În
2010, Beatrice Rancea a montat, în debut la Opera din Iaşi, Don
Giovanni de Mozart, producţie pe care a readus-o apoi pe afiş, în
calitate de manager al teatrului, sub forma unor spectacole care au prilejuit şi
câteva debuturi. Aşa s-a petrecut la mijloc de mai, când parte dintre solişti
reeditau succesul în rolurile interpretate la premieră sau în reprezentaţii
ulterioare, iar parte abordau pentru prima oară partituri ofertante şi
dificile. Astfel, în Don Giovanni a apărut Jean-Kristof Bouton, bariton al cărui
glas răspunde cerinţelor scriiturii mozartiene, căpătând un plus de supleţe şi
expresivitate odată cu experienţa acumulată pe scena ieşeană, beneficiind şi de
o prezenţă scenică ideală personajului veşnic cuceritor şi… irezistibil. Alături
de el, bas-baritonul Octavian Dumitru, dezinvolt Leporello, cu un joc de scenă şi
o mimică adecvate, mobil şi amuzant, cântând cu siguranţă, poate mai estompat
ca altădată, pentru a răspunde concepţiei dirijorale, deşi Mozart cere vervă şi
strălucire, nu doar sonorităţi în piano cvasipermanente, adecvate în
recitative şi aparteuri. Poate că aceeaşi viziune a determinat, şi în cazul
sopranei Simona Titieanu, încercarea de a cânta discret, chiar dacă Donna
Elvira este gândită de compozitor temperamentală şi adesea explozivă, aspect subliniat
şi de regie, prin creionarea personajului cu accese isterice, luând calmante,
înconjurată de medici şi asistente. Şi tocmai de aceea m-a frapat emisia
ingolată, prin care vocea nu era lăsată să se desfăşoare în voie, riscând ca şi
acutul să devină strident. Interesant este faptul că alte soliste nu au urmat
acea linie, mezzosoprana Florentina Onică fiind, din nou, cuceritoare ca
Zerlina, cu glas frumos şi bine condus, cu un joc nuanţat, plină de nerv şi
farmec, în timp ce soprana Rodica Vică, debutând în Donna Anna, a constituit o
surpriză plăcută, ţesătura în registrul mediu convenind tipului său de glas.
Aceasta din urmă a rezolvat coloratura şi acutul cu multă atenţie, a frazat
adecvat, investind eroina cu dramatism şi sensibilitate, elemente regăsite şi
în mişcarea scenică. A reuşit să fie credibilă şi mai ales să capteze atenţia
sub aspect vocal şi stilistic. De asemenea în debut, tenorul Andrei Fermeşan a
fost un Don Ottavio excelent, cu glasul său calitativ şi bine condus, maleabil şi
cald, cu acut luminos, având toate datele cerute de rol, cu o prezenţă scenică
agreabilă, departe de imaginea ştearsă şi fără personalitate întâlnită adesea
în diverse montări, poate pentru a contrasta puternic cu Donna Anna. Dacă basul
Daniel Mateianu a convins din nou în Masetto, atât prin maniera de cânt, cât şi
prin interpretarea simpaticului şi cam naivului tânăr, în Comandor l-am
descoperit cu reală plăcere pe Gelu Dobrea, bas invitat de la Opera din Timişoara,
aducând o voce amplă şi incisivă, aşa cum cere rolul, amplificarea din ultimele
acte împlinind o evoluţie deosebit de bine realizată. Corul (pregătit de Manuel
Giugula) a fost „la înălţime”, ansamblul instrumental amplasat pe scenă a
cântat cu multă acurateţe şi în stil, iar orchestra a avut densitate şi culori
demne de remarcat, chiar dacă în celebra uvertură era de aşteptat un plus de
dramatism, nu doar o reliefare a traseelor melodice, ca într-o radiografie a
scriiturii, cu secţiuni în piano destul de nediferenţiate. La pupitru s-a aflat
Keri-Lynn Wilson din SUA, acum prim-dirijor al Filarmonicii slovene,
binecunoscută la noi, cu aceeaşi gestică elegantă şi destul de reţinută
dintotdeauna, propunând o viziune proprie asupra partiturii mozartiene.
Spectacolul a avut cursivitate, s-a derulat alert, distribuţia omogenă (în mare
parte alcătuită din solişti ai teatrului) şi relaţia „de echipă” asigurând reuşita
mult aplaudată de publicul care, şi de această dată, umplea sala.
A
fost o seară specială şi pentru că, după cum a anunţat directorul Beatrice
Rancea, frumoasa Keri-Lynn Wilson îşi aniversa ziua de naştere, iar mama sa,
invitată la rândul său pe scenă, avea să fie sărbătorită a doua zi, aşa încât
cota de eveniment s-a împlinit şi prin intonarea, de întregul ansamblu, a tradiţionaluluiHappy birthday to you, spre
încântarea spectatorilor, oricând atraşi (şi) de situaţiile cu tentă mondenă.
