Newsflash
Cultură

Valori ale neamului românesc

de Dr. Raluca BULEA - iul. 22 2022
Valori ale neamului românesc

Muzeul Munucipiului București aduce în atenția publicului povestea, înfăptuirile și ctitoriile unei familii eminamente românești: boierii Golești.

Aspect din expozitie

Expoziţia „Golescu – Memoria unei vechi familii boierești”, deschisă până la 24 iulie la sediul central al Muzeului Municipiului București (MMB) – Palatul Suţu, ne invită la o incursiune în istoria noastră, aducând în atenţia publicului povestea, înfăptuirile și ctitoriile unei familii eminamente românești: boierii Golești.

Având o ascendenţă identificată până în secolul al XV-lea și înrudiri, prin familia boierilor Craiovești, care îi leagă chiar de neamul Basarabilor, boierii Golești și-au avut vatra și moșiile pe meleaguri argeșene. Au avut totodată și vocaţie filantropică, fiind nu doar ctitori de biserici, așa cum ședea bine oricărei familii boierești, ci și de școli și așezăminte pentru îngrijirea celor bolnavi ori a celor părăsiţi și năpăstuiţi de soartă.

Expoziţia reprezintă o colaborare între MMB și Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești. Acesta din urmă, în ciuda titulaturii, nu are doar valenţe etnografice – dovedite prin partea în aer liber, care pe cele zece hectare reunește peste 30 de gospodării, în special din zonele cu vii și livezi ale ţării, precum și alte clădiri specifice satului românesc (biserică, primărie, școală, han etc.).

Instituţia culturală este și păstrătorul moștenirii familiei Golescu și a familiilor înrudite (Racoviţă, Davila, Grant etc.), având în patrimoniu obiecte cu valoare documentară, artistică și istorică deosebită.

Povești din vremuri îndepărtate

Epoca de vârf a implicării familiei Golescu în viaţa ţării a reprezentat-o secolul al XIX-lea, și este perioada pe care se concentrează și expoziţia organizată de Maria-Camelia Ene (MMB), Cristina Boţoghină și Camelia Călin (Golești). Portrete ale membrilor familiei, pictate sau reproduse după fotografii, documente originale din epocă, piese de mobilier și artă decorativă, dar și costume și accesorii vestimentare ne conturează atmosfera vremii.

Ambianţa bucureșteană, având ca ax central Podul Mogoșoaiei (de la Spitalul Filantropia, edificat și prin contribuţia marelui ban Radu Golescu, până la Palatul Regal de azi, așezat pe locul fostului palat construit de Dinicu Golescu și lăsat spre folosinţă domniei), este completată și de descrierea calmului pastoral al conacului de la Golești. Acesta este prezent în expoziţie prin câteva tablouri semnate de Nicolae Grant, a cărui mamă a fost nepoata lui Dinicu Golescu.

Conacul Golesti, tablou de N. Grant
Conacul Golesti, tablou de N. Grant

 

Bucureștenii care trec pragul expoziţiei pot continua familiarizarea cu povestea acestei familii printr-o excursie la Golești (azi parte din orașul Ștefănești, Argeș). Conacul își așteaptă primitor toţi vizitatorii, care pot vedea și școala pentru săteni, la care a predat chiar Ion Heliade Rădulescu, sau foișorul care l-a găzduit, cândva, pe Tudor Vladimirescu.

În casa mare, ce păstrează alcătuirea originală, printre mobile, cărţi vechi și tablouri de Nicolae Grant, găsim însuși tronul regilor României. La venirea sa în ţară, Carol I a fost unul dintre oaspeţii familiei Golescu.

Citiți și: Simbioze culturale la Art Safari

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe