Ne bate primăvara-n inimi!… Să-i deschidem:/
Lapislazulii lumii sunt toţi în ochii tăi,/Cât negurile vieţii putem să le
desfidem,/Alt soare să aprindem pe vechile ei căi… Îndemnul ne vine de
la Vasile Voiculescu şi este cuprins
într-una din bijuteriile sale poetice, un sonet inspirat din opera lui
Shakespeare. Suntem în anotimpul începuturilor, evocat de poet, dar şi al sfârşitului
său, căci la 26 aprilie se împlineşte o jumătate de veac de la plecarea sa din
această lume.
V. Voiculescu, medic, prozator, poet, dramaturg,
publicist, s-a născut la 27 noiembrie 1884, la Pârscov (jud. Buzău). Între 1902
şi 1903 a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti, apoi
a trecut la Medicină, unde şi-a finalizat studiile în 1910, cu teza de doctor
în medicină şi chirurgie cu titlul: „Rezecţia intestinului cu sutură
termino-terminală în herniile strangulate“. A practicat în mai multe localităţi
rurale din ţară. Doi ani mai târziu, a debutat în revista „Convorbiri
literare“. În Primul Război Mondial, a fost medic militar la Bârlad, unde participa
la serile culturale organizate de Al. Vlahuţă. A debutat în volum cu „Poezii“
în 1916, colaborând apoi cu „Flacăra“ lui C. Banu, în urma unei recomandări de
la Al. Macedonski. În 1920, i s-a decernat Premiul Academiei pentru volumul
„Din ţara zimbrului şi alte poezii“. Ulterior, i-au mai apărut volumele
„Pârga“, „Poeme cu îngeri“, „Destin“, „Urcuş“. În 1948, i-a fost conferit
Premiul naţional de poezie. Postum, i-au apărut povestirile „Capul de zimbru“,
„Ultimul Berevoi“, romanul „Zahei orbul“ şi volumul „Teatru“.
A fost deţinut politic timp de patru ani
(1958–1962), făcând parte din lotul „Rugul aprins“. „Ultimele sonete închipuite
ale lui Shakespeare în traducere imaginară de V. Voiculescu“, 90 la număr, apărute
la un an după moarte, sunt încă o dovadă talentului său artistic, iar „Zahei
orbul“ este apreciat drept capodoperă a romanului românesc. Prin toată opera sa, V. Voiculescu şi-a câştigat un loc special,
binemeritat în istoria literaturii române.
Ci smulg tăriei verbul de dincolo de fire,/Şi orice vers ce-ţi dărui i-un fir
de nemurire.
