Newsflash
Cultură

Viaţa actorilor americani, la TNB

de Candid STOICA - iun. 10 2022
Viaţa actorilor americani, la TNB

Cu o excelentă distribuţie, spectacolul „Casa de la ţară” este unul solid, bine articulat, care prezintă credibil mai multe destine de actori.

Marius Manole și Gavril Pătru foto Florin Ghioca
Marius Manole și Gavril Pătru. Foto: Florin Ghioca

Casa de la ţară de Donald Margulies, câștigător al unui premiu Pulizer, piesă cu reflexe din „Pescărușul” lui A. P. Cehov, prezintă un colţ mai întunecos din viaţa unor actori americani care, dincolo de celebritate, au, ca orice om, necazuri, griji, iubiţi și iubite, copii, foști soţi sau foste neveste și regrete că îmbătrânesc. La toate acestea se adaugă dorinţa nesfârșită de notorietate și mai ales aceea de a juca teatru.

În casa de la ţară a celebrei Anna Patterson, unde artiștii veniseră să înveţe un rol, se vor petrece fapte și lucruri aproape incredibile: mărturisiri, reproșuri și revelaţii până atunci secrete, dar care, aduse din nou la lumină, stârnesc resentimente și noi reacţii.

Claudiu Goga, regizor cu vechi state de serviciu, ajutat de o excelentă distribuţie, a construit un spectacol solid la Teatrul Naţional, bine articulat, prezentând credibil mai multe destine de actori, unii dintre ei deja consacraţi, alţii care de-abia bat la porţile gloriei.

Anna Patterson a fost și încă mai este o actriţă de succes, dar a cărei viaţă se dovedește în multe privinţe falsă. Are un copil care acum e un adolescent în curs de ratare, de a cărui educaţie nu s-a ocupat, teatrul ocupându-i până la refuz viaţa, dovedindu-se o egoistă incurabilă.

Personaje perfect întruchipate

Maia Morgenstern acoperă perfect acest personaj, reușind să fie când „marea artistă”, când femeia care mai speră la un act de iubire, când un om înfricoșat că memoria îl părăsește.

În jurul ei pivotează ceilalţi membri ai familiei, acum lărgită: un fost soţ (Marius Bodochi); iubita lui, Nell (Raluca Aprodu), un fel de Nina din „Pescărușul”; o fiică a celei mai bune prietene și un fost iubit pe care Anna îl chemase pentru a relua relaţia (Gavril Pătru). Reproșurile dintre mamă, tată și fiu sunt extrem de violente și stârnesc în permanenţă atenţia și interesul publicului.

Dar partea leului îi revine lui Marius Manole – în rolul lui Elliot, fiul Annei din altă legătură, care vrea cu tot dinadinsul (ca și Treplev din „Pescărușul”) să devină dramaturg. Scrie o piesă pe care o citește familiei. Lectura se va dovedi un fiasco, fapt ce îi produce o dezamăgire cumplită.

Atât Marius Bodochi, cât și Gavril Pătru își întruchipează excelent personajele, neavând niciun moment în care să le trădeze. Decorul constructivist al Corinei Grămoșteanu e aerisit, lăsând spaţii largi actorilor, care pot evolua nestingheriţi.

Citiți și: Bertolt Brecht, cu B, de la Burlesque!

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe