Vorbele lui Sartre
„iadul sunt ceilalţi“ descriu excelent personajele lui Radu Jude.
Se spune că rufele trebuie spălate în
familie, ca urmare fiecare dintre noi are reţeta proprie: mai cuminte şi poate
blazat, mai vijelios spre furtunos, poate chiar violent. Reacţionăm atât de
divers şi complex pentru că suntem prin excelenţă complicaţi şi ciudaţi, iar când
vine vorba de familie, ei bine, acolo lucrurile se complică întotdeauna. Nu-i
menajăm, nu-i iertăm, ba dimpotrivă, declanşăm o furtună teribilă. Toată
lumea din familia noastră tratează
cu umor povestea tristă a unui tată şi a fiicei lui, care vor să petreacă împreună
o vacanţă ca-n rai, însă deocamdată sunt prinşi în iadul relaţiilor de familie
de pe pământ. Este o gură de aer pentru producţia românească de film prin
simplul fapt că e un alt gen de cinema, unul de care ne era dor, care ne ţine în
scaun şi nu ne lasă timp să ne plictisim. Un film care poate va mai stârni
pofta de cinema a publicului.
Prezentarea poate că te duce în eroare: un
alt film despre o familie disfuncţională veţi spune. Dar nu, e mult mai mult. O
situaţie relativ calmă se transformă într-o furtună năucitoare. Şi vă explic de
îndată cum: Marius (interpretat excelent de Şerban Pavlu) este un bărbat divorţat, în vârstă de 30 şi ceva de
ani. Fosta soţie, Otilia (Mihaela Sîrbu),
s-a recăsătorit cu un contabil. Sofia (Sofia
Nicolaescu – debut – care se ridică fără nicio problemă la nivelul
colegilor), fiica lor de cinci ani, locuieşte cu mama ei, ceea ce îl frustrează
profund pe Marius. În ziua în care Marius merge să o ia pe fiica lui într-o
scurtă vacanţă la mare, află că soţia lui nu este acasă şi i se spune că Sofia
este bolnavă. Sceptic şi supărat că toată lumea se pune de-a curmezişul în relaţia
cu fiica lui, Marius o ia pe Sofia cu forţa, incident care va declanşa un vârtej
violent şi emoţional, cu toţii luând parte la o poveste în care se împletesc
umorul, violenţa, ironia, cinismul, sarcasmul, cântecele pentru copii,
intervenţia poliţiei, declaraţiile de dragoste, sânge şi un haiku. Altfel,
intenţiile filmului şi ale lui Jude sunt clare: vorbim de oameni care sunt
incapabili să îşi asume viaţa aşa cum e ea, existenţa lor, iar lipsa de
responsabilitate ce se revarsă din acţiunile lor, precum şi orbirea bruscă în
faţa nedreptăţilor vieţii, toate acestea la un loc sunt zonele spre care pedalează
toată povestea, toată lumea din familia lor.
Filmul este o metaforă a unui conflict de
orice gen. Felul în care Marius şi Otilia luptă pentru copilul lor, singurul
element în comun, este, în fond, expresia mecanismului care zace la baza fiecărui
conflict: personal, profesional, social, politic. Toată lumea din familia noastră poate fi un film de război al
zilelor noastre, în care apartamentul devine câmpul de luptă unde toate relaţiile
domestice scapă de sub control. Toate acestea sub ochii Sofiei, care instinctiv
îşi acoperă urechile pentru a evita dezlănţuirea părinţilor deveniţi monstruoşi.
Dar, dincolo de aceste certuri şi vorbe grele, filmul este un mix excelent: râzi
cu lacrimi, te întristezi, ai un gust amar, te şochezi, devii neîncrezător, râzi
din nou. O comedie neagră savuroasă, extrem de bine făcută, care te surprinde în
mod plăcut. Când ieşi din sala de cinema, simţi că ai rămas cu mai mult decât o
banală dramă de familie al cărei gust nu l-ai prins. Are de toate: calm,
dulce-amărui, răbufniri isterice, mai apoi dure, violente şi din ce în ce mai
nemiloase. Oamenii sunt o specie aparte, te uimesc de fiecare dată. Iar jocul
actorilor este absolut surprinzător şi răvăşitor! Şerban Pavlu merge până la
ridicol fără a cădea în penibil. Este un tată disperat care ajunge să facă
declaraţii de dragoste, să lovească, să scuipe, să reacţioneze cum simte,
motivat de dragostea pentru fiica lui. Pendulează perfect între afecţiunea şi
căldura manifestate faţă de Sofia şi avalanşa cuvintelor dure adresate Otiliei
şi „boschetarului“ Aurel (Gabriel Spahiu)
pripăşit în fosta lui casă, cumpărată cu mari sacrificii. Scandalul se lasă cu
capete sparte, legat de mâini, guri astupate, sechestru în casă, toate la un
excelent nivel al celui mai hidos, oripilant mod de reacţie la criză. Nu veţi
putea estima un joc actoricesc atât de convingător atunci când veţi citi, dar vă
asigur că filmul nu are nicio urmă de fals! Jude reuşeşte să arate viaţa aşa
cum este, de-adevăratelea, fără niciun compromis. A reuşit să conducă atât de
bine actorii – a demolat tiparul comedianţilor Stela Popescu şi Alexandru
Arşinel în rolurile părinţilor săi, în vreme ce Tamara Buciuceanu-Botez revine pe ecran după o pauză de 24 de ani în
rolul mamei soacre, Bursucul, aşa cum
o alintă Sofia, împăciuitoare şi dornică să îşi vadă familia liniştită. Cât o
priveşte pe Sofia Nicolaescu, după premiera în cadrul secţiunii Forum a Festivalului de Film de la
Berlin, Hollywood Reporter (şi nu
numai) a prezentat o cronică pozitivă: „această fetiţă de şase ani este una
dintre cele mai încântătoare actriţe-copil dintr-un film european realizat în
ultimii ani“. Cu siguranţă, filmul ar fi meritat să fie inclus în competiţia
oficială a Berlinalei 2012, însă cum nu este un film militant, nu şi-a găsit
locul decât într-o secţiune mai puţin importantă.
Toată lumea din
familia noastră este
unul dintre filmele care va avea locul lui de cinste în istoria cinematografiei
româneşti, poate un punct de cotitură spre o nouă vârstă şi imagine a ceea ce
presupune şi înseamnă Noul Val Românesc.
Mergeţi să-l vedeţi în cinematografe!