Spectacolul, aparținând celebrului
de acum regizor Lev Dodin, a reprezentat punctul culminant al
Festivalului Național de Teatru (FNT). Reprezentația s-a dovedit o
lecție de teatru realist magic, Sala Mare a Teatrului Național
fiind transformată de scenograful Aleksandr Borovsky în conacul de
pe moșia familiei Ranevskaia unde evoluau nestingherite personajele
piesei lui Cehov – Firs, Gaev, Duniașa, Varia, Iașa, Epihodov,
dar mai ales Lopahin și Liubov Andreevna Ranevskaia – interpretați
minunat de actori care nu păreau că joacă teatru, ci dădeau
impresia că sunt și trăiesc ca familia din respectiva piesă.
Inimitabilă și fascinantă impresie!
Danila Kozlovsky (Lopahin) și Ksenia
Rappoport (Ranevskaia), două reale vedete, sunt în rolurile
respective absolut magnifici, neașteptați, fenomenali. Dar în
spectacol apar în celelalte roluri actori tot atât de excepționali,
deși partiturile lor sunt, evident, mai mici. Ei reușesc să dea
rolurilor respective o excelentă dezvoltare logică și psihologică,
dincolo de replicile atribuite de autor și acțiunile scenice
inventate de regizor, piesa căpătând o amploare cu totul și cu
totul relevantă.
Elizaveta Boyarskaya trăia stările
multiple ale Variei – de femeie îndrăgostită de Lopahin, dar și
de femeie autoritară, pragmatică, care ținea în mâinile ei toată
gospodăria casei. Actrița ne arată o Varie mândră, care nu vrea
să se umilească cerându-l ea în căsătorie pe Lopahin. Oleg
Ryazantsev este Trofimov veșnicul student, singurul personaj care
are viziunea a ce va urma. Acesta pare la prima vedere caraghios, dar
posedă o luciditate ce prevede viitorul greu de realizat. Dana
Abyzova o înzestrează pe Ania cu acea naivitate fermecătoare
specifică adolescentelor, care te face să o admiri, să o
îmbrățișezi și să-i urezi noroc în viață; destinul ei devine
incert și misterios, pentru că nu poți să intuiești ce cale va
urmă. Andrei Kondratiev joacă rolul contabilului Epihodov,
aparținând unui grup social în care fiecare își dorește
transformarea. Rolul său evidențiază tarele nerealizaților,
rataților, acesta fiind incapabil să înfăptuiască o schimbare
din cauza mentalității confuze de care este obsedat.
O adevărată surpriză produc Arina
Von Ribben – în rolul slujnicei Duniașa – și Stanislav
Nikolskiy în rolul valetului Ranevskăi, Iașa, dând rolurilor o
tentă originală prin discreta lor satirizare. De asemenea, Igor
Chernevich dă o imagine de neșters personajului Gaev, fratele
Liubei, nobil rupt de realitate, naiv în gândire, preocupat cu
îndeletniciri copilărești care e incapabil să salveze livada. Iar
Tatiana Shestakova dă guvernantei Charlotta, rol care de obicei
aducea o pată de culoare veselă, o tentă dramatică, tristă,
copleșitoare. Excelent distribuit și prezentat de Sergey Kuryshev
este și bătrânul slujitor Firs, fost iobag, care este pur și
simplu uitat, ca o relicvă, după ce toți părăsesc conacul.
Prin excelenta lor prestație, toți
actorii au construit mentalități diverse ale unor categorii
sociale, întâlnite mereu, indiferent de epoca istorică. „Livada
de vișini” se transformă astfel într-o oglindă a lumii,
afectată întotdeauna de schimbările istoriei.
În spectacol sunt nenumărate scene
care pot fi denumite antologice, tăind răsuflarea publicului prin
calitatea lor intrinsecă și dând la iveală fondul de aur al
piesei, unul din etaloanele teatrului modern. Una dintre ele este
chiar cea de la începutul piesei, în care, pe un ecran improvizat,
avem imaginea minunatei livezi de vișini infloriți. Spectatorilor
li se pune la dispoziție astfel mărul discordiei, motivul pentru
care se dă lupta cea mare și rodul victoriei lui Lopahin,
îmbogățitul peste noapte.
De neuitat, însă aproape trecută
cu vederea în alte montări, este scena în care i se înmânează
Ranevskăi scrisorile de la Paris ale presupusului ei iubit care o
părăsise. În acestă scenă actrița ne arată în câteva
secunde, prin transformarea fizionomiei și a stării de emoție ce o
cuprinde, toată complexitatea personajului, emoționându-ne pe noi,
martorii ei neștiuți.
Tot antologică e scena în care
Danila Kozlovskiy (Lopahin) își exteriorizează intens bucuria că
a reușit, cumpărând livada, să-și îndeplinească un ideal visat
din adolescență. Actorul străbate vijelios de mai multe ori sala,
se urcă pe scenă, pe care o parcurge viril în lung și lat și,
ajungând în proscenium, își exprimă bucuria verbal, făcând
chiar câțiva pași de dans. Apoi mai parcurge o dată culoarele
dintre scaune ale sălii Teatrului Național. De apreciat nu este
atât aportul fizic incontestabil al actorului, cât bucuria umană
pe care o revarsă asupra publicului personajul. Nu poți să nu te
bucuri alături de el de perseverența și tenacitatea, dar mai ales
de inteligența cu care și-a urmărit scopul. Cucerirea frumoasei
livezi cu vișini, pe care învingătorul o va distruge, devine un
simbol, ca și cucerirea Everestului.
Sunt sigur că
imaginea spectacolului „Livada de vișini” va rămâne mult timp
în amintirea celor care au vizionat una din cele două reprezentații
ale teatrului Maly Drama din Sankt Petersburg la FNT.
