Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  LIFESTYLE  »  Cultură

Un teatru sărac, dar nu sărăcăcios

Viața Medicală
Candid STOICA joi, 14 august 2014
   În ultimul timp îşi fac simţită prezenţa, din ce în ce mai presant şi mai… insinuant, teatrele particulare, populate cu sutele de absolvenţi ai puzderiei de institute de teatru înfiinţate pe întinsul scumpei noastre patrii, republica postdecembristă România. Neputând rivaliza în multe privinţe cu teatrele profesioniste, cu localuri adecvate, normale, cu bugete, cu aparat adminis­trativ şi echipe tehnice care să le dea posibilitatea unor mari montări, ele folosesc tot felul de înjghebări, unele ingenioase, pentru a putea supravieţui şi, mai ales, pentru a putea propulsa mate­rialul uman extrem de talentat, devenit excedentar datorită sau din cauza împrejurărilor, şi mai ales textele cu puţine personaje (în această privinţă rivali­zează de multe ori cu teatrul din Giurgiu, care a redescoperit, datorită directorului său, M. M. Ionescu, cheia fermecată a spectaco­lelor cu două personaje).
   Undeva în centrul Bucureştiului, în spatele frumosului Palat CEC, pe strada Ilfov, se află o clădire veche ce adăpos­teşte un teatru insolit şi la propriu, şi la figurat: Unteatru. Împlinind deja patru ani de existenţă şi profitând de faptul că o parte din teatre şi-au închis stagiunea, Unteatru a organizat la sfârşitul lunii iulie şi începutul lunii august, cu concursul primăriei sectorului 3 şi al centrului cultural „Casa Artelor“, un festival al spectacolelor sale organizate de-a lungul timpului. Au putut fi vizionate producţii mai vechi şi mai noi ca: „Trei femei înalte“, după un text de Edward Albee, „Un tramvai numit dorinţă“, de Tennessee Williams (spectacole regizate de cuplul Andrei şi Andreea Grosu), „Frumoasa călătorie a urşilor Panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt“, de Matei Vişniec (spectacol regizat de Cătălina Buzoianu), „Ce zile frumoase“ de Samuel Beckett, „Cinci ore cu Mario“ de Miguel Delibes, „Cel mai frumos roman din lume“, după un text de Larry Tremblay, „Scrisoare către Casandra“ de Pedro Eiras, „Blackbird“ de David Harrower, „Poezia visului“ (spectacol de Miriam Răducanu pe versuri de Emil Bota), „Căldură? Mare?“, după schiţe de I. L. Caragiale, „Gringolada Teatrală“ (concert A. G. Weinberger). În cadrul acestui eveniment aniversar a evoluat şi trupa britanică de teatru BÉZNĂ Theatre London,  care a prezentat, în premieră în Bucureşti,  spectacolul „Crime“ (un răspuns la „Crimă şi pedeapsă“ de F. M. Dostoievski), spectacol care, după cum scrie pe site-ul teatrului, urmăreşte poveştile celor blamaţi de mass-media şi care ilustrează realitatea unei ţări scăpate de sub control. Pe acelaşi site mai scrie aşa: „Unteatru s-a născut din dorinţa de a face posibilă întâlnirea oamenilor cu teatrul, acasă, un teatru într-o casă. (...) Ne-am găsit un loc în vechiul Bucureşti, într-o casă cu ceai, cărţi şi teatru, între pereţi de cărămidă îmbrăcaţi în pânze negre. Nu i-am dat un nume, am singularizat şi am obţinut Unteatru“.
   În pofida declaraţiilor din înşiruirea de titluri, se pot desprinde două concluzii simple despre spectacolele care se joacă la Unteatru: majoritatea folosesc doi sau maximum trei interpreţi şi printre ele nu se numără nicio piesă românească de actualitate, de parcă Unteatru şi-ar avea sediul la Oxford, la Harvard sau în republica bananieră Burkina Faso. Se observă cu ochiul liber că tinerii creatori au fugit ca dracul de tămâie de o piesă, de un text care să reflecte realităţile vremii noastre. Într-o ţară în care corupţia clasei politice a atins cote alarmante şi unde, în urmă cu numai doi ani, a avut loc o lovitură de stat, de ce, te poţi întreba, să nu existe apetit pentru aşa ceva? Foarte ciudat. Sau este cumva frica de a nu supăra oficialităţile? Am scris şi continui să insist: în cadrul cenaclurilor de dramaturgie s-au citit texte excelente ce reflectă critic realităţile actuale. Una dintre ele, „Ah, ce frumos e să faci amor pe ploaie“ de Radu Iftimovici, e o piesă despre revoluţia din decembrie ’89, care are chiar trei personaje.
   Să fie mulţumiţi cei care se ocupă cu destinul teatrului „Unteatru“ doar pentru că au găsit o casă veche în care-şi pot exhiba talentul şi o primărie care îi poate eventual susţine material? La asta se poate reduce totul? Adică autori care au atacat racilele societăţii în care au trăit, de la Alecsandri, Caragiale şi până la cei apropiaţi nouă, ca Iosif Naghiu („Gluga pe ochi“), Tudor Popescu („Concurs de frumuseţe“), Marin Sorescu („Există nervi“), Radu Iftimovici („Nu ucideţi caii verzi“), în ciuda interdicţiilor regimului comunist, erau cumva stăpâniţi de un sentiment  similar cu nebunia?
   Iar acum, câteva gânduri despre arhipremiatul spectacol Trei femei înalte, un text târziu scris de un autor mare, care a răspuns în primul rând necesităţii de a avea cât mai puţini interpreţi şi în care actorii au reuşit să adune mai tot ce au învăţat de la profesorii lor de teatru din Institut, care sunt sigur că le-au vorbit şi de Stanislavski, de Meyerhold, de Artaud, de Peter Brook şi mai ales despre idolul noilor generaţii de regizori, Jerzy Grotowski, creatorul celebrului teatru-laborator din Wroclaw şi autorul conceptului de „teatru sărac“, concept care se „prevede“ în toată înscenarea din strada Ilfov, de la pereţii cu tencuiala decojită, lăsând să se vadă cărămida, până la numărul de locuri pentru spectatori. Grotowski, susţin unii specia­lişti, primea doar 71 de spectatori, iar după alţii – 41, cam tot atâţia cât am putut număra şi la spectacolul cu „Trei femei înalte“.
   De fapt, piesa este un lung monolog despre viaţa unei bătrâne nonagenare, întreţesut cu intervenţiile de multe ori ciudate, de multe ori ambigue ori absurde venind din partea a două personaje (menajera şi o tânără avocată), roluri pe care cele trei actriţe, Cristina Casian, Florina Gleznea şi Nicoleta Lefter, le stăpânesc cu o uimitoare maturitate. Pe Nicoleta Lefter am mai văzut-o şi în alte producţii şi am consemnat cu aceeaşi plăcere evoluţia ei. Cuplul de regizori Andrei şi Andreea Grosu au încercat, cu ajutorul scenografului Vladimir Turturică şi al câtorva cortine de întuneric, să ne dea impresia că asistăm la o parabolă despre viaţă şi moarte, ceea ce n-a fost un lucru rău. Se întâmplă însă un lucru ciudat: spectacolul, lucrat cu o minuţiozitate dezarmantă, demnă de admiraţie, este eclipsat de a doua jumătate a lui, în care asistăm la un moment de teatru frust, într-adevăr de mare calitate, atunci când cele trei actriţe, undeva în planul doi, rostesc cele trei monoloage, nemişcate, cu o simplitate dezarmantă, dovedind că dacă nu sunt încă, vor deveni cu siguranţă mari actriţe.
   Una peste alta, ca unul care a înfiinţat primul teatru particular după evenimentele din decembrie ’89, intitulat „Incomod“, nu pot decât să mă bucur ştiind că există în Bucureşti teatrul Unteatru, inţiat de o echipă de entuziaşti. Dacă asemenea „întreprinderi“ la New York poartă titlul de „off“ şi chiar „off-off-Broadway“ pentru că se găsesc în afara zonei centrale a oraşului, cele de la Bucureşti se pot numi, „în“ sau chiar „în în“, pentru că sunt în inima oraşului.
   P.S. Un amănunt picant al direcţiei teatrului: pe toată perioada Zilelor Teatrului Unteatru, curtea teatrului este pregătită cu mese şi cu scaune, pentru ca spectatorii să se relaxeze cu o bere, o prăjitură şi cu muzică. Concertele se vor ţine afară! (dacă vremea va fi de partea lor).

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.