Uneori, este suficient să urmăresc un trailer pentru a-mi stârni curiozitatea faţă de un film, alteori mă inspiră titlul sau doar o imagine, iar de cele mai puţine ori afişul în sine. Cu posterul filmului Hanna a fost dragoste la prima vedere: Adapt or die! Ca să nu uit de muzica semnată de Chemical Brothers. Ce putea fi? O poveste răvăşitoare sau nimic. Hanna reinventează povestea unei prinţese din zilele noastre sub forma unei acţiuni de spionaj. O distribuţie de excepţie, un film care te ţine cu sufletul la gură, cu o regie care te uluieşte şi surprinde la fiecare secvenţă. Un cu totul alt stil de lucru în ceea ce îl priveşte pe Joe Wright după realizarea filmului Atonement.

   Povestea debutează într-un cadru ieşit din comun, o pădure situată într-un loc îndepărtat (un peisaj finlandez), unde antrenamentul pe care îl primeşte Hanna de la tatăl ei este dintre cele mai dure, susţinute, drastice. Fost agent CIA, tatăl (interpretat de Eric Bana), dă tot ce e mai bun cu putinţă pentru ca Hanna (Saoirse Ronan) să devină o luptătoare aprigă şi să-i facă faţă Marissei Wiegler, un alt agent CIA, din tabăra adversă, de partea americanilor care se tem de capacităţile fizice şi psihice ale celor doi. Iar după antrenamentul care ar părea mult prea violent pentru o mână de copil, care te bruschează şi provoacă, profitând de una dintre cele mai ofertante locaţii de filmare, începe aventura. Crescută în pădure, izolată, departe de lumea adevărată, a venit momentul pentru Hanna să fugă în lumea largă, să înfrunte ameninţările pentru care a fost antrenată, dar mai ales să facă faţă modernizării. (...)

Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.