Humusul fortifică plantele, iar din făina de râme se produc în SUA „pastilele de supravieţuire“, care se vând cu mii de dolari kilogramul. Râmele par a avea un comportament profund etic faţă de pământul care le-a dat viaţă. În paranteză fie spus, acum aproape 40 de ani, un adept al agriculturii organice din ţara noastră vorbea la radio despre rolul hotărâtor al râmelor în agricultura ecologică, ce se prefigura ca o soluţie pentru multe dintre suferinţele omenirii… Tot în paranteză fie spus, cu aproape 20 de ani în urmă, am văzut un băieţel în Grădina Botanică din Bucureşti, după o ploaie straşnică de vară, cum lua o râmă din drum şi o punea cu grijă pe pământul de pe marginea cărării, anume ca „să n-o calce unii în picioare“ – la propriu. Deceniile au trecut şi acum un reporter special TV transmite, la o oră târzie, o reuşită iniţiativă a unui „om de afaceri“ din Suceava care a avut neobişnuita idee de a „cultiva“ râme. Costurile sunt minime, spunea el, grija faţă de condiţiile lor de viaţă e importantă, pentru că râmele au dispărut din terenurile agricole prea mult tratate chimic. Iniţial, „afaceristul“ voia să ofere râme pescarilor, dar, treptat, avea să afle cât de importante sunt aceste vieţuitoare modeste şi de câtă preţuire se bucură ele în lumea cunoscătorilor de pe mapamond. Nişte fiinţe binecuvântate, care mănâncă pământ şi scot din el hrană generoasă pentru tot ce e viu, arată ei, subliniind adevărul că agricultura ecologică e bazată pe râme.
Râmele din viaţa omului şi viaţa omului fără râme. Dacă folosim imaginea lor drept metaforă, vom găsi destule exemple de ignorare a profunzimii şi a responsabilităţii demersurilor noastre. Să luăm, de pildă, acest ciclu de scenarizări ale unor aspecte din viaţa adolescenţilor, transmise la OTV. O temă de greutate şi de mare interes pentru tinerii înşişi: adolescenţa şi problemele ei. Dar nici adolescenţa şi nici problemele ei nu sunt până într-atât de importante pentru realizatori încât să fie preluate, analizate şi transformate într-un „humus“ binefăcător pentru părinţi, pentru copii şi pentru alte categorii de telespectatori. „Eroii“ sunt copii care se hulesc reciproc, sunt sadici, invidioşi, preocupaţi de sex. „Hery şi Ioana Show“ se numeşte serialul. Interpreţii sunt copii cu talent actoricesc, probabil, dar fără nicio dovadă de pregătire în domeniu, care-şi învaţă replicile pe dinafară şi niciun pic pe dinăuntru. Tot în paranteză fie spus, nici n-au de ce să le înveţe pe dinăuntru, pentru că ele nu par a avea vreo legătură cu viaţa şi trăirile lor reale. Situaţiile conflictuale sunt cusute cu aţă albă. Două adolescente se luptă (neconvingător) pentru un făt frumos pămpălău şi mut. O bandă de şcolăriţe aleargă pe scări, în timp ce un şcolar cuminte şi pârâcios face (neconvingător) pe disperatul în scaunul de care l-au legat fetele. Victorioase, ele îl răsfaţă (neconvingător) cu insulte ca: „Nasolule!“, „Bârfitorule!“ etc. „Babo, babo!“ – îi strigă corul domnişoarelor şi unei fetiţe care îndeplineşte în scenariu funcţii de menajeră. Într-o cameră de internat, cineva o laudă pe Elvira, care e cea mai înţeleaptă dintre adolescente. Elvira învaţă bine, citeşte mult, dar uite că nu dă la facultate. De ce? Acum vine bomba: Elvira „şi-a cumpărat un test de sarcină“. Laitmotivul de la coada fiecărui episod începe (neconvingător) cu „au interpretat“. Şi altă bombă: realizatorii proiectează şi „prima telenovelă pentru copii“.
Sub titlul „Totul se discută“ urmează calupuri de publicitate nedeclarată, ca interviuri prelungi, pentru o firmă de construcţii, pentru un cabinet medical profilat pe implanturi (mamare, desigur) şi altele.
Cineva, cândva, a zis: „Criza e o problemă de competenţă, nu una financiară“.
…Eşecurile TV nu sunt, oare, în primul rând, o problemă de competenţă morală?
