Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  LIFESTYLE  »  Cultură

Un alt mod de a lupta cu viața

Viața Medicală
Demostene ŞOFRON vineri, 29 septembrie 2017
     Echipa de sportivi paralimpici a României, militari răniți, veterani ai teatrelor de operații participă, în perioada 23–30 septembrie, la Jocurile Invictus Toronto 2017. Jocurile Invictus sunt organizate de fundația cu același nume, patronată de prințul Harry al Marii Britanii, în scopul de a crește gradul de informare a publicului larg cu privire la problematica veteranilor răniți în teatrele de operații și de a încuraja și sprijini recuperarea fizică și reabilitarea acestora. La ediția de anul acesta, a treia, au fost prezenți 550 de sportivi militari din 17 țări ale lumii, care au concurat în cadrul a douăsprezece sporturi: tir cu arcul, haltere, înot, atletism, ciclism, golf, rowing, powerlifting, volei în scaun cu rotile, baschet în scaun cu rotile, rugby în scaun cu rotile, tenis în scaun cu rotile.
    Prima ediție a jocurilor Invictus s-a desfășurat în anul 2014, la Londra (participanți: 400 de sportivi din 13 țări). A doua, în 2016, la Orlando, Florida, SUA, cu o participare de 500 de sportivi din 14 țări ale lumii. La ediția din acest an, a treia, a fost invitată și România, care participă cu 15 sportivi, în șapte probe: maior Laurențiu Șerban, plut. Doru Hamza, sg. Bogdan Dragomir (atletism), plut. adj. pr. Costel Stanciu, plut. adj. Costinel Slăniceanu, plut. major Irinel Matei (ciclism), lt. Ciprian Iriciuc, plut. major Dumitru Paraschiva (canotaj sală simulator), caporal Eugen Pătru, plut. Ionuț Butoi, col. Augustin Pegulescu, col. Dorin Petruț (tir cu arcul), plut. major Ionel Bida (înot), maior Nicolae Grigore, plut. Adj. pr. Eugen Mănăilă (haltere). Toți cei enumerați formează și lotul de volei al României.
    Invictus nu înseamnă numai sport, ci mult mai mult: înseamnă un alt mod de a lupta cu viața, în aceiași termeni ai sportivității și fairplay-ului. Jocurile Invictus există datorită unui om ambițios în planurile sale, dr. Ludwig Guttmann (1899–1980), neurochirurg german, care a deschis calea primelor competiții sportive pentru persoanele cu handicap motor, soldați în marea lor majoritate: Stoke Mandeville Games, organizate cu 69 de ani în urmă, la 28 iulie 1948. De remarcat că ziua de 28 iulie este și ziua deschiderii oficiale a Jocurilor Olimpice – Londra 1948.

 

 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.