Muzeul Municipiului București (MMB) invită publicul iubitor de frumos la o întâlnire care este în același timp omagiu și reparaţie a unei prea lungi absenţe. Despre artistă și expoziţie, precum și despre contextul artistic din Republica Moldova, am stat de vorbă cu Elena Olariu, director adjunct Artă la MMB.

Valentina Rusu Ciobanu s-a născut în Regatul România, la doi ani după realizarea Marii Uniri, în anul 1920. Pictoriţa face parte dintr-o generaţie de aur, care a copilărit și s-a format în perioada interbelică – perioadă de apogeu cultural pentru întreg spaţiul românesc. Opera Valentinei Rusu Ciobanu s-a cristalizat într-o perioadă istorică complicată: război, ocupaţie militară, foamete, schimbarea regimului politic și pretenţiile absurde ale regimului comunist, când unui artist i se dicta ce și cum să deseneze. Personajele din portretele sale sunt vii, pline de forţă, autentice, adeseori surprinzătoare, departe de orice tip de reprezentare schematică, oficială sau falsă grandoare propagandistică.

Cine este Valentina Rusu Ciobanu și de ce o expoziţie dedicată domniei sale la MMB?

Valentina Rusu Ciobanu este pictoriţa cea mai valoroasă și mai iubită din Basarabia, dar este complet necunoscută publicului din România. În București, de exemplu, până acum, creaţia sa a fost cunoscută doar de un grup restrâns de specialiști, istorici de artă. Noi sperăm să schimbăm această situaţie paradoxală și nedreaptă. Acesta a fost și motivul pentru care MMB, și eu, personal, am acceptat imediat provocarea, deloc ușoară în contextul acestei pandemii, de a organiza o expoziţie dedicată marii artiste.

Evoluţia artei basarabene

Ne-aţi putea descrie, succint, evoluţia artei basarabene din ultimul secol?

Ruptura de România a fost tragică și foarte dureroasă pentru elita culturală din Chișinău, cu atât mai mult cu cât, de exemplu, întreaga colecţie a Pinacotecii Municipale din oraș, cea fondată în anul 1939, a dispărut în timpul războiului. Printre operele de artă pierdute se aflau inclusiv cele 11 lucrări donate de Ministerul Cultelor și Artelor român, donaţie din care făceau parte picturi de Max Hermann Maxy, Alexandru Phoebus și lucrări de artă grafică de Theodor Pallady, Nicolae Tonitza și sculpturi de Ion Jalea. În anul 1940, pornind de la patrimoniul deţinut iniţial, au mai fost atrase alte lucrări, și Pinacoteca primea o nouă titulatură: Muzeul Republican de Arte Plastice. Chiar la începutul războiului, în 1941, muzeul a fost evacuat la Harcov, unde operele de artă și arhiva acestuia au dispărut fără urmă. Noul Muzeu de Artă al Moldovei, care se va inaugura în anul 1944, avea o altă colecţie, în mare parte constituită din transferuri ale unor fonduri care proveneau din muzee de artă rusești. Marii maeștri români dispăruseră, vremurile se schimbau dramatic. Tot în anul 1941, ca urmare a bombardamentelor, a fost distrusă o parte din clădirea Școlii de Arte din Chișinău, unde se aflau aproximativ 50 de reproduceri care constituiau Muzeul Școlii, desene ale studenţilor și biblioteca instituţiei.

Cu toată această izolare culturală de România și derularea unor evenimente tragice cu repercusiuni distructive asupra instituţiilor de artă, legătura cu tradiţia artei românești nu s-a pierdut definitiv. La Chișinău au continuat să activeze personalităţi marcante, considerate, pe bună dreptate, ca făcând parte dintr-o generaţie de aur, mulţi dintre aceștia având studii în România interbelică, ei fiind și aceia care au reușit să stabilească, ulterior, legături importante în ţară: Glebus Sainciuc, Mihai Grecu, Igor Vieru, Eleonora Romanescu. Pe acești mari artiști, Valentina Rusu Ciobanu i-a avut aproape, cu toţii s-au susţinut și au creat, fiecare în felul său, o artă identitară de mare valoare.

Care au fost modalităţile de a rezista la presiunile autorităţilor sovietice și de a-și păstra, măcar în parte, libertatea de creaţie?

Inteligenţa rafinată a pictoriţei, educaţia dobândită și spiritul puternic de supravieţuire i-au indicat foarte clar, chiar în acele vremuri tulburi, ce trebuia să facă. (...) Ironia, umorul și faptul că a refuzat abordarea artificială (rigidă) și propagandistică în maniera sa de redare artistică au făcut ca opera Valentinei Rusu Ciobanu să rămână valoroasă, proaspătă și extrem de apreciată de critica de artă autentică.

Surse de inspiraţie

Care sunt temele predilecte în pictura Valentinei Rusu Ciobanu și lucrările de referinţă ale carierei sale artis­tice?

În anii ’60-’70, Valentina Rusu Ciobanu are o perioadă distinctă de creaţie în care se orientează clar spre sursa de inspiraţie folclorică, pictând compoziţii decorative pornind de la arhitectura interioară a caselor ţărănești, case cu acoperiș negru sau roșu, lucrări cu o armătură cromatică foarte densă. Pe lângă educaţia de influenţă franceză, pe care o asimilează în școala românească sau prin contactul direct cu profesori formaţi și legaţi puternic de arta occidentală, pe lângă tradiţia etnografică pe care o speculează, pictoriţa mai recurge și la o altă sursă de inspiraţie, care nu are nimic în comun cu arta sovietică. În noul context politic în care trăiește după război, Valentina Rusu Ciobanu apelează la modelele absolute ale artei, la valorile Renașterii sau la exuberanţa și imaginaţia luxuriantă care răzbat din tipul de reprezentare a portretului din arta barocă, pe care nu le copiază stilistic, ci le asimilează și le sintetizează într-o creaţie originală, care-i reflectă perfect personalitatea și în care transpune experienţa propriei vieţi. Unele dintre portretele ei au fost refuzate de autorităţi, cum a fost cazul Portretului colectiv al compozitorilor Alexei Stârcea, Vasile Zagorschi și al cântăreţei Valentina Savitkaia. Pictura, care se credea că a fost pierdută, se pare că a fost regăsită în timpul cercetărilor din anul 2020, efectuate de Anastasia Gurschi în atelierul artistei, în colaborare cu aceasta și cu fiul ei, Lică Sainciuc. Lucrarea ce reprezintă portretul colectiv al celor trei a fost restaurată și urmează să fie expusă, în premieră absolută, în București, la Palatul Suţu. La București vor fi prezentate lucrări de referinţă din creaţia artistei, precum: Autoportret în ochelari, Anno Domini-1990, Sybila, Roboţii (Grigore Vieru), Diogene sau îmblânzitorii de lei, Dualitate, Glebus Sainciuc, Portretul lui Oscar Dayn, prima vioară a Filarmonicii moldovenești, Casă cu acoperiș roșu, Casă cu acoperiș negru, Saltimbancul, Clepsidra cerului (Portretul Nanei Plămădeală). La Chișinău, la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei, se află alte câteva lucrări reprezentative pentru creaţia artistei: La joc, Ștefan cel Mare după lupta de la Războieni, Dejun, Citate din istoria artei, Glie și oameni, iar la Muzeul Naţional de Literatură „Mihail Kogălniceanu”, tot la Chișinău, se află o formidabilă serie de portrete de scriitori, artista reprezentându-i magistral pe: Ion Druţă, Aureliu Busuioc, Ion Constantin Ciobanu, Constantin Stamati, Vera Malev, Vlad Ioviţă, Nicolae Savostin, Igor Creţu, Grigore Vieru, Alecu Russo, Aleksandr Pușkin, alături de Constantin Stamati.

Ce lucrări sunt prezente în expoziţia al cărei curator sunteţi și de unde provin acestea?

Toate lucrările expuse la București provin din atelierul artistei, unele sunt foarte cunoscute, iar altele sunt inedite, fiind expuse acum în premieră absolută. Demersul nostru expoziţional este, și din acest punct de vedere, foarte valoros. Lucrările sunt în majoritate compoziţii, genurile în care artista excelează fiind natura statică, portretul sau peisajul.

Ce alte evenimente mai sunt organizate la București în paralel cu expoziţia de faţă?

Aproape simultan cu expoziţia principală „Valentina Rusu Ciobanu. O sută de ani de la naștere”, organizată la Palatul Suţu, a fost vernisată o a doua expoziţie la sediul Arbor.art.room – spaţiu dedicat artei contemporane, aparţinând Asociaţiei pentru cultură și arte Arbor, care este iniţiatoarea acestui proiect. Tot în această perioadă au fost lansate două expoziţii virtuale cu lucrările artistei, un film documentar și a fost reconstituit, tot în realitatea virtuală, atelierul artistei.

Ce ne rămânea de făcut nouă, celor «înarmaţi» cu pensule? Am fost nevoiţi să acţionăm, pentru a păstra acea picătură de viaţă în artă, fără de care ne-am fi stins. Ne-am refugiat în ateliere, dar nu ne-am izolat de societatea turbulentă, pe cale de a deveni dementă; astfel ne-am păstrat o celulă vie, din care să se poată dezvolta un organism sănătos în vremuri mai prielnice. (Valentina Rusu Ciobanu)