Scriam anul trecut că bucureştenii au fost
privaţi de bucuria de a reasculta, în seara de Revelion, spumoasa muzică a
operetei Liliacul de Strauss, din motive greu de înţeles. În schimb, la Opera din Iaşi,
ultimele zile din 2014 au adus farmecul celebrei partituri într-o distribuţie
atractivă. La fel, chiar pe 31 decembrie, s-a petrecut şi la Opera timişoreană,
unde interpreţi care ştiu să rostească replicile pline de umor, să joace cu
talent şi să se amuze întrupând personajele atât de îndrăgite de publicul de
oriunde, au încântat şi de această dată. O tradiţie respectată, evident, şi la
Staatsoper Viena, unde spectacolul de pe scenă se transmite în direct pe marile
ecrane amplasate în exterior, mulţimea invadează străzile de pe Ring,
oprindu-se, cu paharul de şampanie în mână, să urmărească şi Liliacul, fără de care petrecerea nu ar
avea strălucire. Ca de obicei, distribuţia a alăturat artişti binecunoscuţi,
printre care, de ani buni, se regăseşte şi soprana Ildiko Raimondi, apreciată
solistă pornită, cândva, din Arad.
Alte teatre au preferat să ofere publicului
creaţii menite să aducă zâmbetul şi buna dispoziţie, aşa cum se cuvine în prag
de Revelion. Spre exemplu, Opera din Geneva a ales să încheie seria de producţii
noi cu opereta Marea Ducesă de Gerolstein de Offenbach, un succes cu totul
special şi pentru că mezzosoprana Ruxandra Donose a conturat rolul titular
într-o manieră unanim elogiată de presă şi ovaţionată de public.
După zilele în care mulţi au fost la munte,
iar alţii, rămaşi acasă, au privit doar cum cade ninsoarea, melomanii au
început să simtă lipsa programelor muzicale, ofertele interesante lăsându-se aşteptate
– cel puţin în prima săptămână. În afară de Opera Naţională care, la 4 ianuarie
2015, propune din nou La fille mal gardée,
balet care, în versiunea clasică montată la Bucureşti în decembrie, a
constituit o certă reuşită şi deci merită chiar revăzut, mai ales că, faţă de
distribuţia premierei, care nu menţiona decât interpreţii primelor patru
personaje şi pe poneiul Amore (sic),
de această dată notează, aşa cum este normal, şi soliştii care susţin rolurile
Cocoşul sau Thomas – un progres, dar poate că noul an îi va lumina pe cei care
publică programul spectacolului respectiv să adauge şi Puişorii, şi „băiatul cu
fluierul“. Afişul propune apoi două seri cu baletul La Sylphide, pentru că, după câteva luni de normalitate, au
reînceput, din păcate, reprezentaţiile „duble“, deci două zile la rând acelaşi
titlu, ceea ce numai la ONB se poate întâmpla, într-o politică repertorială cel
puţin stranie.
La Filarmonica bucureşteană, spiritul sărbătorilor
se va prelungi şi prin concertul din 8 ianuarie, când, cu Gabriel Bebeşelea la
pupitru, se va reedita programul care, în septembrie, la Opera din Iaşi, s-a
bucurat de un impact cu totul deosebit la public. Soprana Elena Moşuc a evoluat
atunci din nou alături de GonÎalo Salgueiro, apreciat interpret portughez de
fado, publicul fiind invitat să asculte acum fragmente din opere de Verdi,
precum şi din musicaluri de Lloyd-Webber, Leigh sau Rodgers şi Hammerstein,
colaborând şi corul pregătit de Iosif-Ion Prunner. Diversitatea repertorială
abordată în ultima vreme de îndrăgita noastră solistă se va reflecta şi în
apariţia sa (din nou) în stagiunea Radio, Elena Moşuc trecând de la muzica
lejeră în care va fi aplaudată la Ateneu, la ofertantul rol titular din opera Norma de Bellini, programată în concert la sala Radio, la 30 ianuarie.
Ne aşteaptă un an atractiv cel puţin în plan
muzical, cu premiere şi concerte ce pot deveni, cel puţin în principiu, repere
interesante pentru cei care iubesc opera, opereta sau opusurile simfonice de
referinţă. Şi sper ca fiecare dintre „noutăţile“ incluse pe afiş să merite
aplauzele noastre, să fie cu adevărat evenimente, nicidecum momente bifate de
unii organizatori doar din orgoliu sau din dorinţa de a fi altfel cu orice preţ.