Anul
trecut, din dorinţa de a pune în valoare viorile lui Enescu, păstrate de
decenii la muzeul ce-i poartă numele, directorul Cristina Andrei a lansat
ciclul intitulat, „Viorile lui Enescu la palat“. Astfel, melomanii au putut
asculta câteva dintre instrumentele de colecţie în recitaluri deosebit de
atractive, în cadrul cărora „perla coroanei“ a fost, de fiecare dată, celebra
Guarneri del Gesu (supranumită „Catedrala“) cu care cântă, de câţiva ani,
reputatul Gabriel Croitoru. Pe lângă faptul că ideea în sine este extrem de
atractivă atât pentru public, cât şi pentru tinerii care au privilegiul să
studieze şi să evolueze în concert pe acele viori, iniţiativa are şi o latură
practică, ştiut fiind că orice instrument muzical trebuie „cântat” pentru a-şi
păstra calităţile nealterate de vreme sau prin abandonarea într-o vitrină.
Pentru
că proiectul s-a bucurat de mult succes, ciclul a continuat în toamna lui 2014,
iar acum, la sfârşit de martie, spectatorii au fost invitaţi la o nouă
întâlnire cu viorile enesciene, propunând un program atractiv, susţinut de
Gabriel Croitoru şi trei dintre discipolii săi, formaţi la clasa pe care o
conduce la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Un aspect deosebit
în structura repertorială l-a reprezentat abordarea unor părţi din aceeaşi
lucrare în interpretări diferite, aşa cum a fost cazul Duetului nr. 1 de Beriot
sau a Duetului nr. 2 de Spohr, dar şi a unor Capricii de Wieniawsky în versiuni
diverse. Un plus de noutate a fost şi prezentarea acestora în adaptări pentru
două viori, fără acompaniament de pian.
După
ce, în deschidere, am ascultat „Lăutarul“ din suita „Impresii din copilărie“ de
Enescu, în tălmăcirea unanim apreciată conferită de Gabriel Croitoru, acesta,
în calitate de profesor şi partener de scenă, a cântat şi alături de studenţii
săi Simina Croitoru (fiica sa), Sabin Penea şi Cristina Paşa. În final, toţi
soliştii serii s-au regăsit în „Temă cu variaţiuni“ pentru patru viori de
Dancla. A fost un excelent prilej de a (re)asculta partituri în parte scrise (şi)
cu destinaţie didactică, dar şi de a (re)descoperi tineri cu un potenţial
aparte. Tineri care au etalat un sunet rotund, cald, o tehnică sigură, fluenţă
a discursului şi capacitatea de a colabora şi de a se completa cu precizie şi
supleţe, asigurând astfel omogenitatea, echilibrul şi expresivitatea cerută şi…
aşteptată. A fost, evident, şi o modalitate de a pune în valoare viorile care,
construite de Guarneri, de fraţii Silvestre sau de Paul Kaul, în urmă cu sute
de ani (sau chiar în secolul XX), au o sonoritate cuceritoare. Deloc surprinzător,
aceste viori se „mariază“ ca timbru, intensitate şi coloristică, semn că
alegerea lor de către Enescu a avut în vedere tocmai respectarea unor asemenea
coordonate ce devin, acum, un „punct comun“ şi deci un avantaj real pentru cei
ce se încumetă să „le cânte“ şi în ansamblu.
O
seară frumoasă, anticipând comemorarea celor 60 de ani trecuţi de la nemurirea
lui George Enescu, în care viorile sale şi talentul lui Gabriel Croitoru – în
dublă ipostază de solist şi pedagog – şi al unora dintre studenţii săi s-au
reliefat pregnant, spre încântarea celor care au făcut ca aula Palatului
Cantacuzino să devină neîncăpătoare. A fost o seară în care viorile maestrului şi
istoria lor au fost prezentate şi „povestite“ de muzicologul Viorel Cosma, cu
aceeaşi dezinvoltură dintotdeauna, chiar în ziua în care împlinea 92 de ani.
Iar în vecinătate, Sala cantacuzină a găzduit expoziţia realizată de dr. Adina
Sibianu, consultant ştiinţific şi de acelaşi Viorel Cosma, deţinător al unor
documente expuse. Printurile cuprind, într-o grafică bine gândită de Aurelian
Popovici, fotografii înfăţişându-l pe Enescu, din copilărie şi până la
maturitate, cântând la acele viori, afişe ale recitalurilor sale, scrisori şi
programe de sală, reclame ale lutierilor Kaul sau Ştirbulescu şi Macarie – de
asemenea apreciate şi promovate de Enescu în timp. Un capitol important este
cel al zilelor noastre, când vioara Guarneri a revenit în circuitul
concertistic, în ţară şi în străinătate, prin numeroasele apariţii ale lui
Gabriel Croitoru în stagiunea curentă, în cadrul unor evenimente speciale sau
al unor turnee precum cele organizate de Societatea Română de Radiodifuziune,
printre care „Duelul viorilor“ (în compania îndrăgitului Liviu Prunaru),
„Vioara lui Enescu“ (alături de pianistul Horia Mihail) sau Festivalul „Viori
de colecţie“, dar şi cele derulate prin ICR la Londra, Veneţia sau Spania.
Imagini şi documente ce rămân expuse până în 30 aprilie.
Privind
în sală, am remarcat din nou cu tristeţe, absenţa interpreţilor şi a celor care
clamează cu patos şi zgomot susţinerea creaţiei româneşti, a valorilor noastre,
a tinerei generaţii. Au asistat şi au aplaudat însă câţiva muzicieni care, cu
discreţie, firesc şi fără emfaza afişată de ceilalţi, se află frecvent în sălile
de concert unde… se întâmplă „ceva“. Iar la Muzeul „Enescu“ s-a „întâmplat“ un
dublu eveniment la care au luat parte în special numeroşi melomani. În fond,
cred că interesul lor rămâne cel mai important în demersul unei instituţii de a
promova muzica şi muzicienii de certă valoare. În rest…