Newsflash
Cultură

Toamnă ieşeană

de Paula ROMANESCU - nov. 1 2012
Toamnă ieşeană
Cu străzile desfundate, supuse unei ample prefaceri, de-ai spune că bătrâna cetate a Iaşilor a dezlegat taina întoarcerii la tinereţe, cu nesfârşitele armate de pelerini chemaţi din ţara toată de o altă de nedezlegat taină al cărei simbol este Sfânta Parascheva (ale cărei moaşte au fost aduse în ţară de domnitorul Vasile Lupu contra unor dolofane pungi de aur, de ordinul sutelor – nedezlegate sunt căile Tale, Doamne, câtă vreme zeul ban stă ades între noi şi lumină, între noi şi credinţă, între noi şi iubire), în luna octombrie a acestui an, Iaşiul stă, deopotrivă, şi sub lumina artelor.
Găzduită la Muzeul Literaturii – celebrissima Casă Pogor, la a cărei „masă a umbrelor“, dacă vei asculta cu sufletul, încă se mai aud ecourile unor voci stinse demult – expoziţia de grafică-acuarelă a Vioricăi Toporaş (licenţiată în filosofie, membră a Uniunii Artiştilor Plastici, multipremiată la diverse concursuri, festivaluri şi saloane naţionale şi internaţionale de artă) se vrea şi este cu precădere un omagiu adus unor mari nume ale literaturii şi artelor româneşti: Ion Agârbiceanu, Mihail Sadoveanu, George Călinescu, Garabet Ibrăileanu, Şerban Cioculescu, Nicolae Labiş, B. P. Hasdeu, Ion Minulescu, George Bacovia şi, nu în ultimul rând, „Palidul Luceafăr cu numele Mihai“, Veronica Micle, magul de la Ţicău care a sculptat în cuvânt farmecul negrăit al amintirilor din copilărie.
 Alt capitol al „istoriei ilustrate“ de la Pod Pogor este rezervat de graficiană oamenilor de radio ai Iaşiului, colegi lângă care artista a lucrat răstimp de un sfert de secol, realizând interviuri, cronici plastice şi muzicale (1978–2007). Între acestea, ca un interludiu de tihnă, acuarele reprezentând „chipuri“ ale oraşului în care era înfiinţată, în 1835, prima şcoală de învăţământ superior din Moldova, sub domnia lui Mihail Sturdza, de către Gheorghe Asachi şi alţi români de ispravă ai acelor vremi – Academia Mihăileană (din care n-a mai rămas, vai!, decât o placă de piatră pe care este înscris că „în acel loc…“. Buldozerele unui timp bezmetic s-au înverşunat odată în plus să şteargă urmele istoriei neamului. Şi nu doar din ignoranţă!).
Ultimul „capitol“ al „istoriei“ imaginate de expoziţia Vioricăi Toporaş este rezervat familiei sale – buni şi străbuni, părinţi, fraţi, nepoţi, cronică vie a niciodată pieritoarei vieţi în care omul doar e muritor…
Prezenţă solară în viaţa culturală şi artistică a Iaşiului, pictoriţa aduce cu fiecare nouă expoziţie mărturie că ne mai rămâne mereu ceva de spus despre cei care vom fi fost, despre tot ce ne înconjoară, despre timpul care seamănă cu noi. Cu o economie de linii care ţin de un ascetism aproape sacral, artista surprinde esenţa chipului omenesc şi, mai cu seamă, a sufletului care se dezvăluie privitorului ca o străfulgerare, ca o umbră de ecou tivită cu lumină.
Tot la Casa Pogor, poetul Daniel Corbu, directorul Muzeului Literaturii din Iaşi, şi micul grup de truditori întru Cuvânt de aici pregăteau Simpozionul „Grigore Vieru“ – „Taina care mă apără“, care urma să se desfăşoare între 24 şi 27 octombrie a.c. la Iaşi–Chişinău.
   La Muzeul Unirii din Iaşi, în seara zilei de 10 octombrie, a avut loc lansarea antologiei„Unde sunt cei care nu mai sunt? / Où sont-ils ceux qui n’existent plus?“, volum care reuneşte 89 de poeţi a căror creaţie a constituit cea mai înaltă formă de rezistenţă românească în condiţiile de cruntă teroare din închisorile comuniste de după cel de-al Doilea Război Mondial, selecţie şi traducere pe care o semnez.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe