Newsflash
Cultură

Umor şi cruzime à la Woody Allen

de Ilinca BELCIU - oct. 18 2013
Umor şi cruzime à la Woody Allen

Mândria nu te lasă niciodată. Nici atunci când totul se prăbuşeşte în jurul tău. Inclusiv tu.

 

   Woody Allen e inconfundabil atunci când vine vorba de depresii, căderi nervoase, coşmaruri ori alte asemenea traume. Ştie să le trateze cu umor şi ironie. Ştie să treacă peste, să-şi provoace personajele, să le ridiculizeze şi totuşi să le iubească. În felul lui. Blue Jasmine este unul dintre cele mai crude şi totuşi umane filme. Maniera în care îşi provoacă personajul principal – o femeie trecută de 40 de ani, o respectabilă doamnă la picioarele căreia, odinioară, se întindea crema bogătaşilor newyorkezi. După ce totul se prăbuşeşte în jurul ei, inclusiv mariajul perfect cu bogatul afacerist Hal (interpretat de Alec Baldwin), respectabila Jasmine, o Cate Blanchett prezentată la adevărata valoare, se vede nevoită să se mute în San Francisco, în modestul apartament al surorii sale Ginger (Sally Hawkins). O schimbare radicală pentru femeia din înalta societate newyorkeză, silită să îşi pună viaţa în ordine într-un mediu pe care aproape că îl uitase. După o viaţă burgheză la cel mai ridicat şi rafinat nivel, când avea absolut tot ce îşi putea dori, de la bijuterii scumpe până la genţi Louis Vuitton cu iniţialele sale, Jasmine ajunge într-o stare psihică extrem de fragilă. Omul pe care îl iubea şi în care investise toată încrederea s-a dovedit a fi un fals, o minciună cumplită, nu a avut ochi să-l vadă cu adevărat.Jasmine trăieşte un dezastru emoţional, respiră prin cocktailul zilnic de antidepresive. Trebuie să reînceapă să trăiască, să-şi câştige existenţa, asta după ce o viaţă întreagă a avut totul la dispoziţie printr-o singură clipire de ochi. Emoţionantă şi hilară în acelaşi timp este rigoarea cu care îşi respectă şi păstrează aparenţa aristocratică. Cu toate că majoritatea bunurilor i-a fost confiscată în urma scandalului în care a fost implicat Hal, Jasmine continuă să aibă grijă de propria imagine. Şi continuă să spere. Deşi e un dezastru când vine vorba de învăţat lucruri şi luat viaţa de la capăt, îşi păstrează o doză de naivitate inconştientă. O naivitate care ar irita orice om cu picioarele pe pământ. Dar e atât de evidentă nevoia noastră de a visa cu ochii deschişi, de a spera continuu şi inconştient. Woody Allen e de-a dreptul fabulos la acest capitol: reuşeşte să construiască cele mai atipice personaje şi să le arunce în apă fără a şti să înoate. E una dintre cele mai provocatoare experienţe!
   Şi nu doar atât. Blue Jasmine analizează în fond teama de a fi singuri, spaima de a te trezi într-o bună zi fără nimic şi de a te întoarce la cei cărora le-ai întors spatele la un moment dat. E momentul în care realizezi că mândria ta poate avea alte dimensiuni. Concrete şi palpabile. Desigur, sentimentul de superioritate va rămâne acolo, undeva, şi va continua să se manifeste. Discrepanţele majore dintre Jasmine şi Ginger, sora sa vitregă, stârnesc zâmbete zgomotoase.
   Emoţionante personajele lui Woody pentru care răutatea pare să fie ceva cu totul şi cu totul străin. Desigur, sunt răutăţi mărunte, ironii peste care poţi trece uşor şi care nu întreţin deloc o vrajbă generală. Faptul că Jasmine comentează întruna la adresa iubitului surorii sale nu schimbă deloc atitudinea acesteia din urmă. Învăţăm, de fapt, să înţelegem lucrurile cu adevărat grave, situaţiile fără limită cu care trebuie să ne obişnuim, pe care trebuie să le percepem drept capitale.
   Jasmine are câte puţin din toate personajele tipice lui Woody Allen: e patetică, isterică, depresivă, naivă. Speră că un bărbat bogat o va salva din mizerie. Dwight (interpretat de Peter Sarsgaard) are toate datele necesare. Şi totul merge conform planului până la un punct. Acel punct din care nu te poţi întoarce şi pe care nu îl poţi repara uşor. Situaţia limită când trebuie să spui adevărul, să nu continui să te minţi pe tine. Mai grav ar fi ca totul să continue, iar falsitatea să genereze complicaţii mult mai obositoare. Dar Jasmine îşi asumă destinul până la capăt, cu doza aferentă de mândrie.
   Blue Jasmine este adorabil. Publicul merita şi avea nevoie de o astfel de doză Woody Allen. À la carte.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe