de personalități politice.
Barack Obama afirma că este o lectură „interesantă și provocatoare”, „ne ajută
să înțelegem de cât de puțin timp suntem pe acest pământ, de cât de puțin timp
există lucruri ca agricultura sau știința”.
Modificările
stilului de viață în Alzheimer
The
end of Alzheimerʼs - the first program to prevent and reverse
cognitive decline, de Dale E. Bredesen, descrie 36 de factori
metabolici posibili declanșatori ai bolii. Protocolul propune reechilibrarea
acestora prin modificarea stilului de viață, administrarea de vitamină B12,
eliminarea glutenului din dietă, îmbunătățirea igienei orale. Expunerea
doctorului Bredesen redă speranță pacienților, boala fiind altfel incurabilă.
Cartea se bazează pe o serie de studii efectuate de medic, ale căror ipoteze
susțin că Alzheimer nu e o singură condiție, ci trei tipuri de circumstanțe
patologice – diferite dezechilibre (tipurile I și II) sau expunere la substanțe
toxice, mercur, de exemplu (tipul III). Medicul a adus în atenția publicului
larg noi etiologii posibile ale acestei boli. Concepția sa despre boala
Alzheimer este total diferită față de cea clasică (timp de secole, majoritatea
experților au incriminat acumularea de amiloid). În cazul acumulării cerebrale
de beta-amiloid sunt distruse sinapsele neuronale. În schimb, Dale Bredesen
consideră că amiloidul se produce după ce există deja un proces patologic la
nivel cerebral. Acumularea de amiloid ar fi, conform teoriei sale, doar un
mecanism protector. Astfel, ținta terapeutică ar trebui să fie prevenția
afectării cerebrale sau remisiunea acesteia.
Pentru
a ne proteja creierul, susține autorul, trebuie să înlăturăm stresul, să facem
mai multă mișcare și să urmăm o dietă sănătoasă. În programul său, fiecare
pacient urmează un regim personalizat. Inițial, sunt efectuate teste pentru a
depista eventualele procese inflamatorii, statusul hormonal, nivelurile de
vitamine și depistarea eventualelor substanțe toxice. Scopul este de a opri
declinul cognitiv prin corectarea eventualelor dezechilibre ale organismului.
„Găurile din acoperiș”, cum le numește medicul, trebuie reparate prin
intermediul acestor intervenții non-farmacologice. În momentul de față, peste o
mie de persoane sunt înrolate în acest program, iar aproximativ 150 dintre
acestea sunt urmărite strict. Pentru implementarea programului au fost
instruiți 450 de medici din șapte țări și de pe tot teritoriul SUA. Rezultatele
sunt însă pozitive. Din primii zece pacienți incluși, nouă au prezentat o
îmbunătățire semnificativă în decurs de trei-șase luni. De atunci, alte sute au
prezentat îmbunătățiri.
Ce
definește genul?
O
importantă apariție editorială a anului 2017 a fost și câștigătoarea premiului
pentru cărți de știință al The Royal Society Testosterone Rex: unmaking
the myths of our gendered minds. Autoarea, Cordelia Fine, psiholog,
subliniază că sexul, hormonii, cultura și evoluția sunt elemente care împreună
contribuie la dinamica genurilor. Sunt abordate subiecte controversate, cum ar
fi dezbaterile despre identitatea sexuală. Inegalitatea dintre sexe are un
substrat natural, nu cultural și nu hormonii determină genul unei persoane.
Teoria conform căreia „suntem ce hormoni secretăm” este contrazisă. Dacă
aceasta ar fi adevărată, eforturile pentru a înceta dominația masculină ar fi
inutile. Un exemplu dat de autoare este cel al cercetărilor biologului Angus
Bateman. În anii ’40, acesta a condus o serie de experimente pe musculițele de
oțet. Se pare că ar fi existat o competiție între masculi pentru femele.
Ipoteza ar fi că depunerea ouălor este o activitate în care se implică atât
fizic, cât și emoțional, comparativ cu producerea spermei. Astfel, pentru a
crește fertilitatea, femelele trebuie să fie preventive și selective, în timp
ce masculii sunt poligami și competitivi. Astfel, femelele ar fi domestice și
monogame. Deși această ipoteză pare plauzibilă, experimentele lui Bateman au
fost contestate, din cauza designului și pentru excluderea anumitor date care
arătau că atât femelele, cât și masculii se înmulțeau mai mult atunci când nu
aveau partener.
Cartea
se bazează pe dovezi științifice certe. După ce o citești, orice ipoteză că
hormonii ar exercita un simplu răspuns dependent de doză care influențează
comportamentul este contrazisă. Doar testosteronul se pare că ar avea o relație
strânsă cu structurile de relaționare, făcând parte dintr-un complex sistem
biocultural. În plus, se pare că și organele genitale ar face parte dintr-un
complex sistem cultural. Cornelia Fine susține că organele genitale și
socializarea reprezintă cel mai clar sistem prin care sexul „biologic”
influențează creierul uman. Dacă ești femeie sau bărbat, acest statut nu te va
transforma într-un model social masculin sau feminin.
Noile
studii anulează vechile mituri cu privire la diferențele dintre cele două sexe.
Cercetătorii de la Universitatea Take din Illinois au demonstrat că nivelul
testosteronului variază în funcție de circumstanțele în care persoana
respectivă se află. Astfel, evenimentele sociale pot influența gonadele. Studii
efectuate pe sportivi de performanță din Dublin arată că mulți atleți au
niveluri scăzute de testosteron. Concluzia cărții este că nu hormonii și
genetica definitivează genurile, ci normele culturale și sociale.
Manipularea
studiilor clinice
Un
alt titlu apreciat este Rigor Mortis, de Richard Harris,
fost jurnalist de știință la National Public Radio. Ideea de a scrie această
carte a pornit de a următorul titlu al unui articol lecturat de autor: „Cum cercetătorii
creează tratamente inutile, spulberând speranța pacienților și cheltuind
miliarde de dolari”. Acesta estimează că aproximativ 30 de miliarde de dolari
sunt cheltuite pentru cercetare. De aici, se poate trage concluzia că această
sumă ar fi mult prea mare și ar reprezenta o adevărată risipă. Există un
adevărat amalgam de informații bazate pe studii, dar și o criză în cercetare,
unde granturile sunt acordate pe baza noutății informației, determinând o
ultracompetiție: „publică acum, corectează mai târziu”. Astfel, există riscul
să apară anumite greșeli. În plus, competiția dezavantajează universitarii care
fac schimb de informații cu alți cercetători. Schimbul de informații este
esențial pentru a asigura reproductibilitatea studiilor, dar pentru aceștia
poate însemna și ajutarea rivalilor. Din acest motiv, al lipsei de comunicare,
există o așa-numită „criză a reproductibilității” studiilor. Un alt motiv al
acestei crize poate fi și manipularea rezultatelor de către cercetători.
Tehnicile prin care se realizează această manipulare sunt HARKing (hypothesising
after the results are known – înaintarea de ipoteze înainte de a cunoaște
rezultatele), analize statistice „creative”, alegerea unor tipuri particulare
de pacienți, prea puțini subiecți și o extrapolare exagerată cu studiile
efectuate pe animale.
Problemele
apar în studiile pentru descoperirea de noi medicamente. Aici intervine și
marketingul, unde tentația efectuării unor studii „de succes” cu recompense pe
măsură este foarte mare. Un număr mare de medicamente sunt un eșec deoarece
studiile clinice nu corespund situației reale. Pentru conștientizarea
problemei, a fost implementată campania ALLTrials, care a încurajat divulgarea
tuturor acestor probleme.
În
definitiv, cartea nu este doar despre probleme: autorul oferă soluții și
schimbări concrete care pot fi făcute pentru a crește calitatea studiilor
efectuate. În momentul în care cercetătorii vor recunoaște problemele studiilor
efectuate, beneficiul atât pentru medici, cât și pentru pacienți va fi enorm.
Iulius
Cezar și dioxidul de carbon
Caesar’s
last breath: the epic story of the air around us este o altă apariție a
anului 2017 apreciată de publicul larg. Scrisă de Sam Kean, cartea este o
poveste a gazelor atmosferice care înconjoară Pământul. Totul a început în anul
1764, când fizicianul scoțian Joseph Black a fost primul care a izolat un gaz
pur: dioxidul de carbon. După momentul istoric, acesta și-a propus să
demonstreze că acest gaz este expirat de oameni. Astfel, a plasat o soluție diluată
de hidroxid de calciu în interiorul unei conducte de aerisire de la o biserică.
Când această soluție este expusă la dioxidul de carbon, produce un precipitat
alb de carbonat de calciu. Autorul trece în revistă întreaga istorie a celor
mai importante personalități implicate în descoperirea acestor gaze.
Ultima
suflare a lui Cezar – în momentul în care a fost înjunghiat în senat – probabil
a conținut aproximativ un litru de aer format din milioane de molecule. În
același timp, un litru de aer reprezintă 0,000000000000000000001% din tot aerul
de pe Pământ. Având în vedere aceste cifre, autorul face o comparație: o
particulă din aerul aflat în plămânii lui Cezar acum mai mult de două mii de
ani se poate afla în următoarea ta suflare. Stilul alert, deschis al narațiunii
menține atenția cititorilor.
Marcus
du Sautoy, în The great unknown: seven journeys to the frontiers of
science, își propune să răspundă la câteva întrebări științifice
care în prezent nu au niciun răspuns, dar în teorie pot fi explicate. Este o
carte care fascinează prin subiectul abordat – misterele lumii. Spațiul gol nu
există, particulele se comportă uneori ca energie pură, sunt doar câteva din
misterele descrise de omul de știință. Mecanica cuantică sau teoria haosului
sunt subiecte care nu sunt înțelese în totalitate de nimeni. Deconstrucția
universului și determinarea dimensiunii universului nu sunt posibile.
Infinitul, odată considerat neînțeles, devine un subiect interesant. Spre
final, autorul revine la specialitatea sa, matematica, evidențiind faptul că
multe teoreme sau arii întregi ale acestui domeniu au rămas neînțelese.
Abuzul
de antibiotice și agricultura
Big
chicken: the incredible story of how antibiotics created modern agriculture and
changed the way the world eats, de Maryn McKenna, este o
adevărată cronică a evoluției rezistenței la antibiotice legate direct de puiul
care poate fi găsit în comerț. Autoarea a urmărit istoria apariției Staphylococcus
aureus meticilinorezistent în primele sale cărți. În cea de față sunt
prezentate multiple specii bacteriene și se arată cititorilor cum fermele
industriale de pui au utilizat abuziv antibioticele. Acest fenomen s-a
întâmplat timp de zeci de ani, dând naștere la bacterii rezistente la
antibiotice, alături de noile generații de pui. Aceste ferme au servit drept
model pentru industrializare. În anii ’40 au fost descoperite pentru prima dată
antibioticele care stimulează creșterea și au fost comercializate drept
„medicamente-minune”. Autoarea face legătura dintre această răspândire și cazurile
de îmbolnăviri în masă, cazuri grave, uneori fiind vorba chiar de sepsis.
Este
prezentat programul francez Label Rouge, care promovează creșterea lentă a
puilor, fără antibiotice, creșterea igienizării fermelor și schimbarea dietei
animalelor. De asemenea, se recomandă vaccinarea păsărilor pentru a preveni
îmbolnăvirile. În 2013, CDC a anunțat intrarea în era postantibiotice, iar în
februarie, Organizația mondială a sănătății a publicat patogenii prioritari
pentru investigații și descoperirea tratamentelor.
Domeniul
deficitar al cărții este lipsa unei discuții asupra reducerii utilizării de
antibiotice în agricultură, care poate să nu fie suficientă pentru a scădea
infecțiile rezistente la antibiotice la om. În timp ce utilizarea de
antibiotice în cadrul fermelor avicole este acum redusă, nu se întâmplă
aceleași lucruri în cazul crescătorilor de porcine sau ovine. Carnea de pui
este cel mai consumat tip de carne în SUA.
Ce
mâncăm contează foarte mult, atât pentru noi, cât și pentru mediu – dar și pentru
generațiile viitoare. Prin cartea sa, autoarea subliniază problemele din acest
domeniu. Utilizarea abuzivă a antibioticelor reprezintă un fenomen mondial,
care trebuie stopat pentru a preveni îmbolnăvirile. A fost declarată cea mai
bună carte de știință din 2017 de Amazon, Smithsonian, Science News și a primit
distincțiile Essential Science Read de la Wired și Best Food Book de la Atlanta
Journal-Constitution.
