
Paula ROMANESCU
joi, 6 noiembrie 2014
Universul copilăriei este mult prea vast cât
să-l putem cuprinde în raţiunea noastră mereu parcă prea îngustă. Să fie
întâmplător că pictoriţa Elena
Demetrescu – medic, preşedintă a Cenaclului de Arte plastice al medicilor
„Ion Ţuculescu“ – să-şi fi plasat actuala expoziţie de artă de la Sala Foaier a
Cercului Militar Naţional din Bucureşti sub semnul jocului şi al poveştii?

Lucrarea anulează cu suverană graţie tot
ceea ce încearcă să refacă prin culoare şi desen restul lucrărilor pictoriţei
Elena Demetrescu din întreaga expoziţie.
Mă gândesc că dacă pentru Guernica lui
Picasso n-a mai rămas loc în juru-i pentru alte „poveşti“ pictate, de ce-ar îngădui
„Peştele“ din „jocul“ pictoriţei noastre să i se tulbure apele cu prezenţe
oarecare? Răspunsul nu-l cunoaşte decât autoarea însăşi, absolventă în anul
2014 a Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, Secţia Artă Murală, în
prezent masterand.
Şi cum în artă mereu mai este ceva de spus,
Elena Demetrescu a ales să ne prezinte vechea poveste ca într-un joc pe un portativ
curcubeu.