După ce spectacolul mediatic al unui senator
analfabet, trimis la închisoare, a ocupat spaţii ample, ocultând stagiunea
teatrală care s-a apropiat cu paşi repezi de sfârşit, am avut revelaţia unui
spectacol-eveniment pe teme caragialeşti realizat de... un balerin: Gigi Căciuleanu. Asta după ce, pe mai
multe scene ale unor teatre, se juca „O scrisoare pierdută“, iar spectatorii în
sală vedeau cu surprindere „Năpasta“, cum observa un distins ziarist.
Chiar dacă nu e regizor de teatru, ci
coregraf, în această calitate a realizat, nu cu vorbe, nu cu replici, ci cu
idei, cu paşi de dans, un fascinant spectacol care a umplut inimile
spectatorilor din sala mare a Teatrului Naţional, dovedind – dacă mai era
nevoie – că îl putem comemora creator, inteligent pe Nenea Iancu, nu
abracadabrant, nu apelând la vulgaritate, nu inventând mici amănunte
nesemnificative, ci descoperind esenţa spiritului său. Gigi Căciuleanu şi-a
gândit spectacolul pentru a se adresa unui câmp larg de spectatori: şi celor
care cunosc aproape pe dinafară piesele şi schiţele lui Caragiale, dar şi
celorlalţi, care ştiu doar din auzite creaţiile marelui satiric, reuşind în
final să exploateze la maximum sensurile majore ale scrierilor sale, dându-le –
printr-un alt limbaj decât cel al cuvântului, expresia corporală – un grad
înalt de universalitate. De fapt, nu ni se arată scenic, prin paşi de dans, acţiunea
din „O scrisoare pierdută“ sau „Năpasta“, ci se extrage spre ilustrare doar
esenţa conflictelor, universal valabilă, printr-un excelent montaj creator,
bazat pe uimitoarea interpretare a unei echipe extraordinar de talentată.
Sunt, în spectacolul D’ale noastre al lui
Gigi Căciuleanu (produs sub auspiciile Centrului de Cercetare şi Creaţie „Ion
Sava“ în parteneriat cu „Art Production“), momente antologice, pe care publicul
le-a descoperit, le-a decriptat cu o plăcere nespusă, ca, de exemplu, jocul cu
bileţele dintre Fănică Tipătescu şi Zoe, dar mai ales discursul fără cuvinte al
lui Caţavencu, realizat de Lari Giorgescu: un moment terifiant, în care poţi
recunoaşte pe toţi marii demagogi ai lumii, începând cu Hitler, Mussolini, Ceauşescu,
până la emulii mai noi, de la noi, precum C. V. Tudor şi Ion Iliescu. Acelaşi
Lari Giorgescu mai are un moment extraordinar, atunci când îl întruchipează pe
Ion din Năpasta ca pe un înger nefericit, căzut (moment apreciat şi premiat, pe
bună dreptate, cu diverse distincţii).
Spectacolul conţine, de fapt, 21 de secvenţe
cu sens conflictual, cum ar fi: „Fraţi de partid“, „Cetăţean beat“, „Revoluţie
în papuci“, „Mitici“, „D’ale mahalalei“, „Carnaval“, care mi s-au părut
excelente, mici bijuterii de teatru coreografic, şi altele, care par alături de
subiect. Prin Istvan Ţeglaş, Ioana Marchidan, Adrian Nour, Rasmina Calbajos (ce
nume fabulos), Ştefan Lupu, Vanda Ştefănescu, Ramona Bărbulescu, Cristian
Nanculescu – spaţiul mă împiedică să-i scriu pe toţi –, toată trupa lui Căciuleanu
are interpreţi care s-au dovedit extraordinari. La echipa de dansatori se adaugă
tinerii actori din echipa lui Dan Puric (Passe-Partout DP), care dovedesc cu
această ocazie calităţi excelente pentru dansul modern.
De
asemenea, putem aprecia la superlativ costumele create de tânăra scenografă
Corina Grămoşteanu, care sunt pur şi simplu electrizante. Mai este de semnalat
coloana sonoră originală, în care se îmbină compoziţii semnate Lucian Stan,
Marius Mateşan, Dan şi Cristina Handrabur, alături de inserturi muzicale din
Vivaldi, Johann Strauss, Mozart, Beethoven, Verdi, Bizet, Enescu, Bach
(enumerarea conform caietului program).
Bravo, Gigi Căciuleanu, bravo trupei tale şi
scenografului tău, am strigat şi eu alături de toată sala entuziasmată, când
interpreţii au coborât în sală şi, prin gesturile lor, am înţeles că şi noi,
cei din sală, facem parte din lumea reprezentată pe scenă.
Pe scurt, celebrul coregraf de acum Gh. Căciuleanu
(Gigi), pentru cine nu-l cunoaşte, s-a născut în 1947, la Bucureşti. Vorbeşte
mai multe limbi 
decât unii diplomaţi şi îşi trăieşte viaţa ca un veritabil
globe-trotter. Provenit dintr-o familie de refugiaţi basarabeni, dansează de la
4 ani şi a dat sau a creat spectacole, de-a lungul carierei, obţinând o sumă
impresionantă de premii, care pot umple pagini întregi. A dansat şi a colaborat
cu cei mai importanţi balerini la nivel mondial: Maia Pliseţkaia, Pina Bausch,
Svetlana Beriozova, Jean-Christophe Paré, Jean Guizerix sau Wilfride Piollet,
dar influenţa cea mai puternică, maestrul său absolut rămâne Miriam Răducanu. 
