Newsflash
Cultură

Un ctitor nedreptăţit

de Dr. Al. TRIFAN - ian. 22 2010
Un ctitor nedreptăţit

Seară de primăvară cu apus luminos. În capul scărilor care urcă spre sala de festivităţi a Spitalului Socola din Iaşi, profesorul Petre Brânzei cu soţia, îmbrăcaţi în veşminte de gală, primesc oaspeţii prezenţi la Conferinţa Naţională de Psihiatrie organizată cu prilejul împlinirii a 70 de ani de la înfiinţarea primului stabiliment psihiatric din Moldova. (...)

Aşa am făcut cunoştinţă cu un „sanctuar“ al specialităţii pe care o admiram încă din liceu. Fascinat de gustul arhitectonic rafinat al constructorului – în acea vreme şi instituţiile publice aveau înfăţişarea unor palate – nu mi-a zăbovit prea mult în minte întrebarea cine ar fi fost acela, deşi era de mirare că bustul său, care în mod unanim acceptat ar fi trebuit să întâmpine la intrare, nu se afla acolo. Explicaţia am aflat-o acum, oferită de către dl prof. dr. Constantin Dimoftache Zeletin în paginile amplei sale monografii intitulate: DOCTORUL ALEXANDRU BRĂESCU. Contribuţii documentare.
Exemplu desăvârşit al acelui model de personalitate intelectuală ce s-ar putea numi homo universalis, autorul înalţă compoziţia cărţii ca un ansamblu de „zgârie-nori“, de unde privirii de sus nu-i scapă nimic din ceea ce ar trebui să vadă. Ne închipuim astfel în zare valea Zeletinului în care distingem Burdusaci, satul natal al doctorului Alexandru Brăescu, dar şi al profesorului dr. Constantin Dimoftache. Familiile lor se înrudesc, aşa cum aflăm din completul şi ramificatul arbore genealogic al Brăeştilor, comentat pe larg pe parcursul mai multor subcapitole. (...)
Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe