Newsflash
Cultură

Vacanţă la filarmonică

de Anca FLOREA - mai 20 2014
Vacanţă la filarmonică
   În prima zi de mai, Bucureştiul părea pustiu, de parcă toţi locuitorii plecaseră la iarbă verde. Totuşi, seara, melomanii au asaltat sala Ateneului. Publicul, dornic să asculte opusuri romantice de mare frumuseţe, a putut asista la un program variat, o partitură extrem de îndrăgită fiind urmată de una mai puţin cântată la noi, din repertoriul cu încărcătură religioasă.
   Sub bagheta unui dirijor elveţian apreciat, Urs Schneider, Concertul în la minor de Grieg a beneficiat de evoluţia solistică a pianistului Horia Maxim, din păcate mult prea rar invitat în stagiunea curentă. Maxim a fost, pentru mulţi dintre spectatori, o revelaţie, un interpret paradoxal, dar captivant: cu un tuşeu superb şi o tehnică impecabilă, sobru, introvertit, dar cu o Urs Schneidersensibilitate bine temperată, cu o inteligenţă şi o claritate în exprimare regăsite în construcţia riguroasă şi fluentă. Având şi anvergură şi poezie, pianistul a rămas în relaţie permanentă cu orchestra, care s-a pliat pe intenţiile sale interpretative. De multă vreme nu am mai trăit, ca în acea seară, sentimentul de trăire intensă a unui concert de o frumuseţe greu de egalat, abordat într-o versiune personală, fără clişee, fără explozii sonore, echilibrat, romantic, amintind cumva de liniştea fiordurilor norvegiene. Firesc, uimirea şi încântarea au determinat aplauze prelungi, răsplătite cu un bis definitoriu pentru un artist complex, sincer şi reflexiv în faţa claviaturii. Sper ca succesul său să determine invitarea sa constantă pe podiumul de concert, Horia Maxim demonstrând că este un muzician de top.
   După pauză, orchestra şi corul Filarmonicii au propus Missa nr. 6 de Schubert, creaţie excelent realizată, subliniind profunzimea şi starea de reculegere. Cu secvenţe monumentale, bine structurate în planuri contrastante, într-o concepţie unitară, lucrarea părea să se pretezeHoria Maxim interpretării într-o catedrală, reuşind să pună în valoare latura mai curând gravă şi frământată a compozitorului.  Acordând o pondere deosebită corului, Schubert a scris pagini superbe şi dificile. Ansamblul pregătit de Iosif-Ion Prunner a sunat dens, compact şi expresiv, răspunzând cu rigoare cerinţelor dirijorale, iar orchestra, cu siguranţă într-o zi fastă, s-a evidenţiat prin precizie, fluenţă, masivitate şi discreţie. Prin urmare, mai bine de o oră, publicul a trăit intens fiecare moment muzical în parte, realmente marcat emoţional. Păcat că zgomotul produs inevitabil la ridicarea şi aşezarea corului pe scaune, precum şi tusea excesivă a unor spectatori ne-au obligat să ieşim, periodic, din acea stare (chiar de graţie) pe care dirijorul şi ansamblurile Filarmonicii au ştiut să o transmită ascultătorului.
   În intervenţii destul de restrânse, soliştii au evoluat cu acurateţe. Am remarcat glasurile deosebit de bune ale mezzosopranei Geanina Munteanu şi tenorului Ionuţ Popescu, adecvate stilului partiturii, cu frazare frumoasă şi o estompare binevenită a intensităţilor. În schimb, basul Marius Boloş s-a auzit doar în final, soprana Iulia Artamanov a avut câteva stridenţe supărătoare, iar tenorul Vladimir Deveselu a fost… ca întotdeauna.  
   Întâmplător sau nu, Filarmonica a oferit, în zile de vacanţă, concerte atractive, cu un program bine ales, astfel încât melomanii, deşi vremea era frumoasă şi evadarea în natură tentantă, au preferat să se afle în sala Ateneului, bucurându-se din plin de marea muzică şi de muzicieni pe măsură.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe