În
urmă cu trei ani, am fost invitat de conducerea Asociaţiei Europene de
Farmacologie Clinică să ţin două prelegeri în cadrul unui curs de vară care s-a
desfăşurat la Alexandroupolis, în Grecia. Mi-am intitulat una dintre prelegeri:
„Relaţia dintre farmacologia clinică şi farmacia clinică“. Considerând că
această relaţie nu poate fi decât benefică, am prezentat un slide final, în care era o imagine cu un
arc de triumf, având pe fiecare dintre pilonii de susţinere numele uneia dintre
specialităţile menţionate. Discuţiile foarte animate care au urmat au arătat că,
deşi ambele specialităţi sunt foarte importante, clinicienii le privesc cu
rezervă în multe ţări din est, deoarece au impresia unei ingerinţe nedorite pe
teritoriul care, cred ei, le aparţine în totalitate, teritoriu concretizat în
expresia „e pacientul meu“.
În
acest climat de uşoară suspiciune ce caracterizează relaţia medic–farmacist,
apariţia volumului al doilea al cărţii FARMACIE
CLINICĂ, sub redacţia dnei prof. dr.
farm. Aurelia Nicoleta Cristea, aduce numeroase clarificări în privinţa
posibilului aport al farmacistului la actul medical.
Apărut
la şase ani după primul volum, acest tom se constituie într-un veritabil tratat
atât prin numărul de pagini (peste o mie) şi de autori (17), cât şi prin
informaţiile exhaustive pe care le conţine. Deşi autoarea afirmă că „este
scris special pentru farmaciştii de spital“, ca medic, după ce am parcurs
volumul, pot afirma că este de reală utilitate şi pentru colegii mei.
Având
în minte dezideratul de a realiza un îndrumar concret asupra activităţilor de
farmacie clinică, autoarea a depăşit elegant acest obiectiv, incluzând informaţii
teoretice actuale referitoare la farmacogenetică şi farmacogenomică,
receptorologie, cronofarmacocinetică şi cronotoxicologie, precum şi de
farmacoeconomie.
Dacă
în primul capitol autorii se ocupă de asistenţa de farmacie clinică în spital
(incluzând comunicarea cu medicul, instruirea rezidenţilor, participarea la
studiile clinice ş.a.), capitolul al doilea tratează pe larg personalizarea
terapiei în raport cu variabilitatea farmacologică genetică şi non-genetică,
inter- şi intraindividuală.
Plecând
de la conceptul modern al „terapiei croite pentru pacient“, autoarea
argumentează într-un mod original şi convingător rolul farmacistului de
consilier al medicului în optimizarea farmacoterapiei. Optimizarea terapiei pe
criteriul farmacocinetic, practicată de mai mult timp în ţările dezvoltate,
este adusă în atenţia farmaciştilor din ţara noastră, cărora li se explică amănunţit
şi metodologia de lucru.
Cele
aproape 250 de pagini dedicate acestui aspect denotă preocuparea autoarei de a
transmite cele mai noi cunoştinţe asupra tipurilor de variabilitate de diferite
cauze (vârstă, sex, rasă, stare fiziologică sau patologică, alimentaţie,
bioritm sau polimorfism genetic), toate acestea conducând la concluzia că intrăm
într-o eră nouă, aceea a farmacogenomicii.
Farmacistul
de clinică primeşte, în concepţia autorului-coordonator al volumului,
responsabilităţi sporite în privinţa supravegherii terapeutice. După cum reiese
din capitolele şase şi nouă (Aurelia Nicoleta Cristea, Simona Negreş, Mircea
Pavelescu), farmacistul clinician ar trebui să cunoască foarte bine aspectele
legate de farmacoepidemiologie şi farmacovigilenţă şi să discearnă între
patologia medicamentoasă şi patologia iatrogenă. Am fost plăcut impresionat să
observ că, la un deceniu de când am publicat (în colaborare) prima monografie
de farmacoepidemiologie din România (Editura Polirom, Iaşi, 2002), cineva
readuce în atenţie acest domeniu important.
Într-o
ţară în care raportările de farmacovigilenţă cad mai ales în seama producătorilor
de medicamente, stimularea farmaciştilor în a recunoaşte şi a raporta efecte
adverse nu poate fi decât benefică. Să nu uităm că, de multe ori, pacienţii
evită medicul şi se adresează direct farmacistului. Deoarece multe medicamente
se eliberează fără prescripţie, apare imperios necesar ca farmaciştii să-şi însuşească
cunoştinţele prezentate în capitolele sus-menţionate, pentru a recunoaşte
efectele adverse, a le raporta şi a consilia în mod adecvat pacientul.
