Elite Art Gallery din Capitală a adus
toamnei care a început cu zăpezi de septembrie şi soare blând apoi, o scară a
luminii-pictură monocromă realizată de pictorul-scriitor Constantin Severin, membru al Asociaţiei „European Artists“ din
Germania, respectiv, fondator al grupului 3rd
Paradigm International Artists.
A
avut nenumărate expoziţii în mari centre culturale europene şi este cotat
printre pictorii unicat în timpul nostru, care parcă nu vrea să mai ştie de
excepţii într-o ierarhie a valorilor care plasează România pe treapta cea mai
vizibilă din ierarhia luminii.
Cele 18 tablouri în ulei din actuala expoziţie
stabilesc, prin splendida lor afundare în oglinzi galben-roşii, o „Ierarhie
a luminii“ în care se întrepătrund mituri şi legende ale acestui pământ
(al nostru), căruia i-a fost şi-i va fi de-a pururi dor de ceruri.
Bucurându-se de o mare şi justificată
recunoaştere internaţională, pictura lui Constantin Severin pare o stranie tălmăcire
a timpului niciodată încremenit în curgerea lui prin albia-text fără cuvinte
dintr-o poveste scrisă cu ape de soare. Este o onorantă carte de vizită prin
care arta românească se recomandă în lume, o pictură cu totul aparte pe lângă
care nu poţi trece grăbit şi, mai cu seamă, indiferent. Întâlneşti aici casa
soarelui (porţile maramureşene îi stau de strajă de veacuri), simbolurile creştine
încrustate în lemnul pristolnicelor, simbolurile vieţii de fiecare zi care n-ar
fi ce este fără truda mâinilor bătătorite care ştiu şi caldul mângâierii, şi
taina lemnului preschimbat în furcă de tors, lingură, vârtelniţă, război (de ţesut,
desigur, nu de acel secerător de vieţi).
Între lucrările grupate sub însemnul Text şi timp, reţine atenţia un Ianus bifrons, figură familiară celor care nu se simt într-un muzeu ca în
exil într-un timp fără texte de înţeles, cu un ghid, pe numele său Leonardo Da
Vinci. Ceea ce frapează la acest Ianus este chipul (acelaşi!) prins în lumini
diferite.
Să fie un memento gen „oameni, atenţie,
pericol!“ când parcă înşine, privindu-ne-n oglindă, vedem cum chipul nostru ştiut
înfloreşte, ori se stinge, ori arde-n rug de patimi sub dura lex ce-nscrie triumfală celesta ierarhie a luminii!
Este un foarte bun prilej să ne privim
sufletul în oglinzile de puritate ale acestor tablouri monocrome ca nişte ape
de lumini curgătoare, adânci, în care, de vom privi cu sufletul, nu se poate să
nu ne recunoaştem.
Nu, să nu ne temem de Ianus! Să alegem
dintre chipurile sale pe acela care corespunde cel mai bine luminii din noi.
Cam asta mi se pare a fi şi demersul
artistului-pictor-scriitor: să ne pierdem într-o culoare până la a deveni lavă şi
mai apoi să aflăm în această alcătuire de Ianus un singur chip.