Cea mai recentă piesă de teatru semnată, regizată și jucată de
Rodica Popescu-Bitănescu, actrița Naționalului bucureștean, a
avut premiera la 10 iunie, la sala Teatrelli de la CREART din Capitală. Titlul
acesteia – o zicală și o avertizare în același timp – Interesul poartă
fesul.
Alături de interpreta-star, pe scenă mai apar Iuliana Călinescu
(dublată de Irina Cărămizaru), în rolul prietenei confidente, care nu
ezită să fure logodnicul mai naivei sale colege, Ioana Mărcoiu (care se
achită cu grație de rolul ingrat), din dorința de a se convinge dacă masculul
disputat chiar este așa de grozav la gimnastica amoroasă cum îi fusese lăudat
de oficială.
Ștefana Ionescu Dârzeu este foarte convingătoare
în rolul cochetei sigură pe ea și nu prea, care urmărește detronarea primadonei
și nu se dă în lături de la niciun matrapazlâc. Lingușitoare și perfidă, mereu
cu bârfele la purtător, diveta vrea să-i ia locul maestrei. Aceasta din urma
este bine ancorată în statutul ei de stea de pe cerul scenei, plină de șarm și
ironică atât cât îi stă bine unei intelectuale căreia cartea nu i-a rămas
străină. Răzvan Hâncu joacă rolul colegului-camarad, cu un IQ la nivel de
avarie, oricând disponibil pentru o scurtă aventură. Fiecare-n parte realizează
partituri distincte credibile și, în ansamblu, o perfectă armonizare a jocului.
Scenografia semnată Alexandra Panaite este foarte adecvată în
economia spectacolului: câteva costume de scenă atârnate pe un suport de metal
sugerează că ne-am afla în cabina divei, suficient de mare cât să se poată face
acolo și repetițiile pentru spectacolul la care asistăm noi, marele public,
instalat ca la cafenea, cu un pahar, ceașcă sau butelcuță în față, dar fără
țigară. Acordurile muzicale de excepție sunt alese din marea muzică, fiind
menite parcă să adauge un strop de eleganță culturii spectatorului manelizat și
năucit de urletele entuziaste ale faunei bufone din cluburile de fițe.
Să nu vă așteptați
cumva la o abordare umoristică a vieții politice din România noastră! Universul
abordat de actrița-regizoare-dramaturg Rodica Popescu-Bitănescu este cel
familiar sieși: teatrul, fața nevăzută a lumii fascinante căreia noi,
spectatorii, în dorința de a evada din universul strâmt și cenușiu care ne
jalonează goana trudnică după pâinea cea de toate zilele, nu-i cunoaștem decât
vraja. Cum arată lumea aceea a culiselor, a repetițiilor, a intrigilor deloc
teatrale, a trădărilor, a invidiilor, a inocenței, a ignoranței? Cât de
crâncenă este lupta pentru acapararea „fesului” – aureolă neagră pe fruntea
opacă a blestematului interes?
Actrița-regizor dă viață textului – o fulgurare de replici din
care se desprind o multitudine de aspecte cu al lor comic de situație:
inconsistența intelectuală a tinerei generații de actori, sau superficialitatea
endemică în trăirea sentimentului iubirii. Asistăm la vulgarizarea noțiunii de
prietenie, logodnă, camaraderie, totul pus sub semnul „corectitudinii
politice”, care a dat anormalității gir de normalitate și imoralității parfum
de corectitudine morală.
Trimiterile la nume de actori emblematici ai teatrului românesc
sunt tot atâtea forme de omagiere a unor umbre dragi care au dat strălucire
scenei românești și, în același timp, o lecție pentru tinerii actori de a se
dărui artei cu toată ființa lor. Dar cum s-o facă, bieții de ei, în zilele
noastre când, „remunerația după buget” îi obligă să alerge din promo-n promo,
extaziindu-se teatral pentru vreo miraculoasă pastă de dinți.
În limbajul tinerilor se strecoară doar lucruri comune, clișee
verbale dintr-o sărăcuță zestre lingvistică, trăire la cote mărunțele, interese
schimbătoare dar bine ancorate la legea dură a lui primum vivere.
Tinerețea, valuta forte prin care starletele se aștern covor (uneori stivă) în
fața „zeilor” de mucava (puși sus pe criterii politice), de la care așteaptă
vreun rol mai răsărit, se epuizează repede, viața trece, fesul interesului
devine tot mai pirpiriu.
Dialogurile nu strălucesc prin profunzime. Și de ce-ar străluci?
Lumea care ni se prezintă nu-i deloc luminoasă. Ba dimpotrivă, pare bolnavă nu
de prea mult suflet, ci de puținătatea acestuia.
„Interesul poartă fesul” este o
comedie ușoară ca fulgu-n zbor, spumoasă ca șampania și tot ca ea de plăcută,
dacă nu am uitat că doar prin râs mai putem veșteji moravurile de un verde
crud. Și totuși ei, actorii, știu și simt și sunt încredințați că pentru ei
viața „nu trece trecând anii, ci trecând rolurile”. Este mesajul pe care
autoarea, Rodica Popescu-Bitănescu ni-l transmite de la rampă, prin rostirea
actriței care poartă același nume. Ce frumoasă este lumea văzută a teatrului!