Indubitabil,
farmacistul de clinică poate juca un rol util în echipa medicală dacă îşi însuşeşte
cunoştinţele prezentate într-un capitol special din carte, care tratează
„Farmacoprofilaxia cu antibiotice şi analgezice în actul chirurgical“ (Elena
Truţă, Simona Firulescu, Aurelia Nicoleta Cristea). Ca specialist în
algeziologie, am remarcat prezenţa unor informaţii de actualitate referitoare
la mecanismele hipersensibilităţii dureroase ale hiperalgeziei şi alodiniei.
Un
capitol inedit al cărţii se ocupă de „Rezolvarea problemelor de terapie
medicamentoasă ale pacientului, pe baza dosarului pacientului privind istoricul
medicaţiei prescrise şi automedicaţiei“ (Adelina Mezdrea, Guillermina Font
Perez, Jordi Manes Vinuesa). După ce am văzut capitolul (redactat de autori
care lucrează în Spania), capitol care prezintă o activitate specifică de
farmacie clinică în ţările foarte dezvoltate, am dedus că la noi această
activitate este... „sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire“. Fiind abia la început
de mileniu, nu ne rămâne decât să sperăm că o astfel de metodologie se va
implementa, cândva, şi în România.
Bogăţia
de informaţii se revarsă asupra cititorului şi din alte capitole interesante,
cum ar fi „Metodologia de fenotipare şi genotipare“, „Individualizarea posologiei
în pediatrie“, „Interpretarea analizelor de laborator clinic“ sau „Efectul
placebo şi nocebo: consecinţele terapeutice şi etice“.
De
o importanţă practică indiscutabilă este şi tema care tratează aspectele de
farmacoeconomie (Aurelia Nicoleta Cristea). Sunt trecute în revistă, cu competenţă
şi minuţiozitate, componentele analizelor economice, vizând evaluarea
costurilor îngrijirilor medicale, analiza rezultatelor acestora şi evaluarea
lor prin metodele farmacoeconomiei. Asemenea evaluări farmacoeconomice ale
terapiei medicamentoase, dar şi ale serviciilor de farmacie clinică permit un
bun management al riscului atât la nivelul spitalului, cât şi în domeniul
industriei farmaceutice.
De
un real folos pentru farmaciştii din spital se dovedesc a fi calculele
farmaceutice, aşa cum sunt prezentate de Ema Creţu şi Andreia Stănescu.
Cele
14 anexe subliniază utilitatea, mai ales practică, a acestei lucrări prin
numeroasele tabele în care sunt prezentaţi parametrii biologici, valori de
referinţă pentru testele de laborator, concentraţii sanguine letale, reguli de
conservare a medicamentelor, precum şi formularistica necesară farmacistului în
activitatea sa.
Datorită
faptului că cele 12 mari capitole au autori diferiţi, o anume heterogenitate
stilistică este inevitabilă, fără a fi discordantă. Evident, tendinţa de
omogenizare conceptuală a autoarei-coordonator se remarcă şi prin prezenţa sa
alături de alţi autori în mai multe dintre capitolele cărţii. De altfel, dna
prof. dr. farm. Aurelia Nicoleta Cristea are o bogată experienţă editorială,
dovedită anterior şi prin publicarea unui remarcabil „Tratat de farmacologie“
(Editura Medicală, Bucureşti, 2005), carte esenţială de învăţătură pentru
rezidenţii de farmacie.
Revenind
la volumele de farmacie clinică, personal, consider că ele nu puteau fi scrise
decât sub coordonarea unui farmacolog cu experienţă. Aminteam, într-un alt
articol publicat tot în „Viaţa medicală“,
că farmacologia este o disciplină care se poate învăţa în trei lecţii, doar că...
fiecare lecţie durează zece ani!
Prin
capacitatea de sinteză, utilitatea şi bogăţia de date prezentate în acest al
doilea volum de Farmacie clinică, dna
prof. dr. farm. Aurelia Nicoleta Cristea dovedeşte că şi-a însuşit cu prisosinţă
cunoştinţele necesare profesiei, precum şi harul de a le împărtăşi, cu
generozitate, celor mai tineri. De aceea, consider că aceste volume nu pot
lipsi din biblioteca niciunui specialist care lucrează în domeniul
medicamentului.
